«Il mondo di Madama Civetta». Versi di Daniel D. Marin

Con il titolo Madama Civetta, pubblichiamo in edizione bilingue una selezione di versi di Daniel D. Marin, tratti dalla raccolta Poeme cu ochelari (Poesie con gli occhiali), Tracus Arte, 2014. Daniel D. Marin (nato in Romania, vive ora in Italia, a Sassari) ha pubblicato le raccolte poetiche Oră de vârf (Ora di punta – 2003; Premio per la Poesia al Festival Nazionale Duiliu Zamfirescu, 2003; candidato al Premio Nazionale di Poesia Mihai Eminescu – Opera Prima, 2004), Aşa cum a fost (Così come è stato – 2008), L-am luat deoparte şi i-am spus (L’ho preso da parte e gli ho detto – 2009; Premio Nazionale Marin Mincu, 2010) e Poeme cu ochelari (Poesie con gli occhiali – 2014; Premio Nazionale di Poesia George Coșbuc, 2015). È curatore del volume Poezia antiutopică. O antologie a douămiismului poetic românesc (Poesia antiutopica. Un’antologia del duemilismo poetico romeno – 2010), la prima antologia retrospettiva della più giovane generazione letteraria di Romania, conosciuta come Generazione 2000. Tra il 2013 e il 2016 ha fatto la selezione dei testi degli autori rumeni per la rassegna Poesia a Strappo Alghero. Da qualche tempo vive a Sassari, dove studia ed è rappresentante dell’Europa dell’Est nella Consulta comunale dell’immigrazione.

Il mondo di Madama Civetta

Una mattina, Madama Civetta si svegliò sotto
il letto. Spalancò un’ala grigia e afferrò gli
occhiali, che erano sulla scrivania. Con gesti
precisi li inforcò, sistemandoseli comodamente
sul becco. Vedeva solamente contorni vaghi.
Sopra di lei, il letto pareva una gabbia.
Madama Civetta contrasse tutto il suo corpo
tondeggiante e tentò di sbucare fuori da lì sotto.
L’intera struttura del letto si tese e poi
si rimpicciolì tanto che Madama Civetta quasi non
si poteva muovere e, nervosa, con un movimento
brusco ruppe gli occhiali. Chiuse gli occhi
immediatamente, ma due piccoli cocci grandi
quanto due lenti le si infiltrarono sotto la cornea.
Madama Civetta strizzò gli occhi per il dolore
e poi li riaprì scorgendo come il letto mutava
meticolosamente la sua struttura, per divenire
un dondolo che oscillava lento e accattivante.
Si sistemò comodamente sul dondolo, constatando
la sua vista perfetta. Quando il dondolo oscillava
in avanti, tutto pareva più piccolo, mentre quando
oscillava all’indietro, più grande. Madama Civetta
si indispettì: non poteva essere che un drastico
difetto visivo, nonostante la nitidezza con cui
le si presentava agli occhi ogni sorta di oggetto.
Rotolò giù dal dondolo, coprendosi gli occhi con
le ali. Sospirò e, al posto delle lacrime, quei due
piccoli cocci sgorgarono tristemente dalle
sue cornee. Attraverso questi, il mondo
di Madama Civetta si rifletteva in continuazione
a volte al contrario, a volte impeccabilmente,
senza alcun apparente legame emotivo con la
comodità con la quale Madama Civetta
prediligeva cullarsi sul dondolo.

Lumea doamnei-bufniţă

Într-o dimineaţă oarecare, doamna-bufniţă
s-a trezit sub pat. A întins o aripă cu penaj gri
şi şi-a agăţat ochelarii de pe birou. Cu gesturi
precise i-a aşezat comod pe cioc. Vedea doar
vagi contururi. Deasupra, patul părea o cuşcă.
Doamna-bufniţă şi-a încordat întreg trupul
rotofei şi a încercat să iasă de sub pat.
Patul şi-a încordat întreaga structură şi
s-a micşorat într-atât încât doamna-bufniţă
abia se mai putea mişca şi, făcând nervoasă
o mişcare bruscă, şi-a spart ochelarii.
A închis ochii imediat, dar două
cioburi mici cât două lentile
s-au strecurat sub corneea apoasă.
Doamna-bufniţă şi-a strâns ochii de durere,
apoi i-a deschis întrezărind cum patul
îşi schimba meticulos structura până
a ajuns un balansoar legănându-se lent
şi îmbietor. Doamna-bufniţă s-a aşezat
comod  în balansoar constatând că vede perfect.
Când balansoarul se legăna înainte lucrurile
păreau mai mici, când se legăna înapoi,
păreau mai mari. Doamna-bufniţă
s-a bosumflat: nu putea fi decât un defect drastic
de vedere, în ciuda clarităţii cu care-i apăreau
în faţa ochilor tot felul de obiecte. S-a rostogolit
din balansoar, acoperindu-şi ochii cu aripile.
A oftat şi în loc de lacrimi cele două cioburi mici
s-au scurs cu regret afară din corneea apoasă
a doamnei-bufniţă. Prin cele două cioburi mici,
lumea doamnei bufniţă se reflecta în continuare
când invers, când întocmai, aparent fără nicio
legătură emoţională cu felul comod în care
prefera doamna-bufniţă să se legene în balansoar.

