Atanasie Conciatu, un bănăţean erou al Marii Unirii

Anul 1918 semnifică apogeul luptei neamului românesc pentru întregirea statului naţional român. „Hora Unirii” cântată cu decenii în urmă la Iaşi şi Bucureşti a cuprins Basarabia, Bucovina, Ardealul, Banatul, Crişana, Sătmaru şi Maramureşul. Unirea, istoricul act înfăptuit la 1 Decembrie 1918, la Alba Iulia, reprezintă opera comună a maselor româneşti, expresia voinţei întregului popor român.    
Schimbările produse în toamna anului 1918 au fost rezultatul a sute de ani de luptă împotriva celor care, bazaţi pe forţa armelor, şi-au creat aşa zise „patrii” în centrul şi sud-estul Europei. Au căzut imperii, au fost desăvârşite şi create state naţionale. Românii au sperat că a sosit momentul făuririi unui stat puternic, „România Mare”. În lupta pentru împlinirea năzuinţelor de eliberare naţională şi unire a românilor bănăţeni în graniţele unui stat românesc se înscrie şi „revoluţia” ţăranilor din toamna anului 1918, condusă de Atanasie Conciatu, din comuna timişeană Denta.
În Banat manifestaţiile antiguvernamentale au început la Timişoara, în 6 octombrie 1918, distrugându-se statuile unor generali austrieci şi au continuat în zilele de 20, 26, 27 şi 28 octombrie prin demonstraţii [1].
Aproape în toate satele bănăţene, în lunile octombrie şi noiembrie 1918, ţăranii au atacat primăriile, au alungat autorităţile dualiste, au ocupat odăile (conacele) şi au împărţit produsele acumulate prin munca românilor. Mişcările ţărăneşti au avut o amploare deosebită în aşezările bănăţene Denta, Prigor, Jebel, Cenad, Borlova, Torac, Ecica, Sărcia, Alibunar, Ilancea etc. Adeseori, în fruntea mişcărilor se aflau intelectualii satului. Astfel, în comuna Denta mişcarea ţăranilor a fost coordonată de candidatul de preot Atanasie Conciatu. 

Atanasie Conciatu s-a născut la 27 ianuarie 1885 în comuna Tolvadia (azi Livezile, comuna Banloc, judeţul Timiş), fiind al patrulea copil al familiei. Ulterior, familia s-a mutat în Denta, judeţul Timiş, tatăl fiind angajat mecanic la moara din comună. Tatăl Florea şi mama Florica-Emilia au dat copiilor o educaţie aleasă, trimiţându-i la şcoli. Fiul cel mare, Romulus, a fost angajat al portului din Galaţi; Mihai şi Elisabeta [2] au ajuns comercianţi la Deta şi Timişoara, iar în 1920 au emigrat în America şi, ocupându-se de comerţ, au devenit patroni la Detroit (Michigan). Mezinul familiei, Atanasie Conciatu, după absolvirea şcolii primare şi gimnaziale, a urmat pedagogia la Arad şi teologia la Caransebeş [3]. Ca învăţător, Atanasie Conciatu a funcţionat la şcolile din Tolvadia (azi Livezile) şi Percosova, în judeţul Timiş.
În anul 1915, Atanasie Conciatu s-a căsătorit cu Emilia Giuchici din Sânandrei, familie în care s-a născut Traian, unicul fiu. În 1916, Atanasie Conciatu a fost hirotonit preot, urmând să ocupe Parohia din Banloc.
Educat în spiritul dragostei de libertate, luptător consecvent pentru unirea românilor din Transilvaniei şi Banat cu „patria mamă”, România, în acelaşi an – 1916, Atanasie Conciatu a fost condamnat şi internat de către autorităţi la Wiperd, în comitatul Sopron [4]. În toamna anului 1918, Atanasie Conciatu a fost preot în fruntaşa comună bănăţeană Banloc.

Reîntors în Denta, în toamna anului 1918, Atanasie Conciatu a continuat să slujească aceleaşi nobile idealuri. Simţind pulsul aspiraţiilor maselor populare, în ziua de 22 octombrie/3 noiembrie 1918, notarul din Denta, Ungér Pál, a adunat populaţia comunei, prin baterea tobei, spre a o determina să voteze o declaraţie prin care locuitorii Dentei vor să rămână mai departe sub dualismul austro-ungar. Aflat în fruntea populaţiei locale, preotul Atanasie Conciatu a determinat hotărârea unanimă a românilor care au respins cu fermitate alternativa propusă [5]. Din mijlocul mulţimii, s-a auzit glasul preotului ortodox român care scanda: „Trăiască România Mare, pân’ la Tisa-i România”! Preotul Atanasie Conciatu i-a organizat pe români într-o formă primară de „gardă naţională”, care a preluat destinele comunei, înlăturând administraţia locală [6].
Masele răzvrătite au pătruns la postul de jandarmi, au preluat puştile, înarmându-se. Ţăranii au luat cu asalt primăria, au scos registrele impozitelor şi alte documente cărora le-au dat foc pe „drumul mare”. Seara, ţăranii au pătruns în moara „Carolina” unde au împărţit făina şi grânele depozitate. Mişcarea s-a răspândit şi la „odăile” din jurul Dentei, ţăranii prădând magaziile. Indignarea poporului contra notarului a fost atât de mare, încât acesta a fugit din comună în timpul nopţii. Armata a trecut la înăbuşirea răscoalei. În ziua de 24 octombrie, după masă, s-a apropiat de Denta un tren cu două detaşamente, format din 30 de soldaţi unguri comandate de 3 ofiţeri. La ora 16, trenul s-a oprit între Deta şi Denta. Unul din detaşamente a înconjurat aşezarea, blocând ieşirile. Al doilea detaşament a pătruns în comună [7]. Au căzut primele victime: Spasoie Tot şi Pantilimon Cocea au fost  împuşcaţi [8].  

