«Perpetuum mobile». A 90 anni dalla nascita di Anatol Emilian Baconsky

Ricorrono in questo mese di giugno 90 anni dalla nascita di Anatol Emilian Baconsky (16 giugno 1925 - 4 marzo 1977), importante rappresentante della cultura romena del Novecento. Nato a Cofa (Hotin-Bucovina), figlio di un pope, frequentò il liceo a Chişinău (dove esordì sulla rivista studentesca «Mugurel» nel 1943) e a Rîmnicu Vîlcea. Nel 1946 si iscrisse alla facoltà di Giurisprudenza di Cluj, diplomandovisi nel 1949. Caporedattore di «Almanahul literar» (1953-1959), divenuto poi «Steaua» (1959), prese via via le distanze dalle sue prime raccolte di poesia che obbedivano ai dettami del realismo socialista: un primo passo fu il discorso pronunciato al primo Congresso degli Scrittori del dopoguerra (1956); ma la svolta radicale nella sua poesia, con chiare implicazioni politiche, avvenne solo nel 1969 con la raccolta Cadavre in vid (premiata dall’Unione degli Scrittori). Il suo romanzo Biserica neagră, presentato nel 1971 alla casa editrice Cartea Românească, verrà pubblicato solo nel 1990 (dopo essere uscito in traduzione tedesca nel 1976). Notevole la sua attività di critico d’arte e di traduttore e commentatore della poesia contemporanea. Muore a Bucarest, nel terremoto del 4 marzo 1977. L’anno successivo esce l’ultima raccolta, Corabia lui Sebastian, nata da un soggiorno a Berlino Ovest. Di seguito alcuni riferimenti bibliografici.

Poesia: Poezii, EPLA, București, 1950; Copiii din valea Arieșului, Ed. Tineretului, București, 1951; Cîntece de zi si noapte, ESPLA, București, 1954; Două poeme, ESPLA, București, 1956; Dincolo de iarnă, Pasteluri, Ed. Tineretului, 1957; Fluxul memoriei, ESPLA, București, 1957; Versuri, Ed. Tineretului, București, 1961; Imn către zorii de zi, EPL, București, 1962; Versuri, Cuvânt înainte de Mihail Petroveanu, Ed. Tineretului, București, 1964; Fiul risipitor, EPL, București, 1964; Fluxul memoriei, EPL, București, 1967 [antologia]; Cadavre in vid, EPL, București, 1969. Volumi postumi: Corabia lui Sebastian, Poezii si anti-poezii, C.R., București, 1978; Fluxul memoriei, Ed. îngr. si tabel cronologic de Mircea Braga, Minerva (Btp), București, 1987; Scrieri I - poezii, Ed. ingr., note cronologie si bibliografie de Pavel Țugui, Studiu intr. de Mircea Martin, C.R., București, 1990 (*).

Prosa: Itinerar bulgar, ESPLA, 1954; Călătorii în Europa și Asia, ESPLA, 1960; Echinoxul nebunilor si alte povestiri, EPL, București, 1967; (1969); Remember. Jurnal de calatorie, I-II, EPL, București, 1968 (ed. II, 1977); Die Schwarze Kirche, Roman, Ins Deutsche übertragen von Max Demeter Peyfuss, Berlin Frankfurt/M, Wien, Verlag Ullstein, 1976 (Biserica neagră, in Scrieri II-proze, ed. cit., 1990).

Saggistica: Colocviu critic, ESPLA, București, 1957; Poeți și poezie, EPL, București, 1963; Meridiane, EPL, București, 1965 (ed. II, 1969); Dumitru Ghiață, Ed. Meridiane, București, 1966; Ion Țuculescu, Ed. Meridiane, București, 1972; Botticelli, Ed. Meridiane, București, 1975; Botticelli: Divina Comedie, Ed. Meridiane, București, 1977. Postumo: Itinerarii plastice, Antologie de Șerban Stati, Pref. de Petre Stoica, Ed. Meridiane, București, 1987.

Traduzioni di poesia: Poeți clasici coreeni, Ed. Tineretului, București, 1960; S. Quasimodo, Versuri, Ed. Tineretului, București, 1961 (ed. II EPL, 1968); A. Lundkwist, Versuri, Ed. Tineretului, București, 1963; Carl Sandburg, Versuri, Ed. Tineretului, București, 1968; Panorama poeziei universale contemporane (1900-1950), Albatros, București, 1972.

In Italia, versi di A.E. Baconsky sono apparsi nel corso degli anni in alcune antologie riscontrabili nel nostro database Scrittori romeni in italiano. Pubblichiamo una selezione di versi in edizione bilingue, estratti dall'antologia La poesia romena del Novecento, traduzione e a cura di Marco Cugno (Edizioni dell’Orso, Alessandria 1996).


