Simion Bărnuţiu la 150 de ani de la dispariţie: legăturile cu Italia

Simion Bărnuţiu s-a născut la 21 iulie/2 august 1808, în comuna Bocşa Română, din comitatul Crasna. Tatăl său, Ion Bărnuţiu, a fost învăţător şi cantor în comună, iar mama sa, Ana Bărnuţiu, născută Oroş, a fost fiică de preot. Familia învăţătorului Ion Bărnuţiu era numeroasă, având opt copii – şase fete şi doi băieţi.
Educat în familie în spirit românesc, bun creştin, Simion Bărnuţiu a absolvit cursurile primare la şcoala din Şimleul Silvaniei, iar cele secundare la Liceul piarist din Careii Mari. După absolvirea liceului, în perioada anilor 1825-1829, Simion Bărnuţiu a urmat cursuri de filozofie (1825-1826) şi teologie (1826-1829) din Blaj.
Tânărul absolvent a fost numit profesor de sintaxă la gimnaziul din Blaj, unde a funcţionat în anii 1829-1834, ocupând în acelaşi timp şi funcţiile de arhivar la consistoriu şi prefect de studii la seminar. În anul 1834, a fost avansat ca notar consistorial la Blaj, funcţie pe care a deţinut-o până în anul 1839, după care a revenit la catedra de filozofie a gimnaziului.
În vara anului 1839, Simion Bărnuţiu a întreprins o călătorie în Ţara Românească, întâlnindu-se cu mai mulţi cărturari români patrioţi. Călătoria în Valachia a avut o rezonanţă deosebită în viaţa şi activitatea tânărului ardelean care a devenit un luptător consecvent al afirmării naţiunii române din Imperiul Habsburgic, dar şi un militant al unirii tuturor românilor transilvăneni indiferent de confesiunea religioasă şi pentru unitatea întregii naţiuni române. 
Începând cu anul 1839, a dus o luptă permanentă pentru afirmarea limbii române, în special pentru învăţarea acesteia de către tineretul şcolar. În articolul O tocmeală de ruşine şi o lege nedreaptă, publicat în „Foaie pentru, inimă şi literatură”, precum şi în articolele Protestul Consistoriului din Blaj contra limbii maghiare, Balázsfalvi iskolai ügyekröl, Soborul cel mare al Episcopiei Főgőraéului, Bărnuţiu a luat poziţie potrivnică proiectului de lege din 1842 care prevedea introducerea limbii maghiare în toate şcolile din Transilvania şi se pronunţa pentru introducerea limbii române în şcolile româneşti. De altfel, la gimnaziul din Blaj, profesorul Simion Bărnuţiu şi-a predat cursurile de filozofie în limba română. Datorită poziţiei sale consecvente împotriva introducerii limbii maghiare în şcoli, în anul 1845 a fost destituit definitiv din învăţământ.
La numai 37 de ani, în plenitudinea maturităţii, a fost obligat să înceapă o altă carieră. În anul 1845, s-a înscris la Academia de Drept din Sibiu.

