Splendoare și rafinament în portul tradițional din câmpia Banatului

Cămășile femeiești și cele bărbătești, cotrânțele, brâurile, cepsele, alături de celelalte existente în casele bănățenilor – cilimurile și ponievile, ștergarele și măsaile de masă și pat – oferă femeilor din familiile bănățene un binemeritat prilej de a-și exprima talentul, de a-și arăta bunul gust și inepuizabila lor fantezie creatoare. Țesute și împodobite cu motive brodate sau alese în tehnici extrem de migăloase, inegalabile ca nivel de dificultate, aceste categorii de piese și-au depășit condiția utilitară, devenind adevărate mărci zonale, capabile să exprime vizual, în limbajul compozițiilor artistice, povestea fiecărei familii, a neamului, a comunității din care fac parte. Se poate spune că femeia de la țară a transformat acul în pensulă, firul de ață în acuarelă, pentru a realiza cusături de înaltă valoare artistică.
Costumul femeiesc, în raport cu cel bărbătesc, prezintă o tipologie mult mai variată zonal și o mai mare diversitate a decorului brodat sau ales în război, concomitent cu realizarea țesăturii. De la naștere până la moarte costumul popular însoțește omul în toate evenimentele sale, fiind un purtător de simboluri. Bănățeanca își arată statutul social-economic prin bogăția podoabelor confecționate din monede de aur și argint, reunite prin monturi ingenioase, executate de meșteri locali sau bijutieri din orașele, reședințe de zonă. În Banat există o incredibilă diversitate de salbe și table, brâuri, oprege/petece de bani, comăși sau gălane, tulbente sau căpițe alături de pleceniși și fruntari, dar și ace de argint cu capete lucrate în filigran pentru cârpe/baticuri și pentru susținerea părului împletit.

Înveșmântați cu mândrie în deosebitul port tradițional de sărbătoare, bănățenii au contribuit conștient la completarea artei populare românești și europene, cu piese și repertorii decorative spectaculoase, de un fast extraordinar. Admirate pentru coloritul lor rafinat, cu tonuri atent asociate și pentru expresivitatea motivelor decorative, costumele populare bănățene au devenit astăzi mesageri/ambasadori ai valorilor culturale în întreaga lume.
Pornind de la oameni și de la obiectele plăsmuite de ei, poți cunoaște un popor. Alături de limbă, obiceiuri și tradiții, costumul popular a fost și este un blazon, o marcă a identității etnice, un document cu certă valoare istorică și artistică. Asemănarea costumului popular de astăzi cu cel purtat în urmă de strămoșii daci, reprezentați în portul lor pe monumentele antichității – Columna lui Traian de la Roma și Trophaeum Traiani de la Adamclisi, în Dobrogea – dovedește persistența milenară a unor piese de vestimentație care și-au păstrat aceeași structură de croi și formă, până în zilele noastre.

Frumusețea costumului popular a provocat admirația multor străini pe meleagurile noastre. Acuarelele lui Carol Popp de Szathmári și Preziosi, tablourile lui H. Trenck și Volkers, litografiile lui Raffet, Doussault și Bouquet, au reprodus formele, coloritul și bogăția costumelor populare românești, devenind peste timp – stampele n.n. – adevărate documente etnografice.
În tablouri de referință marii noștri pictori – Theodor Aman, Nicolae Grigorescu, Gheorghe Tattarescu – au zugrăvit omul din popor în strălucitul costum popular. Henri Matisse, maestrul culorilor, a fost atras de efectele cromatice ale cămășilor populare românești, imortalizându-le inefabila originalitate în cunoscuta lucrare La blouse roumaine.
Regina Maria a României oferă un alt exemplu de admirație față de costumul popular românesc. De o frumusețe clasică, ea purta rochii albe, perle și adora costumul popular românesc pe care l-a adoptat ca o ținută oficială la toate marile evenimente naționale și internaționale. Să nu uităm apoi contribuția Reginei Maria la promovarea costumului popular ca emblemă identitară a românilor.

Acum când frumoasa artă tradițională o mai găsim doar în colecțiile muzeale sau în puținele colecții particulare, ori prin unele ateliere artizanale, considerăm că ar fi bine să apelăm, ca sursă documentară, și la imaginea trecutului, surprins și stocat în fotografiile de epocă.
Din generație în generație portul popular de sărbătoare femeiesc s-a dorit a fi tot mai frumos, iar cel bărbătesc, considerat „învechit” deoarece bărbații au adoptat ca ținută de lucru, mult mai ușor, piese din portul șvăbesc sau urban – cizme sau pantofi, cravate, pălării și sacouri – s-a dezvoltat pe rute distincte, cunoscând forme diferite de evoluție.
În zona etnografică a Lugojului evoluția portului popular aduce în atenție numeroase noutăți, atât în ceea ce privește evoluția ornamentației cât și a tehnicilor de realizare a motivelor. Compozițiile cămășilor femeiești și catrințelor devin din ce în ce mai bogate și mai greu de realizat din punct de vedere tehnologic. Nu toate femeile din satele lugojene erau capabile să realizeze asemenea ornamente. Multe dintre femei apelau la diferite măistorițe din alte sate decât cele în care locuiau sau chiar la ateliere meșteșugărești pentru a-și confecționa costumele.
Fenomenul specializării unor persoane în cadrul comunității pentru executarea compozițiilor decorative de pe costume se datorează faptului că portul popular femeiesc ajunge la un asemenea grad de complexitate și rafinament, încât punctele de cusătură, atât de migălos și greu de realizat, cereau mult timp de lucru și o mare acuratețe, precizie, în execuție. În aceste condiții, cusăturile și alesăturile de oricare femeie, multe dintre ele preferând să apeleze, pentru obținerea calității dorite, la măistorițe, adică la femeile înzestrate cu mai multă răbdare și talent.
Formele vechi ale costumului popular, cu tradiție, s-au păstrat în familiile bănățenilor nu doar pentru valoarea lor materială – erau confecționate din materiale scumpe și rare, precum mătasea și firul de aur și argint – ci și pentru valoarea memorială pe care o aveau în conștiința urmașilor. Aceștia puteau oricând să arate cine le-au fost străbunii, ce statut economic au avut și de ce prestigiu s-au bucurat de prestigiu în comunitate.

.

Marius Matei
(nr. 12, decembrie 2014, anul IV)