Di come Madama Civetta ha abbandonato il mondo reale

In sogno, Madama Civetta possiede una bicicletta
con cui percorre i sogni degli altri. Di tanto in
tanto rallenta, perché per sua natura è veramente
curiosa e se qualcosa attira la sua attenzione
se la gode come fosse un film. Ora entra nel
sogno di un uomo che per puro caso la vede.
Questo la prega di prestare anche a lui la
bicicletta, ma Madama Civetta resta impassibile e
rifiuta. L’uomo le dice che gliela compra perché
non ha mai visto in vita sua una bicicletta così ed
è disposto a pagarla il doppio, perfino il triplo.
Madama Civetta, ancor più tenace nella sua
convinzione, rifiuta l’offerta. Allora l’uomo tira
fuori dalla tasca una bicicletta minuscola, identica
a quella di Madama Civetta, naturalmente, nel
rispetto delle proporzioni. Madama Civetta
la guarda affascinata e allunga il suo artiglio per
afferrarla, ma l’uomo le dice: “scambio alla pari”.
Madama Civetta si indigna, inizia a sudare,
borbotta, ma alla fine cede e porge all’uomo
la sua bicicletta, rimanendo con quella minuscola
in mano. La gira da tutte le parti e nota che ha
una piccola chiave vicino al manubrio. Gira la
chiave e la bicicletta diviene di dimensioni
normali. Madama Civetta sale incantata sulla
bicicletta, percorre il mondo reale e vede persone
reali che però non la vedono. Madama Civetta
entra nel panico e, senza volerlo, gira nuovamente
le piccola chiave. La bicicletta scompare e
Madama Civetta abbandona insieme a lei
il mondo reale.

Cum a dispărut doamna-bufniţă din lumea reală 

Doamna-bufniţă visează că are o bicicletă
cu care se plimbă prin visele celorlalţi. Din când
în când încetineşte pentru că din fire este
foarte curioasă şi dacă ceva îi atrage atenţia
se uită exact ca la un film. Acum intră în visul
unui om care din pură întâmplare o vede.
Omul o roagă frumos să-i împrumute
şi lui bicicleta, dar doamna-bufniţă se ţine
ţeapănă şi refuză. Omul îi spune că i-o cumpără
pentru că niciodată n-a mai văzut o astfel
de bicicletă şi e dispus să plătească dublu
sau chiar triplu. Doamna-bufniţă se ţine
şi mai ţeapănă şi refuză oferta. Atunci omul
scoate din buzunar o bicicletă minusculă
întocmai ca a doamnei-bufniţă,
fireşte păstrând proporţiile. Doamna-bufniţă
o priveşte fascinată şi întinde gheara s-o apuce,
dar omul îi zice: „Schimb pe schimb.”
Doamna-bufniţă se indignează, transpiră,
vociferează, dar în cele din urmă cedează şi îi dă
omului bicicleta ei şi ea rămâne cu bicicleta
minusculă în mână. O întoarce pe toate părţile
şi observă că are o cheiţă lângă ghidon. Întoarce
cheiţa şi bicicleta ajunge la dimensiuni normale.
Doamna-bufniţă se urcă încântată pe bicicletă
şi se plimbă prin lumea reală şi vede oameni reali
care nu o văd pe doamna-bufniţă.
Doamna-bufniţă intră în panică şi fără să vrea
învârte din nou cheiţa. Atunci bicicleta dispare
şi doamna-bufniţă dispare odată cu bicicleta
din lumea reală.

