Designul de mobilier în relaţie cu orizontul arhaic

Consideraţii asupra mobilierului rural bănăţean

Faptul că, după cum este cunoscut, Banatul a parcurs o lungă perioadă din istoria sa într-o oarecare rezistenţă faţă de influenţele străine, poate susţine încercarea, prin analiza acestui areal, de a se reliefa modul eficient şi natural prin care oamenii au creat obiecte folosindu-se doar de ceea ce aveau la îndemână, dar în acelaşi timp şi descoperind noi şi ingenioase moduri de perfecţionare, desfăşurate într-un orizont cultural mai amplu [1].
Pentru început, trebuie făcută distincţia între felul cum este fabricat şi folosit mobilierul contemporan şi felul cum s-au adaptat şi perfecţionat, de-a lungul timpului, creaţiile rurale româneşti, bănăţene în speţă. Principalul reper de devenire obiectuală al mobilierului arhaic confecţionat manual este utilitatea, criteriu practic întipărit în tot ceea ce priveşte preocupările oamenilor pentru obiecte.
Trebuie, de asemenea, semnalate şi tipurile de locuinţă pentru care au fost confecţionate toate aceste elemente de mobilier, rudimentar la început. Francesco Griselini, în periplul său prin Banatul proaspăt trecut sub stăpânirea habsburgică, este primul care lansează teza Banatului pustiit [2] şi a felului arhaic de desfăşurare a vieţii, tocmai pentru a justifica ulterioarele colonizări cu populaţii din diverse zone ale Europei apusene [3]. Situaţia semnalată a avut un impact asupra tipologiei locuinţei şi, evident, asupra mobilierului. Dacă iniţial, tipul de locuinţă era cel monocelular, semi-îngropat şi cu pereţi din chirpici, la câmpie [4], dar cu structură din bârne şi izolaţii, la munte, ulterior locuinţa s-a extins de la o încăpere, la două, apoi la trei încăperi [5]. De asemenea, datorită normelor stricte de regularizare a aşezărilor, va creşte şi calitatea construcţiilor [6].
Aşadar, condiţiile de izolare au determinat ţăranii bănăţeni să creeze obiecte adaptate strict stilului lor de viaţă, dar şi tehnicilor şi materialelor de care dispuneau. Privind lucrurile din perspectiva unui designer industrial, se poate spune despre aceşti creatori arhaici de obiecte că respectă în mod instinctiv crezul, deja arhicunoscut în design, că forma trebuie să urmeze funcţionalitatea. La creatorii populari se poate spune chiar mai mult decât atât, iar formele obiectelor urmează şi constrângerile efective de realizare. „Instrumentul de lucru şi obiectul tradiţional nu au «luat [deloc] conturul» formelor umane: luau forma efortului şi a gesticii – şi astfel corpul uman se impunea obiectelor în scopul de a săvârşi o lucrare materială” [7].
În mod firesc, piesele de mobilier domestic sunt impuse de configuraţia locuinţei. În etapa casei monocelulare, care nu avea podele din lemn, pe jos fiind doar  lespezi de piatră sau pământ, piesele de mobilier erau, şi ele, mult mai rudimentare. Totuşi, s-au adaptat situaţiei, iar acest lucru reiese din formele lor [8]. Scaunele erau joase, iar pentru a avea o stabilitate pe podeaua cu suprafaţă neregulată, au fost prevăzute doar cu trei picioare de sprijin, ţăranii demonstrând astfel că şi-au dat seama că trei puncte necoliniare determină întotdeauna un plan, iar scaunul putea avea stabilitate mai bună decât cel cu patru picioare.
Datorită ocupaţiilor, ţăranii bănăţeni nu apucau să mănânce acasă masa de prânz, uneori nici măcar pe cea de dimineaţă. De regulă, luau cu ei merindele şi mâncau pe câmp. Aşadar, doar cina era prilejul în care se puteau aduna cu toţii în jurul mesei joase cu scaunele de jur-împrejur, iar acest fapt a făcut ca masa, prin prisma piesei de mobilier, să aibă o însemnătate aparte în spiritualitatea românească. Aici se sfătuiau în legătură cu treburile familiei, tot aici primeau şi învăţăturile de la cei mai bătrâni, şi tot la masa joasă din lemn se rugau înainte de fiecare cină. „Sensibil la procesele naturale – succesiunea anilor, ciclurile anotimpurilor, alternanţa zilelor şi nopţilor –, omul civilizaţiei agrare introduce în real şi în structura imaginii plastice în acelaşi timp, o serie de repere care îi fixează eforturile, îi dau sentimentul stabilităţii, al controlului asupra concretului ce-i cade nemijlocit sub simţuri” [9].


