«Un tetto sopra la testa». Incontro con la poesia di Nicolae Coande

Proponiamo alcuni momenti della poesia di Nicolae Coande, membro dell’Unione degli scrittori di Romania e segretario letterario del Teatro Nazionale di Craiova. Nato nel 1962 a  Osica de Sus (Olt), ha debuttato con la plaquette di poesie În margine (Ed. Ramuri, 1995), premiata dall’Unione degli Scrittori di Romania. Per questo stesso volume era stato insignito in precedenza del Premio del Festival «Nichita Stănescu», Turnu Severin (presidente di giuria, Cezar Ivănescu).
Fra le sue altre opere pubblicate si segnalano: Fincler, (Ed. Ramuri, 1997), Premio della filiale di Craiova dall’Unione degli Scrittori di Romania; fundătura homer (Ed. Dacia, 2002), Premio dell’Unione degli Scrittori; Folfa (Ed. Vinea, 2003), Vînt, tutun şi alcool (Ed. Brumar, 2008); Femeia despre care scriu (Ed. Măiastra, 2010); VorbaIago, antologia di versi (Ed. Măiastra, 2012); Persona, antologia di versi (Ed. Măiastra, 2013); Nu m-au lăsat să conduc lumea (Ed. Max Blecher, 2015).
Ha vinto diversi premi letterari: Premio per la poesia conferitogli dalla rivista «Ramuri» (1988, 2006); Premio «Petre Pandrea» della rivista «Mozaicul» (2004); Premio per la saggistica della rivista «Argeș» (2013); Premio della rivista «Hyperion» (2013).
Nicolae Coande è anche autore inoltre di volumi di pubblicistica e di saggi: Fereastra din acoperiş. Un anotimp în Westfalia, (Ed. Fundaţia Scrisul Românesc, 2005); Celălalt capăt – interviste (Ed. Curtea Veche, 2006); Revanşa chipurilor (Ed. Măiastra, 2009); Intelectualii români și Curtea Regelui (Ed. TracusArte, 2011); Caietele «Colocviilor Ion D. Sîrbu», curatore (Ed. MJM, 2014).

Le sue poesie sono presenti in antologie liriche romene ed estere: Gefährliche Serpentinen – Rumänische Lyrik der Gegenwart, Druckhaus Verlag, Berlino 1998, curata da Dieter Schlesak; Jahreszeiten, Tagesanbrüche. Literatur und Kunst im Heinrich-Böll-Haus Langenbroich, Heinrich-Böll-Stiftung, Berlino, 2006; Cele mai frumoase 100 de poezii ale românilor despre ei înșiși și țara lor, antologia a cura di Petru Romoşan, Editura Compania, 2001; O panoramă critică a poeziei româneşti din secolul XX, Marin Mincu, Ed. Pontica, 2007; Cele mai frumoase poeme din 2010, Editura Tracus Arte, 2011, selezione di Claudiu Komartin e Radu Vancu; Of Gentle Wolwes, Calypso Edition, New York, 2011, selezione e traduzione di Martin Woodside; The Vanishing Point that Whistles, Talisman Press, USA, 2011, selezione e traduzione di Adam Sorkin, Doru Paul Mugur e Claudia Serea. Sue poesie sono state pubblicate in traduzione per antologie e riviste apparse in Germania, Stati Uniti, Belgio, Serbia, Turchia, Albania.

ParolaIago (VorbaIago)
A Paul Goma

Svegliati, l’ultima battaglia tra i giganti si dà nel ventre della Russia,
nel non censurato dolore del cuore di un bambino portato nel becco
della rondine della notte e lasciato sulla soglia di casa del povero pescatore
quando Dio ti ama ti dà una bocca in più e ti spezza gli ami,
stai attento, l’utero della vecchia Asia sputa il ratto con testa d' uomo,
soltanto il mendicante di pane l’ha visto gettare i propri intestini
come una rete nella valle dove boccheggia il taimen,
sull’isola di Obi, dove l'uomo ha mangiato cuore umano
ed è vissuto nella zemljanka abitata dal sorcio con la stella rossa impressa sulla sua grassa coda,
non addormentarti, nel sonno ti entra in casa ParolaIago, ti porta sulla schiena di nebbia verso porti spettrali, ti ruba il fiele
per ricavarne kvas per il Narodnyi Komissariat Vnutrennik Del
affinché il moloch prosegua verso l’ultimo piano quinquennale,
là dove ci aspettano i crivelli che separeranno il loglio dal grano
l'odore dei vecchi scende dagli alberi come l’incedere di un animale
condotto al macello dove da un giradischi rimbombano musiche d'assalto
gli accalappiacani con martelli sporchi del sangue dei vitelli appena partoriti,
non spaventarti, nell’ultimo assalto ci verrà incontro la foglia d'autunno
in linea con il battito Morse del cuore di un bambino: perché?
Il tempo si potrebbe fermare. Svegliati. Alla tua porta c’è ParolaIago.



