Tendinţe şi implicaţii ale migrației moldovenilor în Italia

Fenomenul migrației moldovenești în Italia este relativ recent, își are începuturile la sfârșitul anilor ’90, dar ia amploare și înregistrează dimensiuni importante către 2010, când implică peste 130 de mii de persoane, din care ¾ sunt femei. Urmările acestui fenomen sunt evidente atât pentru țara de origine a migranților, cât și pentru țara lor de destinație.
Emigrarea în masă a muncitorilor moldoveni a condus la o reducere constantă a indicatorilor angajării în câmpul muncii din țară (de la 54,8% în 2000 la 42,5% în 2007), din cauză că majoritatea persoanelor emigrează la vârsta când sunt apți de muncă. Totodată se înregistrează o micșorare a numărului de șomeri (în Moldova numărul persoanelor care se află în șomaj se menține în jurul a 5%, față de media europeană de 8%).
Efectele pozitive, dar și negative ale migrației sunt deja evidente pentru țara de origine, avantajul cel mai important sunt remitențele, după cum ne mărturisesc rezultatele unui studiu comisionat de către Banca Mondială. Aceste sume de bani sunt utilizate pentru consum, făcând posibilă o viață mai bună pentru rudele rămase în patrie și permit migranților să investească în propria țară. În același timp, aceste remitențe generează locuri de muncă pentru cei din Moldova și pentru foștii migranți.
O altă investiție importantă pentru migranți este învățământul. Remitențele au o influență directă și asupra sistemului de învățământ din Republica Moldova, în multe cazuri remitențele reprezintă unica posibilitate de acces la studiile universitare. Însă ele influențează și negativ sistemul educațional în ansamblu: pe de o parte, mulți profesori calificați și cercetători au luat calea emigrării, iar pe de altă parte, lipsa controlului din partea părinților asupra copiilor influențează negativ randamentul acestora la școală. Un proiect finanțat de Comisia Europeană, „Abordarea efectelor negative ale migraţiei asupra minorilor şi familiilor rămase în ţară”, cofinanțat și implementat de Ministerul Muncii și Politicilor Sociale italian, estimează la circa 150 de mii de minori din Republica Moldova care au rămas fără tutelă părintească din cauza emigrării unuia sau ambilor părinți. Acești copii, deși beneficiază de remitențe care le îmbunătățesc situația economică, au o sănătate compromisă și un randament școlar redus din cauza absenței părinților. Migrația a majorat considerabil numărul copiilor care cresc fără mamă, în special în zonele rurale și în orașele mici (înregistrând 10% în 2002).
Prin urmare, principala resursă a țării noastre rămâne capitalul uman și calitatea acestuia, care este mai important decât cel financiar. Diseminarea acestui capital uman, inițial în țările Comunităţii Statelor Independente (CSI, alianţă creată în 1991, formată din 11 din cele 15 foste republici ale Uniunii Sovietice, excepţie făcând cele trei ţări baltice: Estonia, Letonia si Lituania, precum si Georgia), apoi în Europa Occidentală și în Canada, este un fenomen care nu se înscrie într-o perspectivă benefică pentru Republica Moldova.

Nu putem împiedica acest flux uman, care va continua, din simplul motiv că în exterior aceste persoane vor câștiga cel puțin de trei ori mai mult decât în țară. În același timp, Italia are nevoie de muncitori pentru a completa deficitul de forţă de muncă, mai ales la muncile pe care italienii refuză să le facă, iar welfare-ul italian are o necesitate crescândă de asemenea angajați, deoarece populația Italiei îmbătrânește. Muncitorii moldoveni se adaptează acestor necesități, întrucât aceste munci le permit să iasă din sărăcie. Dinamica ascendentă a migrației moldovenești va înregistra o creștere constantă de 20% în următorii ani, o creștere care nu va cunoaște întreruperi esențiale. Doar în Rusia se înregistrează unele fluctuaţii datorită cererii sezoniere în sectorul construcțiilor.
Pentru Republica Moldova, unica soluție de a reduce acest fenomen ar fi investițiile considerabile în sectoare ca cel textil, de îmbrăcăminte, încălțăminte, unde putem conta pe brațe ieftine de muncă și avantaje fiscale, care ar trebui valorificate, așa cum ar trebui valorificate și competențele profesionale ale moldovenilor în ramuri inovative și profesii înalt calificate.