I due riflessi di Madama Civetta

Appena sveglia, Madama Civetta fa una capatina
allo specchio del bagno e contempla il suo
riflesso, che a sua volta contempla
Madama Civetta.
Oggi, però, Madama Civetta ha perso gli occhiali
e, osservandosi da molto vicino, le sembra
di ridere mentre piange e viceversa. Si arrabbia
da morire e rivolta sottosopra tutta casa. Per caso
apre un cassetto e trova un paio di occhiali dalle
lenti impolverate. Le pulisce con cura, si mette
gli occhiali sul becco e fa una capatina allo
specchio del bagno, sorridendo come una vera
e propria civetta. Il suo riflesso le sorride come
una vera e propria civetta. Respira sollevata
e si porta l’ala alla fronte come saluto. Il riflesso
porta anche lui l’ala alla fronte e la saluta. A
Madama Civetta scoppiano le penne per la gioia.
Il suo riflesso non scoppia, ma si insinua fuori
e raccoglie pezzo per pezzo il corpo di
Madama Civetta, poi lo ricompone.
Ma, per la troppa fretta o per il troppo entusiasmo,
invece di rifare Madama Civetta esattamente
com’era, il riflesso compone un altro riflesso
di Madama Civetta. I due riflessi entrano nello
specchio e si osservano imitando perfettamente
ogni singolo gesto dell’altro. I due riflessi
di Madama Civetta si sorridono ora l’un l’altro
come due vere e proprie civette, ma ad uno
sguardo attento sembra che piangano dalla
meraviglia e ad uno sguardo ancora più attento
sembrano lì lì per azzuffarsi.

Cele două reflexii ale doamnei-bufniţă 

Cum se trezeşte, doamna-bufniţă dă fuga
la oglinda din baie şi se holbează la reflexia ei
care se holbează la doamna-bufniţă.
Dar azi, doamna-bufniţă nu şi-a mai găsit
nicăieri ochelarii şi holbându-se
de foarte aproape în oglindă i se pare că atunci
când zâmbeşte parcă plânge şi invers.
Se supără foc şi răstoarnă toată casa cu susu-n jos.
Deschide din întâmplare un sertar şi
găseşte o pereche de ochelari cu lentilele prăfuite.
Şterge cu grijă lentilele, îşi pune ochelarii
pe cioc şi dă fuga la oglinda din baie zâmbind
ca o adevărată doamnă cochetă. Reflexia ei
din oglindă îi zâmbeşte exact ca o adevărată
doamnă cochetă. Respiră uşurată şi îşi duce aripa
la frunte ca un salut. Reflexia din oglindă îşi duce
şi ea aripa la frunte şi o salută.
Doamna-bufniţă se umflă în pene de bucurie şi
explodează. Reflexia din oglindă nu explodează,
ci se strecoară afară şi strânge bucată cu bucată
trupul doamnei-bufniţă, apoi o reconstruieşte.
Dar, din prea multă grabă sau entuziasm,
în loc s-o refacă întocmai pe doamna-bufniţă
reflexia a făcut o altă reflexie a doamnei-bufniţă.
Cele două reflexii intră în oglindă şi se privesc
imitându-şi perfect fiecare gest. Cele două
reflexii ale doamnei-bufniţă zâmbesc acum
una la cealaltă ca nişte adevărate doamne cochete,
dar dacă te uiţi atent parcă plâng de ciudă
şi dacă te uiţi şi mai atent parcă sunt gata-gata
să se păruiască.

Di come Madama Civetta è divenuta un essere pericoloso

Madama Civetta si è dimenticata come si parla.
Non ricorda nemmeno più le lettere dell’alfabeto.
Allarga il becco e si sentono certi suoni
disarticolati. Madama Civetta è verde
per l’indignazione. Vorrebbe dire almeno
a se stessa questa cosa, ma, evidentemente,
non ce la fa. Vorrebbe almeno scrivere, ma
evidentemente, nemmeno questo le è possibile.
Madama Civetta pensa di costruire nel suo
laboratorio segreto un lettore di pensieri,
una specie di robot che riproduca con voce forte
i suoi pensieri. Dopo mesi e mesi di ingegno con
il cacciavite, Madama Civetta riesce a costruire
un’altra Madama Civetta, in grado di riprodurre
fedelmente, con una voce estremamente chiara
e melodica, tutti i suoi pensieri. Purtroppo,
Robocivetta non ha affatto discrezione: riporta
esattamente anche i pensieri più segreti
che mettono in cattiva luce Madama Civetta.
Madama Civetta bolle per la collera, è in grado
di buttare in aria il mondo intero: la mancanza
di intimità dei pensieri è più terribile anche di un
genocidio. Robocivetta non solo è inutile, ma del
tutto compromettente. Robocivetta dev’essere
distrutta. Ma Robocivetta lo sa bene, così salta giù
dalla finestra proprio quando Madama Civetta
le si scaglia sopra col martello. Robocivetta sa
che nell’attimo seguente Madama Civetta
le si getterà al seguito; Robocivetta anticipa ciò
che farà Madama Civetta e prende precauzioni.
Quello che però la casereccia Robocivetta non sa
è che, presto, Madama Civetta dimenticherà
anche come si pensa. Da quel momento,
Madama Civetta agirà in nome dell’inerzia,
completamente a caso e in maniera distruttiva:
sarà solo allora che Madama Civetta diverrà
lo spauracchio dell’umanità.