Contribuţia la Revoluția Română de la 1848 din Transilvania

În timpul revoluţiei de la 1848, Simion Bărnuţiu s-a afirmat ca ideolog al luptei naţionale a românilor, ale cărei direcţii le-a trasat în pamfletul Provocaţiune şi în documentele revoluţiei de la 1848 din Transilvania. În proclamaţia adresată românilor din Transilvania, la 25 martie 1848, el cerea egalitatea naţiunii române cu celelalte naţionalităţi, protestând împotriva anexării Transilvaniei la Ungaria, pronunţându-se pentru o reformă socială bazată pe recunoaşterea drepturilor naţionale ale românilor. Trei săptămâni mai târziu, la prima adunare de la Blaj, din 18 aprilie 1848, a insistat pentru „proclamarea şi independenţa naţiunii române”, precum şi pentru „desfiinţarea iobăgiei”, chemând românii ardeleni să participe la adunarea naţiunii ce urma să se desfăşoare la 3/15 mai 1848.
Apogeul activităţii revoluţionare a lui Simion Bărnuţiu a fost discursul său Raportul românilor cu ungurii şi Principiile libertăţii naţionale din 2/14 mai 1848 de la Catedrala din Blaj. Bazat pe argumente istorice, juridice şi sociale, acesta făcea o amplă şi documentată prezentare a relaţiilor româno-maghiare de-a lungul timpului, insistând asupra cumplitei exploatări naţionale la care au fost supuşi românii. A luat poziţie potrivnică încorporării Transilvaniei la Ungaria: „Eu zic că libertatea cea adevărată a oricărei naţiuni  nu poate fi decât naţională… Libertatea fără de naţionalitate nu se poate înţelege nece la un popor de pre pământ… naţionalitatea e libertatea noastră din urmă şi limanul soluţiei noastre viitoare» [1]. De asemenea, s-a pronunţat pentru proclamarea naţiunii române: «Naţiunea română, proclamându-se, declară solemn că de aici înainte nu va urma decât legile care se vor pune în Dietele ţării, unde va fi reprezentată şi ea după dreptate şi cuviinţă, şi se va ţine datoare să asculte numai pe dregătorii aleşi din sânul său» [2]. Ideologul revoluţiei ardelene a susţinut ideea egalităţii dintre naţiuni: „Naţiunea română nici nu voieşte a domni peste alte naţiuni, nici nu va suferi a fi supusă altora, ci voieşte drept egal pentru toate” [3].
Marea Adunarea Naţională de la Blaj a reprezentat un moment însemnat în desfăşurarea revoluţiei paşoptiste din Transilvania. Preşedinţii adunării istorice au fost proclamaţi Episcopul Ortodox Andrei Şaguna şi Episcopul Greco-Catolic Ioan Lemeny, iar vicepreşedinţi au fost aleşi Simion Bărnuţiu şi George Bariţiu. Adunarea s-a desfăşurat pe locul numit Câmpia Libertăţii, la iniţiativa lui Simion Bărnuţiu: „Câmpul acesta pe care se ţine prima Adunare Naţională Română din Transilvania, întru eterna aducere aminte a acestei lucrări grandioase, se va numi Câmpul Libertăţii pentru totdeauna”. La adunare au participat peste 40.000 de români.
Pe Câmpia Libertăţii de la Blaj au participat şi revoluţionari din celelalte provincii româneşti. Vasile Alecsandri, Alexandru Ioan Cuza, Alecu Russo, Lascăr Rosetti din Moldova şi Dumitru Brătianu din Ţara Românească.
Românii adunaţi pe Câmpia Libertăţii scandau: „Noi vrem să ne unim cu Ţara”! Era dorinţa unui neam care de secole era despărţit de fraţii din celelalte principate.
În Câmpia Libertăţii de la Blaj, locul sfânt unde s-au desfăşurat Adunările Naţionale, a fost construit un ansamblu sculptural, format din monumentul central „Gloria” şi 24 de busturi înfăţişându-i pe fruntaşii revoluţiei paşoptiste şi ai culturii româneşti, opera lui Ion Vlasiu, Ion Irimescu, Ion Jalea, Marius Butunoiu ş.a.

Pentru meritele sale deosebite din timpul revoluţiei române de la 1848 din Transilvania, Simion Bărnuţiu a deţinut funcţia de vicepreşedinte al Marii Adunări Naţionale de pe Câmpia Libertăţii din Blaj, vicepreşedinte al Comitetului Permanent de Acţiune, preşedinte al Comitetului Naţional Revoluţionar al Românilor din Transilvania, membru al delegaţiei române de la Viena.