VorbaIago (La ParolaIago)
Lui Paul Goma

Trezeşte-te, ultima bătălie dintre uriaşi se dă în pîntecele Rusiei,
în necenzurata durere a inimii unui copil adus în cioc
de rândunica nopţii şi lăsat în prag sărmanului pescar –
cînd te iubeşte Dumnezeu îţi dă o gură-plus şi-ţi rupe undiţa,
ai grijă, uterul bătrânei Asii scuipă guzganul cu cap de om,
singur cerşetorul de pâine l-a văzut când îşi arunca maţele
ca un năvod în valea unde spumegă taimenul,
pe Obi, la ostrovul pe care omul a mîncat inimă de om
şi a trăit în zemlianka şobolanului cu steaua roşie-n coada grasă,
nu adormi, prin somn îţi intră-n casă VorbaIago, te cară
pe spinarea ceţii în porturi de strigoi, îţi fură fierea
din care face cvas pentru Narodnyi Komissariat Vnutrennikh Del
să meargă înainte molohul spre cincinalul ultim,
acolo unde ne aşteaptă sitele ce vor alege grîul de neghină,
mirosul de bătrîni coboară din copaci cu paşi de vită
dusă în abatoarele unde un patefon huruie muzică de asalt,
hingherii cu ciocane înroşite în sângele viţeilor abia născuţi,
nu te speria, la ultima-nfruntare frunza toamnei ne va-ntîmpina
în linie cu bătaia de morse a inimii unui copilaş: de ce?
Şi timpul s-ar putea opri. Trezeşte-te. La uşa ta e VorbaIago.



Vento tabacco e alcol

Una sera me ne stavo tutto pensieroso
vento tabacco e alcol pronosticava
il meteo
così ho detto al mio cane che mi guardava fisso
mi dispiace vecchio non ho
nemmeno un soldo
una mosca passeggiava decente sul soffitto
il mobile in cucina sbadigliava annoiato
ha continuato a scodinzolare
come se non mi avesse sentito
però sembrava che mi guardasse
con un certo senso.



Vînt tutun şi alcool

Într-o seară atât de îngândurat fui
vînt tutun şi alcool se anunţa la meteo
că i-am spus câinelui care se uita stăruitor
la mine
îmi pare rău bătrâne n-am
nici un ban
o muscă se plimba decentă pe tavan
mobila în bucătărie căsca plictisită
a continuat să dea din coadă
ca şi cînd nu m-ar fi auzit
dar mi s-a părut că m-a privit
cu un anumit înţeles.



Un certo paese. Le voci dei morti

Sono andato avanti diritto qui dove tutti avanzavano all’indietro
umanità indifferente istruita nei macelli
tempo frammisto al sangue mercenari dediti a oscure metafisiche
luce rossa sotto le palpebre dèi macellati fra grida tribali –
nei giorni di godimento di carne ha gioito l’anima
e noi qui abbiamo riso nella nostra cara povertà
abbiamo pianto la castità fu breve
abbiamo amato la vita come un vecchio film muto
così era il mondo quando evocavamo idee musiche effimeri canoni
e in lunghe polemiche semplificavano la nostra vita
abbiamo imparato con calma come angeli autodidatti abbiamo scritto su muri
con arnesi mai visti prima
i nostri critici non erano ancora nati
come un ragno che tesse la sua tela nel caos totale
abbiamo perfezionato la nostra rete di inni
(siamo nati per fare questo con l’oro sotto la lingua)
eravamo felici non avevamo corpi
quando ci siamo incarnati in un paese qualsiasi uscito al gioco dei dadi
abbiamo saputo che qui c’è l’inferno (le voci dei morti
mormorano una canzoncina)
sono andato avanti diritto il lampo ci ha sorriso con tutta la sua forza – ecco!
entreremo nella storia avanzando all’indietro
e mai in paradiso.



O ţară oarecare. Vocile morţilor

Am mers cu faţa aici unde toţi înaintau cu spatele
umanitate indiferentă şcolită în abatoare
timp amestecat cu sînge mercenari dedaţi la metafizici obscure
lumină roşie sub pleoape zei măcelăriţi cu ţipăt tribal –
în zilele desfătării cu carne s-a bucurat sufletul
şi noi aici am rîs în draga noastră sărăcie
am plîns castitatea fu scurtă
am ţinut la viaţă aşa cum a fost un film de epocă mut
aşa era lumea pe cînd evocam idei muzici scurte canoane
şi-n lungi polemici ne simplificam viaţa
am cunoscut pe-ndelete ca îngerii autodidacţi am scris pe ziduri
cu scule nemaivăzute
criticii noştri nu se născuseră
asemenea păianjenului care ţese în plin haos
am desăvârşit reţeaua noastră de imnuri
(ne-am născut pentru asta cu aur sub limbă)
eram fericiţi n-aveam corpuri
cînd ne-am întrupat într-o ţară oarecare scornită la zaruri
am ştiut că aici este iadul (vocile morţilor
îngînă un cântecel)
am mers cu faţa fulgerul ne-a zîmbit cu toată puterea – iată!
cu spatele vom intra în istorie
în paradis niciodată.