Amleto apocrifo

Il bosco inaridito sferzato dai raggi crudi dell’alba,
ossa nude bianchite da piogge, crani di cavallo
tra foglie morte – e le nozze
dei camaleonti ansiosi. L’inventario
di una primavera che si era annunciata promettente
è arrugginito, gli uomini di un tempo non sono più,
e i versi obesi dormicchiano in tasca
tra banconote sordide, e i lustrascarpe
sono entrati nel rango degli arconti. Oh, essere o non essere,
qui è altrettanto triste, stupido, inutile,
non hai più neppure chi uccidere
e neppure chi ti possa uccidere.

(Cadaveri nel vuoto, 1969)



Hamlet apocriful

Pădurea uscată biciuită de razele crude-ale zorilor,
oase goale albite de ploi, cranii de cal
printre frunze moarte – și nunta
cameleonilor anxioși. Inventarul
unei primăveri ce se anunțase promițătoare
a ruginit, nu mai sînt oamenii de odinioară,
și versurile obeze dormitează în buzunar
printre bancnote sordide, și văxuitorii de ghete
au intrat în rîndul arhonților. O, a fi sau a nu fi,
aici e la fel de trist, de stupid, de zădarnic,
nu mai ai nici pe cine ucide
și nici de cine să fii ucis.

(Cadavre în vid, 1969)



Bestiario

Le statue dei cani cercano la traccia
delle false glorie – le statue dei cani
divorano, di notte,
fantasmi di tiranni.

E Nerone è senza fantasma, e Torquemada è senza scheletro,
e il nome del Despota Asiatico marcisce, e il boia
aspetta sulla strada maestra mendicando la pietà
dei viandanti, ma nessuno lo decapita.

E le catene continuano a risonare sui gradini...
altre mani, altre caviglie, altri destini...
metà rosso, metà nero,
mezzo uomo a cavallo
su una mezza lepre zoppa.



Bestiar

Statuile cîinilor caută urma
falselor glorii – statuile cîinilor
devorează, noaptea,
stafii de tirani.

Și Nero e fără stafie, și Torquemada e fără schelet,
și Despotului Asiat îi putrezește numele, și călăul
așteaptă la drumul mare cerșind îndurarea drumeților
dar nimeni nu-l decapitează.

Și lanțurile sună pe lespezi, sună mereu...
alte mîini, alte glezne, alte destine...
jumătate roșu, jumătate negru,
jumătate de om călare
pe jumătate de iepure șchiop.



Crepuscolo acherontico

I cadaveri vivono – ed ecco i corvi
roteare sopra i vivi,
e gli arti che marciscono a poco a poco
fanno buone azioni – e il nostro dolore
va e viene (putrido anch’esso)
a comando. Umide e scure
sono le gallerie nelle quali vaga
il nostro destino marcito da tempo -
chi si nutrirà di tanta carne
che cruda marcisce? Oh, il metallo
dei ceppi, esso solo, sempre più freddo,
non marcisce mai...



Amurg acherontic

Cadavrele trăiesc – și iată corbii
rotindu-se asupra celor vii,
și membrele ce putrezesc încet
fac fapte bune – și durerea noastră
vine și pleacă (putredă și ea)
după poruncă. Umede și sumbre
sînt galeriile prin care rătăcește
destinul nostru putrezit de mult –
cine se va hrăni cu-atîta carne
ce putrezește crudă? O, metalul,
cătușelor, el singur, tot mai rece,
nu putrezește niciodată...



Salmo nero

Signore, vorrei piangere ma non
ho più fiume alcuno sulle cui rive
io possa ricordarmi di Sion. E Babilonia
è in me e la moltitudine di schiavi
mi tende le manette predestinate e ride, ride...
la storia, gli antichi miti, la testa di lupo, Signore,
sento la tua grande ombra sulla mia terra,
sento nello scheletro su cui porto il mio corpo
le ossa sparse nei campi da antenati apocrifi,
sento che il mio tempo è misurato da clessidre
insanguinate e false...i miei occhi freddi e deserti...
Signore, la storia... Signore, allontana da me
questo destino – e se non mi puoi destinare altra sorte,
dammi una morte alta, devastatrice, selvaggia,
più grande della vita dei miei nemici.



Psalm negru

Doamne, aș vrea să plîng dar nu mai
am nici un rîu pe-ale cărui maluri
să-mi pot aminti de Sion. Și Babilonul
e-n mine și mulțimea de robi
îmi întinde cătușele predestinate și rîde, rîde...
istoria, vechile mituri, capul de lup, Doamne,
simt umbra ta mare deasupra pămîntului meu,
simt în scheletul pe care-mi port trupul,
oasele risipite pe cîmpuri de înaintași apocrifi,
simt că timpul meu îl măsoară clepsidre
însîngerate și false... ochii mei reci și pustii...
Doamne, istoria... Doamne, ia de la mine
destinul acesta – și dacă nu-mi poți hărăzi altă soartă,
dă-mi o moarte înaltă, cotropitoare, sălbatecă,
mai mare decît viața dușmanilor mei.