„Multă lume” a fost adunată pe podul de peste Bârzava, unde ţăranii stăteau temperaţi de conducătorul lor Atanasie Conciatu. A fost un moment de maximă încordare, de intensitate dramatică: faţă în faţă se aflau cei urgisiţi de veacuri şi stăpânitorii, cu aparatul lor represiv, refuzând să părăsească scena istoriei. Orice înduplecare, orice promisiuni nu mai erau posibile. Înfuriaţi că se împotriveau stăpânirii, ostaşii unguri au trecut la arestarea fruntaşilor mişcării româneşti din Denta: Atanasie Conciatu, Ştefan Avram, Nicolae Şoşdean, Simion Trifu şi Antonie Jurca. Aşa-zisul „consiliu de judecată”, format în pripă din ofiţerii batalionului, i-a condamnat la moarte prin împuşcare pe conducătorii ţăranilor. Sentinţa a fost executată în timpul nopţii, preotul Atanasie Conciatu fiind împuşcat prin gură – amănunt păstrat în tradiţia locală.
A doua zi era o dimineaţă plăcută de toamnă. Aşezarea era cufundată în linişte. Cei care erau nevoiţi să treacă peste podul de peste Bârzava au fost cuprinşi de groază şi ură. În faţa primăriei erau cinci trupuri neînsufleţite, îmbibate în sânge. Să fie văzute de răsculaţi, să fie exemplu! Aşa credeau stăpânii criminali.
Represaliile au continuat şi în zilele următoare când au fost împuşcaţi încă şapte ţărani, printre care Vasile Drăgoi şi Matei Velciov. În octombrie/noiembrie 1918, în Denta au fost împuşcaşi 14 ţărani, dintre care opt au fost consemnaţi de preotul Silviu Colojoară în „Registrul decedaţi”, menţionând ca au fost „împuşcaţi de jandarmi cu ocaziunea revoluţiei din Denta”.
Aşa s-a stins preotul Atanasie Conciatu, la cei 33 de ani ai săi, ucis monstruos, alături de ceilalţi fruntaşi ai comunei, în ultimul zvâcnet al unui regim condamnat la dispariţie. Istoria a înregistrat şi numele călăilor, de tristă amintire, din acele ultime zile ale dualismului austro-ungar.

În lucrarea Politica statului ungar faţă de Biserica românească din Transilvania în perioada dualismului, 1867-1918 (Sibiu, 1986), Acad. Pr. prof. dr. Mircea Păcurariu a consemnat numele preoţilor martirizaţi de jandarmii şi armata maghiară, între care şi preotul Afanasie (corect Atanasie) Conciatu din Deta-Timiş, străpuns cu baionetele şi împuşcat împreună cu alţi români şi sârbi, la 4 noiembrie 1918. 
Înfrângerea răscoalei n-a însemnat  înfrângerea ţărănimii din Denta, pentru că la 10 noiembrie 1918, un număr de 160 de români au reînfiinţat „Garda naţională” [9], pregătindu-se pentru Unirea cea Mare de la Alba Iulia, la care l-au delegat pe învăţătorul Vasile Stoica.
Deşi n-a murit în război, ci împuşcat de soldaţii maghiari, Atanasie Conciatu a fost trecut primul pe placa de marmură a „Monumentului Eroilor căzuţi în primul război mondial”.

       
Monumentul Eroilor din Denta
(Foto: Ionel Crăciun, Banaterra – Enciclopedia Banatului)

Cetăţenii Dentei îl cinstesc pe martirul român care şi-a jertfit viaţa pentru o cauză nobilă, în fiecare an, de Ziua Eroilor, organizându-se mai multe activităţi la Biserica Ortodoxă Română din Denta. Ca semn de preţuire pentru sacrificiul suprem, între cele două războaie mondiale, una din străzile cartierului Fabric din Timişoara a purtat numele de „Martir Conciatu –  1918”. Comuniştii timişoreni au schimbat numele străzii în „Strugurilor”. După anul 1989, organele abilitate ale municipiului Timişoara au revenit la denumirea iniţială, strada denumindu-se «Martir Conciatu (1918)». Poate ar fi necesar a se ridica o statuie „Preotului Martir Atanasie Conciatu” în faţa Bisericii Ortodoxe Române din Denta şi alta la Banloc, unde a slujit ca preot.
În fierbintea toamnă a anului 1918, sângele românesc n-a curs în zadar la Denta, la 1 Decembrie 1918, aspiraţia românilor s-a împlinit: CEA MAI MARE PARTE A BANATULUI S-A UNIT PENTRU VECIE CU ROMÂNIA.