Cum a devenit periculoasă doamna-bufniţă 

Doamna-bufniţă a uitat să vorbească.
Nu-şi mai aminteşte nici măcar literele
alfabetului. Deschide larg ciocul şi se aud
nişte sunete nearticulate. Doamna-bufniţă
plesneşte de indignare. Ar vrea ea să-şi spună
măcar sieşi acest lucru, dar, evident, nu poate.
Ar vrea ea măcar să scrie, dar, evident, nici asta
nu-i posibil. Doamna-bufniţă se gândeşte
să-şi construiască în laboratorul ei secret
un cititor de gânduri, un fel de robot
care să-i redea cu voce tare gândurile.
După luni întregi de meşterit cu şurubelniţa,
doamna-bufniţă a reuşit să construiască o altă
doamnă-bufniţă capabilă să-i redea întocmai
cu o voce extrem de clară şi melodioasă
toate gândurile. Din păcate, bufniţa-robot
nu are deloc discernământ: redă întocmai chiar
şi gândurile secrete care nu o pun deloc
într-o lumină favorabilă pe doamna-bufniţă.
Doamna-bufniţă clocoteşte de mânie şi e în stare
să arunce întreaga lume în aer: lipsa de intimitate
a gândurilor e mai crâncenă şi decât genocidul.
Bufniţa-robot nu e doar inutilă, e de-a dreptu’
compromiţătoare. Bufniţa-robot trebuie distrusă.
Dar bufniţa-robot ştie asta, aşa că zboară
pe fereastră tocmai când doamna-bufniţă
se năpusteşte cu ciocanul asupra ei.
Bufniţa-robot ştie că în momentul următor
doamna-bufniţă va zbura furioasă după ea,
bufniţa-robot ştie dinainte exact ce va face
doamna-bufniţă şi ia măsuri. Ce nu ştie însă
domestica bufniţă-robot e că în curând
doamna-bufniţă va uita şi să gândească.
Din acel moment, doamna-bufniţă va acţiona
în virtutea inerţiei, complet haotic şi distructiv:
abia atunci, doamna-bufniţă va fi cu adevărat
periculoasă pentru oricine.

Daniel D. Marin
Traduzione di Giulia Ambrosi
(n. 3, marzo 2019, anno IX)

Giulia Ambrosi si è laureata con lode in Lingue, Letterature e Culture Moderne presso l’Università degli Studi di Padova nel 2014, discutendo una tesi sulla sintassi dei pronomi clitici in romeno antico. Nel 2015 ha curato il volume Potere e immaginario politico in Europa. Radici storiche, modelli antropologici, rappresentazioni letterarie [«Transylvanian Review» XXIV, Supplement No. 2, 2015, edited by Sorin Șipoș, Dan Octavian Cepraga, Giulia Ambrosi – Romanian Academy, Center for Transylvanian Studies]. È autrice dell’articolo La legge Tobler-Mussafia in italiano e romeno: un confronto, apparso in «Romània orientale» XXIX, 2016. Collabora con la rivista interculturale bilingue «Orizzonti culturali italo-romeni / Orizonturi culturale italo-române» e con «Insula Europea». Nel 2018 ha vinto il Primo Premio del Concorso di traduzione letteraria dal rumeno all’italiano «Balaurul», promosso dall’Istituto di Cultura e Ricerca Umanistica di Venezia. Attualmente prosegue gli studi magistrali in Linguistica presso l’Università di Padova, privilegiando campi d’indagine quali la linguistica acquisizionale, la psicolinguistica, i disturbi del linguaggio e dell’apprendimento del codice scritto. Cura il sito www.giuliaambrosi.com per le traduzioni letterarie dal romeno.