Exilul în Europa şi studiile în Italia

După înfrângerea revoluţiei de la 1848, Simion Bărnuţiu a fost arestat, dar reuşind să scape a ales calea exilului, emigrând în mai multe oraşe ale Europei. După înăbuşirea revoluţiei maghiare, el a plecat în Ţara Românească, de unde a sprijinit acţiunea celor mai luminaţi români de a realiza o Românie Austriacă – prin unirea Transilvaniei, Bucovinei, Banatului, Crişanei şi Maramureşului – proiect eşuat. Deşi era cunoscător al mai multor limbi străine – germana, franceza, italiana, latina şi maghiara, şi poseda o bună pregătire în domeniul filozofiei, istoriei, literaturii şi dreptului, Simion Bărnuţiu a rămas un pribeag prin ţările Europei. De aceea, la vârsta de 42 de ani, în anul 1850, s-a înscris la Facultatea juridică din Viena, după care, în anul 1852, a plecat în Italia, la Pavia [4], unde s-a înscris la cursurile Facultăţii Juridice. Aici, Antonio Volpi, „rectorul magnific”, l-a luat sub ocrotire, din pricina situaţiei materiale precare a studentului român.

   
Certosa din Pavia                                                        Catedrala din Pavia

În Lombardia a cercetat dialectele limbii italiene, cunoscându-i pe lingviştii italieni şi operele lor: Pietro Monti (eminent dialectolog, pe care l-a vizitat în 1853), Vocabolario dei dialetti della città e diocesi di Como; Carlo Gambini, Vocabolario pavese-italiano ed italiano-pavese (Pavia 1850); Giuseppe Banfi, Vocabolario milanese-italiano (ed. a II-a, Milano, 1852; Bernardino Biondelli, Saggio sui dialetti gallo-italici (Milano, 1853). Cercetând scrierile etruscologilor (Luigi Lanzi, Saggio di lingua etrusca e di altre antiche d’Italia, Roma, 1789; Giovanni Battista Vermiglioli, Saggio di bronzi etruschi, Roma, 18131; Antonio Francesco Gori, Inscriptiones antiquae in Etruriae urbibus exstantes), a emis ipoteza că etruscii sunt „strămoşii noştri din Etruria”. Cu textul Eugubine în faţă, scriitorului i se pare că vede originea adevărată a scrierii românilor; inscripţia ΛΕΥΕΚΕC ΦΕ ΛΕ ΙΕ CΕ ΒΗ ΚΑ ΡΕCCΕΜΕ ΡΟCΥΕΤΕ îi produce un şoc, descoperind aici „toate buchile noastre cele bătrâne”. Este clar: „Io cred că românii n-au învăţat să scrie de la Chirilă, nici cu litere greceşti, nici cu litere latine”. Dar de la cine? Nu se exprimă hotărât, ci se apropie: „Şi unele şi altele [literele chirilice şi latine] sunt strămoşeşti”. Concluzia implică atât alfabetul grec (apoi chirilic) cât şi cel latin care sunt etrusce la origine, iar românii au moştenit scrierea de la aceşti strămoşi îndreptăţi. Prudentul Bărnuţiu nu o afirmă direct. Un lucru îi este limpede: „Istoria despre floacele lui Chirilă n-are nici un temei”. Entuziasmul lui Bărnuţiu, legătura inteligentă între dialectologie şi istoria antichităţii îndepărtate au avut o mare înrâurire asupra filologilor ardeleni ai vremii, în mod aparte asupra munteanului Ioan Maiorescu. Îndemnul experienţei bărnuţiene stă la baza hotărârii acestuia de a căuta vestigiile românilor din Istria la ei acasă. Călătoria făcută de Maiorescu în 1867 la românii din Istria şi rezultatele ştiinţifice constituie actul de naştere al dialectologiei româneşti. În felul arătat, acest debut rămâne titular interesului lui Bărnuţiu pentru dialectele Italiei, ceea ce a atins cota maximă în 1853 [5].