Masă şi scaune din lemn

Din punct de vedere structural, masa era joasă, de regulă fiind realizată din lemn cioplit cu barda, asemeni scaunelor. Paturile constau din câţiva butuci, peste care erau aşezate scânduri, apoi paie sau pănuşi de porumb. Un exemplu de eficientizare a spaţiului este dat de felul în care erau depozitate hainele, pe o prăjină prinsă între doi pereţi opuşi sau la colţ, peste care se arunca mormanul de îmbrăcăminte necesară de la o zi la alta.
După ce locuinţa tricelulară a devenit modelul urmat pentru majoritatea gospodăriilor bănăţene, au survenit şi o serie de schimbări în configuraţia pieselor de mobilier rural. Scaunele au devenit mai eficiente, executate fiind de meşteri specializaţi, ce făceau uz de strunguri şi alte unelte mai performante de prelucrare ori finisare în detaliu a pieselor de mobilier, care, astfel, se transformă într-un ritm accelerat, apropiindu-se de standardul celor din mediul orăşenesc, dar în acelaşi timp au păstrat şi un puternic caracter tradiţional, ce denotă continuitate culturală.
Astfel, dacă până atunci lada de zestre era o simplă ladă cu decoraţii sumare [10], de acum ea devine tot mai funcţională, în timp fiind înlocuită cu dulapurile moderne pentru haine. Stălajele [11] au fost eliminate, iar în locul lor apare câte un credenţ [12], pentru depozitarea diverselor obiecte din casă. Pentru haine a apărut ormanul, asemănător dulapului contemporan, dar cu puternice amprente ale decorativismului local. Toate acestea au facilitat tranziţia spre formele moderne de organizare a locuinţei şi a mobilierului, formulele tradiţionale dispărând aproape în totalitate.
În locul prăjinii ce atârna între pereţii încăperii, apar cuiere de diverse forme şi cu felurite conformaţii, toate obţinute prin efortul neobosit al meşteşugarilor satelor.  Tehnicile de realizare cuprindeau şi procedee mai moderne, iar cele mai frecvente decoraţiuni era obţinute prin incizare sau cioplire. Simţul estetic şi armonizarea compoziţională se fac şi de această dată simţite, asemeni deosebitelor textile bănăţene.

Plurifuncţionalitatea obiectelor

O trăsătură semnificativă a creaţiilor rurale tradiţionale a fost cea care viza plurifuncţionalitatea obiectelor. Şi în cazul mobilierului, această caracteristică este resimţită. Una dintre explicaţii poate fi dată de perfecţionarea în timp, dar şi de motivele expuse anterior, în ceea ce priveşte posibilităţile şi limitările de realizare. Un exemplu edificator de mobilier rural tradiţional cu puternice valenţe plurifuncţionale este clupea. Aceasta era o bancă ce era plasată la marginea patului, iar prin posibilitatea spătarului de a se rabate, putea fi folosită ca o extensie a patului pe timp de noapte, dar şi ca spaţiu de şezut la marginea patului, pe timp de zi sau la şezători. Complexitatea şi soluţia funcţională se ridică la nivelul conceptelor moderne de design de mobilier, acest fapt reliefând şi mai mult calităţile deosebite de care au dat dovadă creatorii populari, care au ştiut cum să-şi confecţioneze obiecte care să-i ajute cât mai mult în desfăşurarea activităţilor.


Clupe (bancă multifuncţională, cu spătar rabatabil)

În societatea actuală asistăm la o urbanizare accelerată şi, implicit, la supraaglomerare şi reducerea semnificativă a spaţiului domestic în mediu urban. Aşadar, ar putea fi de folos câteva din principiile după care oamenii simpli, ţăranii bănăţeni, au conceput obiecte de mobilier strict adaptate necesităţilor. În principal, toate aceste piese de mobilier trebuiau să fie adaptate unui ambient restrâns, uneori lipsit de orice preocupare pentru lux ori confort. Criteriile de plurifuncţionalitate, regăsite în multe tipuri de obiecte rurale, denotă dorinţa de a satisface o gamă largă de necesităţi prin folosirea unor configuraţii adaptabile.

Funcţionalitatea multiplă în designul industrial

Pentru o categorie de oameni care locuiesc astăzi într-un mediu urban aglomerat, obiectele de design trebuie să posede capacitatea de a îndeplini mai multe necesităţi. O tendinţă în designul industrial actual vizează tocmai funcţionalitatea multiplă, iar celelalte criterii sunt oarecum subsumate. De exemplu, ar putea exista piese de mobilier cum ar fi patul, dulapul sau chiar obiectele de şezut care, datorită spaţiului redus al locuinţei, să poată fi folosite şi pentru alte activităţi. Patul ar putea fi prevăzut cu extensii pe lateral care pot servi drept spaţiu de depozitare, iar în felul acesta nu mai este nevoie de noptieră sau alt spaţiu de depozitare auxiliar.


Iosif Mihailo, Utilis, concepte de mobilier multifuncţional



Iosif Mihailo, Utilis, concepte de mobilier multifuncţional

O altă posibilă schimbare ar putea viza abordarea designului asupra spaţiului de lucru, care şi-ar putea schimba utilitatea prin aşezarea într-o altă poziţie sau într-o altă locaţie. De asemenea, la nevoie, unele dintre piese pot fi escamotate, permiţând o extindere a spaţiului. Şi elementele de mobilier destinate depozitării diverselor obiecte domestice pot fi configurate în funcţie de necesităţile utilizatorilor. Designerii trebuie, dincolo de creaţiile lor generaliste, să se adreseze oamenilor într-o dimensiune particulară, individualizată. Una dintre soluţiile pentru eficientizarea spaţiilor de locuit într-un spaţiu de dimensiuni mici ar putea fi gruparea sau modularea elementelor specifice.


Iosif Mihailo, Depositum, concept de mobilier multifuncţional pentru depozitare

Aşadar, designul presupune o abordare eminamente modernă, atât în ceea ce priveşte modul cum obiectele sunt concepute, dar şi prin felul de execuţie. În acelaşi timp, însă, designul industrial face parte din parcursul evolutiv uman, este înscris în linia generală a devenirii obiectuale, de care nu poate fi disociat. Cea mai recomandabilă abordare ar fi aceea în care designerii privesc şi înspre modul de devenire obiectuală, în încercarea de a menţine neîntreruptă această relaţie pe care designul de produs o are cu manifestările anterioare, cu tradiţiile şi valorile din orizontul arhaic, din orizontul perioadelor precedente.