La corda

Quest’anno l’illusione di essere vivo
è più consistente della polvere
depositatasi sulla finestra della cucina
entro ed esco dalla scarpa come uno scarafaggio
il latte dorme nella carne
l’ombra mi trascina fuori
qualcosa di orientale mi percorre la spina dorsale
la corda mi esce dalla testa
e si tende solo un attimo.
Inghiotto questo gancio con indifferenza.



Sfoara

Anul acesta iluzia că sunt în viaţă
e mai groasă decît praful
de pe geamul din bucătărie
intru şi ies ca un gîndac din pantof
laptele doarme în carne
umbra mă tîrăşte afară
ceva oriental îmi străbate şira spinării
sfoara îmi iese din cap
şi vibrează o clipă.
Înghit cârligul acesta cu nepăsare.



La mano sulla cornice

Portami il caffè come me lo porteresti in un altro giorno
d'impiccagione,
i miei occhi spengono quadri con la mano sepolta nella cornice,
al chiodo la paura è uno straccio intriso di sudore umano,
la bellezza pazienta in un campo di cardi,
due ciliegie crepate sono le tue labbra
morsicate dal banale sentire dell’uomo,
mi hai pregato l’estate scorsa di accendere
lo stoppino di carne.
Ti conosco, ma Dio non mi ha detto
che sarebbe seguita un’espulsione.



Mîna pe ramă

Adu-mi cum mi-ai aduce cafeaua încă o zi
de spînzurătoare,
ochii mei sting picturi cu mîna-ngropată în ramă,
în cui spaima e-o cîrpă transpirată de om,
frumuseţea rabdă într-un cîmp de scaieţi,
două cireşe crăpate sînt buzele tale
muşcate de impresia comună a omului,
m-ai rugat astă-vară să aprind
fitilul de carne.
Te cunosc, dar Dumnezeu nu mi-a spus
că urma o expulzie.



Nel secolo di costoro

Neanche morto posso ridere nel secolo di costoro
nascosto nel mio stesso cervello
sono l’uomo della soffitta
lasciate che i topi vengano a me
ho a portata di mano le scorie la sconfitta lo stile perverso
giorni colmi di una fragile demenza
Neanche morto posso ridere nel secolo di costoro.



În secolul ăstora

Nu pot să rîd în secolul ăstora nici mort
Ascuns în propriul meu creier
Sunt omul din pod
Lăsaţi şobolanii să vină la mine
Am la îndemînă zgura eşecul stilul pervers
Zile pline de o fragilă demenţă
Nu pot să rîd în secolul ăstora nici mort.



Un tetto sopra la testa

Sono una povera eco un capaneo chiuso tra le pareti
di un mondo che non conosco
nella stagione sopra cui aleggia sovrano il disgusto
la preferenza per l’ironia del diavolo mi preoccupa
l’ignota eminenza del suo metodo per provocare in solitudine
il santo o la canaglia che pure prega
sono un povero ergastolano schiacciato dal dogma dal dorso dorato
che sostituisce la nostra vita
un paese di campagna con il cielo che si allontana ogni giorno di più
(un tetto sopra la testa – aleggia sovrano)
un tempo mi stancherò di guardare in alto
tutti finiremo col rivolgere i nostri sguardi a terra
cercando un sole degli umiliati
(che ironia se esistesse).



Un acoperiş deasupra capului

sint un biet ecou un capaneu închis între pereţii
unei lumi pe care n-o cunosc
în anotimpul peste care pluteşte suverană scîrba
preferinţa pentru ironie a diavolului mă preocupă
eminenţa neştiută a metodei sale de a provoca în solitudine
sfîntul ori canalia care se roagă şi ea
sînt un biet vieţaş strivit de dogma cu cotor aurit
care ne ţine loc de viaţă
o ţară de cîmpie cu cerul tot mai depărtat pe zi ce  trece
(un acoperiş deasupra capului – pluteşte suverană)
cîndva voi obosi să mai privesc în sus
cu toţii vom sfîrşi cu privirile in pămînt
căutînd un soare al umiliţilor
(ar fi o ironie să existe).