Simion Bărnuţiu a făcut importante comparaţii între poezia italiană şi cea românească. „Punctele de asemănare cu limba noastră” l-au îndreptat astfel spre poezia populară italiană. În articolul Dunărea, face apel la memoria credincioasă: «Ah!, pentru român până şi memoria credincioasă încă e fără lumină şi fără de lacrimi. Lacrimile cele de toate zilele au scăpat urmele vechilor dureri şi rezbele cele fără de faimă şi fără de nume au risipit rămăşiţele cele mai din urmă ale mormintelor părinţilor noştri”. În lucrarea Observaţiuni statistice despre cultivaţiunea pământului Europei, foileton în „Foaie pentru minte, inimă şi literatură” [6], în care se face referire la progresele economice, precum şi în articolul Cuvântul unei studente despre necesitatea academiei la români, Bărnuţiumenţiona: „Deşteaptă-te din somn, naţiunea mea, ieacă, soarele e sus şi-ţi luminează ca să vezi unde sunt petrile cele mai bune şi pinii cei mai drepţi în munte, Ieacă, şi petrile însăşi te cheamă ca să le dai o formă mai frumoasă decât aceasta care le-a dat-o oarba întâmplare” [7].
Dacă acum două secole Petru Maior, corifeul Şcolii Ardelene, afirmase: „De acie, măcar că ne-am deprins a zice că limba românească e fiica limbei latineşti, adică aceii corecte, totuşi de vom vrea grăi oblu, limba românească e mama ceii latineşti” [8], Simion Bărnuţiu, cercetând dialectele italiene al căror lexic este comparabil cu cel românesc, a susţinut că latina este o limbă clasică a scriitorilor – a emis teoria că existase o limbă populară şi una cultă –, precum şi că alfabetul utilizat de Kiril (Constantin) şi Metodiu a fost unul străvechi, o „adaptare” la limba slavonă, care ulterior a fost preluat şi modificat de limbile slave moderne. 

Activitatea la Iaşi, în capitala Moldovei

La 6 iunie 1854, a susţinut teza de doctorat în drept: Argomenti di giurisprudenza e di scienze politiche, obţinând „laurea in ambe le leggi”, ‘doctor în drept civil şi criminal’, la Universitatea din Pavia. Reîntors la Viena, i s-a propus o slujbă „în capitala în care românii erau duşmăniţi”, pe care a refuzat-o. În schimb, acceptă invitaţia lui August Treboniu Laurian, Inspectorul general al şcoalelor din Moldova, de a ocupa un post la Academia Mihăileană din Iaşi. În capitala Moldovei, timp de aproape zece ani, a avut o activitate prestigioasă, profesor la Academia Mihăileană (1855-1860) şi Universitatea din Iaşi (1860-1864). Simion Bărnuţiu a acordat o mare importanţă învăţământului, considerând că prin şcoală românii vor înlătura situaţia mizeră în care trăiesc de veacuri. Prin claritatea expunerii, căldura şi entuziasmul de mare orator, puterea convingerii, profesorul ardelean a trezit un mare interes pentru disciplinele predate: logică la Academia Mihăileană, filozofia la Facultatea de Filozofie şi dreptul natural public la Facultatea Juridică. Simion Bărnuţiu a fost unul din fondatorii gândirii juridice, politice, filozofice şi pedagogice în cultura românească. 
Considerând unirea tuturor românilor ca o necesitate vitală pentru neamul său, el afirma: „fără de dânsa nu şi-ar putea apăra viaţa şi libertatea în contra nemicilor interni şi externi, nu şi-ar putea recâştiga libertatea şi drepturile pierdute” [9].     
Mare gânditor la mijlocul secolului al XIX-lea, Simion Bărnuţiu considera că trei lucruri trebuie păzite cu sfinţenie: limba naţională care este „aşa dulce şi sublimă”, teritoriul care este „unul dintre cele trei elemente de viaţă ale românilor” şi „dreptul naţiunii române de a-şi apăra şi cultiva libertăţile naţionale strămoşeşti” [10].    
Aflat la Iaşi în perioada marilor evenimente din prejma şi în timpul Unirii Principatelor, cărturarul ardelean a susţinut acest act al neamului, considerând că a fost începutul realizării unităţii naţionale depline a neamului românesc. 
Trăind un deceniu printre românii moldoveni, acesta s-a implicat în problemele sociale, politice şi culturale ale vremii şi şi-a adus contribuţia la înfiinţarea primei universităţi româneşti de la Iaşi. Lui Simion Bărnuţiu i s-a propus rectoratul acesteia, dar a refuzat pentru că era cetăţean austriac.