Moldova rămâne cea mai săracă țară din Europa, cu un PIB de 2500 dolari pe cap de locuitor și o țară total dependentă de investițiile străine, cu o excesivă dependență de sectorul agricol și agro-alimentar, extrem de sensibil la factorii climatici. Sectorul agricol este unul predominant în economia țării, în 2010 reprezenta peste 20% din PIB-ul național. Dar fără investiții consistente acest domeniu e sortit să rămână la etapa rudimentară în care se află, fără speranță de ieșire la noile piețe de desfacere mai sigure și mai profitabile decât cele din cadrul CSI.
Sectorul industrial a înregistrat cea mai vertiginoasă cădere (în 1993 reprezenta aproape 40% din PIB-ul național, iar în 2010 mai puțin de 20%), evident, având ca motiv principal secesiunea Transnisntriei ca urmare a războiului din 1992.
În fine, sectorul serviciilor concurează la formarea PIB-ului cu circa 60%. În mare parte PIB-ul este acoperit de sectorul privat, cu peste 80% .
Criza mondială s-a răsfrânt în economia reală a Moldovei în a doua parte a anului 2009, când a înregistrat o recesiune de 7,3% din cauza scăderii exporturilor (-12%), consumului privat (-12%) care a suferit din cauza micșorării remitențelor muncitorilor moldoveni (care în mod normal reprezentau 20% din PIB) și înrăutățirea situației economiilor principalelor țări de destinație ale migranților (în special Federația Rusă și țările din Europa Mediterană), dar și din cauza scăderii investițiilor fixe în republică (-27%).
Situația dificilă în economie, alături de salariile mici, prețurile și inflația (+7,4%) care au continuat să crească, ua condus la sărăcirea populației (populația cu risc de cădere sub nivelul sărăciei în 2009 era de 26,3%), ceea ce a împins moldovenii spre o emigrare în masă, inițial către țările CSI, iar apoi spre Europa și, în special, Italia.
S-a observat că femeile au emigrat mai ales în Italia, iar bărbații către țările CSI. Această diviziune de gen și de țară de destinație este legată de sectoarele economiei unde sunt angajați muncitorii moldoveni: bărbații în sectorul construcțiilor (din Rusia, Ucraina, dar și Portugalia), femeile în sectorul casnic și de îngrijire a persoanelor (Italia). Mulți basarabeni care lucrează în Grecia și Cipru sunt angrenați în munci agricole.

O problemă subestimată rămâne cea demografică, micșorarea numărului cetățenilor pare însă să nu preocupe pe nimeni. În 1990, Republica Moldova număra circa 4.326.000 de locuitori, iar recensământul din 2004 înregistra doar 3.938.679 (3.383.332 sub jurisdicția Chișinăului și alte 555.347 de persoane reprezintă populația din stânga Nistrului). Cauzele acestui fenomen trebuie căutate în dezastrul economic înregistrat în tânăra republică după proclamarea independenței.
Odată cu prăbușirea URSS, multe familii şi-au pierdut locul de muncă, în special muncitorii din micile centre urbane și rurale, care au fost nevoiți să plece la munci în Rusia. Cuprinși de disperare, moldovenii au găsit unica soluție în emigrare, astfel generând fluxuri migratorii de o consistență nemaivăzută până atunci. Este o perioadă grea pentru familiile din Republica Moldova, PIB-ul s-a micșorat de trei ori, economiile din perioada sovietică s-au transformat în nimic, a urmat o sărăcire a populației, după care mulți au luat drumul străinătății. Tot atunci moldovenii devin victime ale traficanților de organe și de ființe umane. Marea majoritate a femeilor care au ales să emigreze au făcut-o pentru a-și scoate familia din sărăcie și chiar foame. Îndată după femei au luat calea pribegiei și bărbații, dar într-un număr mai redus. Astfel migrația femeilor a avut un rol de „pionier” în deschiderea noilor căi de migrație. Fenomen care cunoaște diverse aspecte și care necesită să fie studiat, îndeosebi din perspectiva impactului asupra persoanelor și a consecințelor de lungă durată asupra țării.

Tabelul 1.1 prezintă datele oferite de Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE), care arată că în 2009 din Moldova au emigrat peste 174 de mii de persoane, în mare parte bărbați. La acest număr trebuie să adăugăm datele despre emigrații în Federația Rusă, pentru care avem la dispoziție doar datele anului 2002 (aproape 51 de mii).

Țara europeană spre care se îndreaptă cel mai mare flux de migranți este Italia (46,9%), urmată de Federația Rusă (22,6%),  Portugalia (9,2%), Spania (7,8%), Germania (5,4%), Republica Cehă (4,5%) și Grecia (2,1%). În alte țări sunt înregistrate cote minime de migranți moldoveni. În medie, femeile migrante sunt mai numeroase decât bărbații (59%) și în anumite țări, cum ar fi Italia sau Grecia, depășesc 65%. Această cifră arată indirect faptul că o bună parte din migranții moldoveni caută de lucru în sectorul serviciilor de îngrijire la domiciliu.

Fenomenul acestei puternice migrații în Italia e relativ recent și începe în 2003, când fluxul migratoriu care provine din Republica Moldova depășește 20 de mii de unități anual. Acest flux va atinge cifra de aproape 106 mii în 2009 (figura 1.3). În restul țărilor de destinație nivelul de creștere a migranților moldoveni e cu mult mai modest, valori mai însemnate se observă doar în Portugalia.

Figura 1.3 – Moldovenii în primele 5 țări în care au emigrat – Anii 2000-2009 (valori absolute în mii)

Cantitatea și disponibilitatea capitalului uman rămâne a fi cea mai mare resursă a Republicii Moldova. Italia are nevoie de acești migranți pentru a face față problemelor care au apărut în ultimii ani în propriul welfare, dar și pentru a stopa reducerea drastică a numărului populației. Îmbătrânirea italienilor a creat o cerere crescândă a unui nou tip de lucrători cum ar fi badante și asistente familiale. Moldovenii se adaptează ușor acestei cereri și suplinesc carențele sistemului social italian. Dar până când? Probabil este necesară o perspectivă de redirecționare a acestui capital uman atât din partea Italiei, cât și a Moldovei, pentru o mai bună calificare a migranților prin antrenarea investițiilor directe în țara de origine, astfel încât fluxurile migratorii să devină un circuit virtuos de muncitori calificați, și nu doar o simplă migrație primară.

Olga Coptu
(nr. 7, iulie 2012, anul II)