Relaţii ale designului cu orizontul etnografic. Elemente din Banat

Dezvoltarea societăţii umane a fost şi este în continuare stimulată de preocuparea constantă a omului pentru domeniul obiectual. Factorii determinanţi au vizat continuitatea în conexiune cu perfecţionarea, funcţionalitatea cu inovaţiile aduse obiectelor, iar, în final, formele şi expresia artistică în strânsă relaţie cu semnificaţiile. De asemenea, formula actuală a obiectualităţii – ca devenire şi perfecţionare funcţională – este designul industrial, sector care trebuie privit ca făcând parte dintr-o desfăşurare diacronică, dintr-un parcurs cultural amplu, şi care, la rândul lui, va conduce spre forme noi de manifestare obiectuală.
Faptul că, după cum bine este ştiut, România încă beneficiază de elemente ale vastei sale moşteniri etnografice, poate constitui un bun prilej de a trezi interesul designerilor români şi europeni, pentru a valorifica acest vast filon cultural, original şi extrem de valoros. Munca de cercetare poate viza atât patrimoniul ţesăturilor şi costumelor populare, precum şi felurite obiecte create prin tehnici arhaice. Toate aceste mărturii de spiritualitate şi cultură tradiţională se pot dovedi utile creatorilor contemporani de obiecte, de orice fel, în contextul actual în care globalizarea şi criteriile consumiste au condus spre o diluare a felului cum obiectele interacţionează cu oamenii la nivel existenţial.
Există şi se manifestă tendinţe puternice de reconsiderare a valorilor autentice culturale, iar în domeniul designului se conturează şi unele impulsuri ecologiste, de folosire a unor materiale şi tehnici care să fie mai apropiate de nevoile reale ale oamenilor, să nu le depăşească nejustificat [1], dar, în acelaşi timp, să fie prietenoase cu mediul înconjurător [2]. Totodată, este nevoie şi de integrarea valorilor autentice tradiţionale, cele care au stat la baza devenirii culturale, pentru a putea crea obiecte cu care oamenii dintr-o anumită comunitate să rezoneze spiritual.
E necesar să se scoată la iveală reperele după care s-au desăvârşit creaţiile etnografice din arealul Banatului, care, astfel, pot interacţiona cu noile tendinţe din designul de produs contemporan şi vor putea conduce spre forme de manifestare inedite, autentice, dar circumscrise modernităţii şi procedeelor specializate ale designului industrial.

Consideraţii stilistice asupra textilelor populare din Banat

Felul în care au fost realizate creaţiile populare din ţara noastră, inclusiv din Banat, corespund cu modul autarhic de organizare a societăţii. Fiecare ţăran, în gospodăria sa, trebuia să-şi asigure toate cele necesare desfăşurării vieţii, iar acest lucru se vede bine şi în felul cum şi-a confecţionat îmbrăcămintea. Reprezentativitatea este trăsătura definitorie a creaţiilor obiectuale ţărăneşti, iar acest fapt întăreşte şi mai mult opinia că, forţaţi şi constrânşi de împrejurări, creatorii populari au reuşit să creeze obiecte şi veşminte care, pe lângă funcţionalitate, reflectă întreaga lor filozofie asupra vieţii.
Spiritualitatea creatorilor populari este transmisă din generaţie în generaţie, iar gustul pentru frumosul artistic şi dorinţa de individualizare sunt trăsăturile cele mai importante ale artei populare. Veşmintele sunt un bun prilej de etalare a capacităţilor creatoare, iar costumele de sărbătoare, spre deosebire de cele pentru zilele obişnuite, reflectă originalitatea portului popular autentic bănăţean.