Moştenirea lui Simion Bărnuţiu

Simion Bărnuţiu a fost unul din cei mai de seamă reprezentanţi ai intelectualităţii ardelene de la mijlocul secolului al XIX-lea, om politic, gazetar, jurist şi filosof. Cărturar al timpului său, a lăsat în urma sa o bogată moştenire culturală. A publicat lucrările: Raporturile Românilor cu Ungurii, 1852; Dreptul public al Românilor, Iaşi, 1867; Dreptul natural privat, Iaşi, 1868; Dreptul natural public, 1879; Psihologia empirică şi logica, 1871; Ştiinţa virtuţii, 1887; Discursul de la Blaj, 1909; Românii şi ungurii. Discurs rostit în catedrala Blajului 2 (14) mai 1848, cu introducere şi comentariu de G. Bogdan-Duică, Cluj, 1924; Discursul de la Blaj şi scrieri de la 1848, ediţie îngrijită de Ioan Chindriş, Cluj-Napoca, 1990; Istoria filosofiei, ediţie princeps după manuscrisul inedit coordonată de Ioan Chindriş, vol. I-II, Editura România Press, Bucureşti, 2000-2002; Filosofia după W.T. Krug, ediţie princeps după manuscris inedit, studiu introductiv de Ionuţ Isac, text îngrijit, cronologie şi notă asupra ediţiei de Ioan Chindriş, Editura Napoca Star, Cluj-Napoca, 2004. Cărturarul român a publicat Discursul din 14 mai 1848, 3 proclamaţii, 4 manifeste, 14 articole apărute în „Foaie pentru minte, inimă şi literatură”, „Amicul familiei”, „Vasarnapi Ujsag”.
La Academia Română se găsesc următoarele manuscrise: Dreptul public natural, Dreptul privat natural, Despre constituţiune, Dreptul Ginţilor, Istoria Legislaţiei Romane, Declaraţia despre statutul României viitoare, Argumente de jurisprudenţă şi ştiinţă politică, Studiu comparativ despre monarhia ereditară, monarhia electivă şi republică, Storia del Diritto Marittimo (în italiană), Estetica, Ethica, Fiziologia, Logica, Istoria filosofiei, Metafizica, Pedagogia şi Didactica, Despre necesitatea Academiei Române, Institutionem Theologiae Moralis (în limba latină), Despre soborul Făgăraşului. Între manuscrise se află un jurnal cu 128 de pagini, 73 de caiete cu însemnări, 15 cursuri şi tratate didactice, însumând 2040 de file şi o vastă corespondenţă cu Ion Babeş, Simion Balint, Gheorghe Bariţiu, Nicolae Crainic, Avram Iancu, Ion Maiorescu, Iacob Mureşanu, Axente Sever, August Treboniu Laurian şi cu nepoţi săi, Dumitru Bărnuţiu şi Ioan Maniu.
Impresionat de caligrafia impecabilă, grafologul vienez Iosef Weintraub, după ce a cercetat pagini din manuscrisul Metafizica allui Simion Bărnuţiu, remarca: „Scrisul aparţine unui bărbat cu spirit echilibrat, sintetic, cu energie excepţională, voinţă puternică neafectată de şubrezenia fizică, cu orgoliu deosebit, remarcabilă stăpânire de sine, aptitudini inovatoare, inteligenţă ieşită din comun”.
Istoric, filozof, pedagog, jurist, om politic, revoluţionar paşoptist, militant al unirii Moldovei cu Ţara Românească, profesor la Preparandia, la Liceu şi la Academia Teologică din Blaj, notar consistorial al Episcopiei de la Blaj, profesor universitar la Academia Mihăileană şi apoi la Universitatea din Iaşi, Simion Bărnuţiu a lăsat o bogată moştenire culturală, impunându-se în numeroase domenii de activitate.  
Grav bolnav, simţind că i se apropie sfârşitul şi „mânat de dorul de casă”, Simion Bărnuţiu s-a îndreptat spre ţinuturile natale unde nu a mai ajuns pentru că s-a stins din viaţă la 16/28 mai 1864 în Valea Almăjului. La 21 mai 1864 a fost înmormântat în cimitirul din Bocşa Română, satul natal al cărturarului. Ulterior, pe mormântul său a fost ridicat un monument pe care se găseşte înscrisul „Libertate, Frăţietate, Egalitate”, cuvinte simbol care s-au păstrat pentru eternitate.
Osemintele lui Simion Bărnuţiu au fost depuse în cripta bisericii din sat, alături de cele ale lui Alimpiu Barboloviciu (1834-1914), vicarul Silvaniei. În parcul din centrul localităţii se află Bustul lui Simion Bărnuţiu, opera sculptorului Horea Flămându, dezvelit în 1967. În clădirea fostei primării din comună, în 1985, a fost inaugurat Centrul Cultural „Simion Bărnuţiu” care adăposteşte un muzeu, în centrul căreia se află expoziţia ce conţine aspecte din viaţa şi activitatea marelui cărturar: documente, ilustraţii, facsimile, fotografii.
În 1959, în oraşul Zalău a fost ridicată statuia lui Simion Bărnuţiu, operă a sculptorului Romul Ladea. Cinstind memoria ilustrului pedagog, unor instituţii de învăţământ li s-a acordat numele său: Şcoala Generală „Simion Bărnuţiu” (în 1895 – şcoală de fete) din Zalău; în Carei, localitatea unde a fost la studii, este Grupul Şcolar „Simion Bărnuţiu” [11], iar în faţa clădirii se află statuia ilustrului cărturar; la Sibiu, în cadrul Universităţii „Lucian Blaga”, este Facultatea de Drept „Simion Bărnuţiu”. Numele Simion Bărnuţiu a fost dat unor străzi din oraşele: Aiud, Bistriţa, Craiova, Dăbuleni, Iaşi, Timişoara ş.a.