Parti inosservate del passato

Quando ho saputo che Dio ingaggia lotte terribili
in un’altra parte dell’Universo
mentre noi lo aspettiamo con il moccio alla bocca
ho avuto di colpo ripugnanza di me stesso. Mi sono alzato dal letto
sono andato in cucina ho preso il coltello per il pane
ha tentato astuto di sfuggirmi ma l’ho tenuto stretto
fino ad avvertire come dentro gli scorreva il sangue
e gli ho fatto sentire il dolore che ho provato
quando parti inosservate del passato
sbucano improvvisamente alla finestra per dirmi
che la vita non è sempre stata qui: una mattina
sulla lingua di una donna per una notte nella mia zona di avaria.
Ti soffia in faccia: odora di persona abbandonata.
Un tizio che tira fuori dal taschino della camicia
Un po’ di umile pane.
Solo il potere può unirsi
A un altro potere.



Porţiuni neobservate ale trecutului

Cînd am aflat că Dumnezeu duce lupte grozave
în altă parte din univers
în timp ce noi îl tot aşteptăm cu mucii la gură
mi s-a făcut brusc silă de mine. M-am ridicat din pat
m-am dus în bucătărie am luat cuţitul de pîine
a încercat viclean să-mi scape dar l-am ţinut strîns
pînă am simţit cum trece sîngele prin el
şi l-am făcut să simtă durerea pe care am încercat-o
atunci cînd porţiuni neobservate ale trecutului
se-arată brusc la fereastră să-mi spună
că viaţa n-a fost tot timpul aici: o dimineaţă
pe limba unei femei de-o noapte în zona mea de avarie.
Îţi suflă în faţă: miroase a om părăsit.
Un ins care scoate din buzunarul de la piept
puţină pîine săracă.
Doar puterea se poate uni
cu o altă putere.



Il fochista nero

Lo so (Sai?), gli uomini sono città di Mosca rovinate dalla vodka e dall’indifferenza
vendute sottobanco,
betulle bucate dove ha soffiato il fochista nero
il siberiano con la pala cresciuta dalle membra del potere,
cenere di paradiso e uno zodiaco di piccoli paesi condotti fin nei loro cuori
dagli immortali nastri trasportatori del capitale rosso.
Oggi mentre andavo verso casa svuotato di vita ho sentito come il sangue
mi chiamava - 
Ehi, vecchio, è così difficile far reggere gli uomini in piedi?
Sangue alto due metri e sempre con la voglia di continuare a crescere.
Credo di parlare da solo nella tempia destra al sonaglio
Di un mulo cieco,
le nuvole sopra di me mi dicono qualcosa che non comprendo
(i poeti magri sono ingordi?),
è come se mi invitassero a fermarmi
quando faccio l’amore con una donna che non si trova di fronte a me.
Aspetta che arrivi! Ho aperto una porta – non c’era nessuno.
Sto in camera seduto sul pavimento e vedo un bufalo enorme
sdraiato fra i mie libri immacolati.
Il suo sterco verde renderà felici anche quest' anno gli uomini
della Borsa. Un giorno il fochista nero ci raccoglierà tutti
con la sua possente pala.
Non sono stato mai in Siberia ma posso giurare di avere
qualcuno là.



Fochistul negru

Ştiu, oamenii sunt Moscove ruinate de votcă şi de nepăsare
vîndute pe sub mînă,
mesteceni găuriţi în care a suflat fochistul negru,
siberianul cu lopata crescută din mădularul puterii sale,
cenuşă de paradis şi zodie de ţări mici cărate în inimă
de nemuritoarele benzi transportoare ale capitalului roşu.
Azi cînd veneam spre casă golit de viaţă am auzit sîngele
cum striga la mine –
bătrîne, să fie atît de greu să ţii omul pe picioare?
Sînge înalt de doi metri şi tot mai vrea să crească.
Cred că vorbesc de unul singur cu un clopoţel
De catîr orb în tîmpla dreaptă,
norii deasupra mea îmi spun ceva ce nu înţeleg
(poeţii slabi sînt lacomi?),
parcă mi-ar cere să mă opresc atunci
cînd fac dragoste cu o femeie care nu e în faţa mea.
Aşteapt-o să vină. Am deschis o uşă – nu era nimeni.
Stau în cameră pe podea şi văd un bivol mare
tolănit printre cărţile mele curate.
Balega lui verde va face şi anul acesta oameni fericiţi
la Bursă. Fochistul negru ne va strânge într-o zi pe toţi
cu lopata lui tare.
Nu am fost vreodată în Siberia dar pot să jur că am
pe cineva acolo.

Traduzione di Marin Budică
A cura di Mauro Barindi
(n. 12, dicembre 2015, anno V)