Perpetuum mobile

Tra due menzogne, tra due colori, tra due illusioni
fummo giovani siamo maturati abbiamo creduto gli uni
nelle menzogne degli altri ci siamo dipinti gli uni con i colori
degli altri ci siamo nutriti gli uni delle illusioni degli altri. Sempre
tra due alternative ingannevoli ecco ci attende ora
l’età di ghiaccio e i nostri successori rovesceranno
la clessidra. Nero e in rovina cresce il mulino a vento
in cui si sono annidati animali e uccelli notturni,
la spada cade nel fango, il vello d’oro appeso ai rami
marcisce lontano e i vincitori mendicano alle porte
dei vinti. No, non faremo più guerre –
senza combattere cadremo vinti, senza combattere
ci sconfiggeremo a vicenda in false carneficine
in un immenso demagogico macello. Il nuovo Jan Huss,
il nuovo Savonarola, il nuovo Lutero compariranno sugli schermi,
faranno proseliti, i fuochi saranno alimentati dai giornali
e sulle nostre teste gonfiate, sudicie mani
si stringeranno l’una all’altra in segreto lasciandoci
sempre tra due, tra due menzogne, tra due colori,
tra due illusioni...

(La nave di Sebastian, 1978)



Perpetuum mobile

Între două minciuni, între două culori, între două iluzii
am fost tineri ne-am maturizat am crezut unii
în minciunile altora ne-am vopsit unii în culorile
altora ne-am hrănit unii cu iluziile altora. Mereu
între două alternative înșelătoare iată ne-așteaptă acum
vîrsta de gheață iar cei ce vin după noi vor întoarce
clepsidra. Ruinată și neagră crește moara de vînt
în care s-au cuibărit animale ți păsări de noapte,
spada cade-n noroi, lîna de aur agățată de crengi
putrezește departe iar învingătorii cerșesc la porțile
celor învinși. Nu, nu vom mai face războaie –
fără luptă vom cădea învinși, fără luptă
ne vom învinge unii pe alții în false carnagii,
într-un imens măcel demagogic. Noul Jan Huss,
noul Savonarola, noul Luther vor apărea pe ecrane,
vor fi urmăriți, focurile vor fi întreținute cu ziare
și pe deasupra capetelor noastre umflate, mîini murdare
se vor strînge una pe alta pe-ascuns, lăsîndu-ne
mereu între două, între două minciuni, între două culori,
între doua iluzii...

(Corabia lui Sebastian, 1978)



Agglutini nella memoria...

Agglutini nella memoria sillabe false
e crei nomi nuovi per la controfigura
di ogni oggetto poiché gli oggetti
non hanno bisogno di nomi – invano i poeti
conoscendo il buio si danno la pena di esprimere –
in sé ritorna a morire ogni parola
e quando tra gli anni intravedi tombe
scendi nel silenzio e nel sonno. Città
e lingue. Hai camminato facendoti scudo di loro
hai parlato hai parlato hai parlato –
per le medesime cose sempre altre
e diverse parole...nelle alte piramidi
dureranno le loro mummie
e un vento di ghiaccio darà loro splendore
mentre il tuo spirito da tempo
sarà tornato nel vuoto degli avi.
Ma gli oggetti, quelli che non si vedono?
Soli. In un altro orizzonte. A darsi un nome
in eterna deriva.



Aglutinezi în memorie…

Aglutinezi în memorie silabe false
și creezi nume noi pentru dublura
fiecărui obiect căci obiectele
nu au nevoie de nume – zădarnic poeții
cunoscînd întunericul se străduiesc să rostească –
în sine se-ntoarce să moară fiecare cuvînt
sî cînd printre ani întrezărești morminte
cobori în tăcere și-n somn. Cetăți
și graiuri. Ai umblat în pavăza lor
ai vorbit ai vorbit ai vorbit –
pentru aceleași lucruri mereu alte
și alte cuvinte... în piramide înalte
stărui-vor mumiile lor
și un vînt de gheață le va da strălucire
în timp ce spiritul tău demult
se va fi întors în golul strămoșilor.
Dar obiectele, cele ce nu se văd?
Singure. Într-un alt orizont. Numindu-se
în eternă derivă.



Epilogo

Ho scritto obliquamente ho scritto tra il Sì e il NO ho inciso
indecifrabili rune. Alla vostra solitudine
ho dato il mio volto ma forse voi non leggerete
mai queste epigrafi e verrà l’inverno
lungo con le sue statue. Più oltre – non date retta a nessuno! –
più oltre è il bianco. Gli aracnidi tessono
intorno agli stemmi la loro tela, i popoli si passano l’un l’altro
a turno la loro follia e le loro ombre
e gnomi invisibili pullulano accendendo i lampioni
che il vento continua a spegnere.



Epilog

Am scris oblic am scris între DA și NU am gravat
indescifrabile rune. Singurătății voastre
i-am dat propriul meu chip dar poate că voi nu veți citi
niciodată aceste inscripții și va veni iarna
lungă cu statuile ei. Mai departe – nu ascultați de nimenea! –
mai departe e alb. Arahnidele-și țes
în jurul stemelor pînza, popoarele-și trec unul altuia
rînd pe rînd nebunia și umbrele lor
și gnomi invizibili mișună aprinzînd felinarile
pe care vîntul le stinge mereu.