   
Mausoleul lui Bărnuţiu                        Muzeul „Simion Bărnuţiu” din Bocşa
(Biserica Greco-Catolică din Bocşa)

La 11 august 2008, Banca Naţională a României a emis o monedă de argint dedicată aniversării a 200 de ani de la naşterea lui Simion Bărnuţiu. Moneda de argint, în greutate de 31,103 g, este rotundă, cu un diametru de 37 mm. Pe avers, moneda prezintă un fragment din acuarela Adunarea Naţională de la Blaj, operă a lui Costache Petrescu, peste care se află inscripţia „Marea Adunare Naţională de la Blaj – Mai 1848”; în partea stângă a fost marcat anul emisiunii, 2008, scris vertical, iar în partea superioară – inscripţia în arc de cerc „România”, în dreapta stema României, iar în stânga valoarea nominală de 10 lei. Pe revers, moneda prezintă portretul lui Simion Bărnuţiu, în stânga – inscripţia „Simion Bărnuţiu” scrisă vertical, dedesubt – inscripţia „200 ani de la naştere”, iar la dreapta: „1804” şi „1864”.

Simion Bărnuţiu a rămas în conştiinţa românilor ca un important revoluţionar paşoptist, militant pentru dobândirea libertăţii şi unităţii naţionale, un cărturar român exemplar al secolului al XIX-lea.