Costum popular femeiesc şi costum popular bărbătesc din sudul Banatului, Zona Almăjului

Opreg                                                                      Cepse

Elemente de port cu o mare vechime sunt cămaşa şi ciupagul [3], confecţionate din cânepă, ulterior din bumbac [4]. Iniţial au fost ţesute într-o singură piesă, mai apoi fiind realizate separat. Elementele distincte ale costumului popular feminin din sudului Banatului sunt opregul [5] şi ceapsa, care aveau rolul de a desăvârşi costumul de sărbătoare, la ocazii speciale sau zile de sărbătoare [6]. Ceapsa avea un rol pur decorativ, doar femeile măritate purtând-o pe cap, la evenimente festive. Forma sa era triunghiulară, cu colţurile îndoite, iar ornamentele erau geometrice, dispuse alternativ, formând motive complexe, cu o cromatică bine armonizată, uneori subliniată în contrast cromatic simultan.
Ornamentica populară se baza pe combinaţii de culori atent dozate, predominante fiind alb, negru, roşu, albastru, galben, iar mai târziu, sub alte influenţe, apar fire colorate din diverse materiale moderne [7]. Costumele bănăţene de sărbătoare abundă în ornamentaţie, un bun exemplu de rafinament fiind cusăturaalbă pe fundal alb [8].Alesătura este o tehnică de lucru folosită la broderie, fiind dispusă orizontal sau costâş [9], ori multiplicată pe întreaga suprafaţă a piesei vestimentare [10]. În general, motivele erau geometrice şi mai rar zoomorfe, dar întotdeauna erau dispuse simetric, atent echilibrate compoziţional.
Pentru perioadele mai reci ale anului, din blană de miel erau confecţionate diverse tipuri de cojoace, cu sau fără mâneci, unele dintre ele, cum este mânecariul, se remarcă prin modul inedit de închidere, printr-un sistem de nasturi aşezaţi sub braţ. Alte haine groase purtate de femeile bănăţene erau şuba şi bunda, ambele executate prin procedee rudimentare de prelucrare a lânii, respectiv a pieilor de animal. Obielele erau piesele de vestimentaţie folosite pentru picioare, legate până la nivelul genunchiului. Cromatica şi ornamentele lor, alături de majoritatea pieselor vestimentare, sunt adevărate repere identitare ale anumitor comunităţi. În vechime, se recunoştea apartenenţa la un sat sau loc, doar după culorile şi ornamentele de pe traistă, ches [11] sau obiele.
Costumele populare de uz obişnuit erau caracterizate de simplitatea ornamentală – spre deosebire de cele pentru sărbătoare –, croiala fiind pusă în slujba funcţionalităţii. Piesa principală a costumului bărbătesc este cămaşa, de obicei lungă până la nivelul genunchilor, însă lungimea nu era aleasă întâmplător, ci era în funcţie de vârsta şi starea civilă a bărbatului care o purta. Era ţesută din fuior şi ornamentată pe câmpuri restrânse, pe piept, guler, manşete şi mai rar pe poale [12]. La brâu era prinsă, de regulă, o praşcie din piele, prevăzută cu multe buzunare în care puteau fi depozitate unele obiecte necesare. Pentru sărbătoare, o piesă specifică era brâul ţesut, în combinaţii specifice de negru, albastru, roşu, galben ori alb.


Câmpuri ornamentale pe brâuri bărbăteşti de sărbătoare

Portul popular bănăţean, datorită împrejurărilor şi îndeletnicirilor oamenilor, avea şi valenţe de multifuncţionalitate. Cuciuma este un bun exemplu de astfel de îmbrăcăminte cu rol multiplu. Era o haină groasă folosită de păstori, care, datorită formei sale care îi permitea să se desfacă, se putea folosi ca aşternut pe timp de noapte sau chiar ca acoperământ.
Raportarea designerilor contemporani la necesităţile actuale ale oamenilor se face printr-o anticipare a proiectului industrial. Spre deosebire de ei, creatorii populari au putut prelua şi apoi îmbunătăţi în felul propriu elemente ale bagajului cultural, al moştenirii strămoşeşti. Realitatea modernă a trecut foarte rapid peste aceste legături cu moştenirea culturală, din dorinţa de eficientizare a laturii comerciale. Faptul că în România, şi în speţă în Banat, mai există încă aplicaţii ale etnografiei, obligă şi responsabilizează designerii contemporani. Fie că este vorba despre designul unor obiecte de uz casnic, mobilier sau creaţii vestimentare, felul în care creatorii obiectelor populare tradiţionale au reuşit să îmbine armonios criteriile funcţionale cu cerinţele estetice, constrângerile materiale cu tehnologiile disponibile, poate constitui un motiv de reflecţie şi o sursă autentică de inspiraţie pentru obiecte de design cu caracter conexat actualităţii sociale.