Pentru o istorie a friulanilor în România. Comunitatea din Craiova

Zecile de mii de italieni care au emigrat în România în perioada cuprinsă între jumătatea secolului al XIX-lea şi începutul celui de-al doilea război mondial au sosit aici în special din Friuli, din Venezia Giulia şi din Veneto, dar şi din Trentino, Lombardia, Toscana, Puglia sau Sicilia. Erau antreprenori, comercianţi, zidari, mecanici, ţărani, tăietori de lemne, dulgheri, tâmplari, mineri, lucrători în marmură, cioplitori în piatră.
Unul dintre primii cercetători care au studiat fenomenul emigraţiei italiene în ţara noastră este Valerio De Sanctis, care în 1925 a scris un articulat studiu despre acest fenomen, intitulat L’emigrazione italiana in Romania [1].
Imediat după sfârşitul primului război mondial, foarte numeroasă era colonia italiană din Galaţi. La Cataloi, în Dobrogea se aşezaseră şaptezeci şi două de familii de ţărani din provincia Rovigo [2]. La Iacobdeal, tot în Dobrogea, s-au stabilit grupuri de imigraţi originari din Fariano (Modena), Maniago (Belluno) şi Vezza d’Oglio (Brescia). La aproximativ zece kilometri de Iacobdeal, la Greci, alţi italieni, de data aceasta din Friuli. În zona Carpaţilor meridionali, friulanii s-au stabilit în localităţile Şebeş, Haţeg, Petroşani, Drăgăşani, Brezoi, Clopotiva, Râu de Mori, Sântămăria-Orlea, Piteşti. În zona Olteniei s-au stabilit la Işalniţa, Breasta, Izvorul Rece (Atârnaţi), Italieni, Mofleni, Lunca.
Stau mărturie a muncii italienilor numeroase edificii: podul de la Cernavodă, galeriile din Valea Jiului, sanatoriile şi spitalele din diverse localităţi, portul Sulina, diverse cartiere din oraşe precum Bucureşti, Braşov, Iaşi, Sibiu, Constanţa, Hunedoara, numeroase construcţii din Focşani, Iaşi, Craiova etc. [3].

Comunitatea italiană din Craiova

Referindu-ne la bunicii şi străbunicii actualilor membri ai Comunităţii italiene din Craiova, stabiliţi în oraşul nostru şi în împrejurimile sale începând, cu aproximaţie, din anul 1850, amintim că aceştia provin, în cea mai mare parte, din Friuli. Sosirea primilor friulani în zona Craiovei, la început doar în timpul verii, iar după 1860 definitiv, este legată de numele lui Pera Opran [4], proprietarul moşiei Işalniţa, de lângă Craiova. Petre sau Pera Opran (1815-1885) este o personalitate importantă a vieţii craiovene din secolul al XIX-lea. A trăit o vreme în Italia, în căutarea de mărturii ale trecutului latin al poporului român. Numele său se găseşte printre acelea ale întemeietorilor Teatrului Naţional din Craiova, al cărui prim director a fost. Un timp, procuror la Tribunalul din Craiova, a trebuit să demisioneze în 1848, din cauza legăturilor sale cu revoluţionarii. Fluxul migrator a continuat neîntrerupt până în anii ’30 ai secolului trecut, când comunitatea friulană a atins dimensiuni considerabile.
Conform statisticilor vremii, între anii 1930-1935 comunitatea italiană din Craiova număra aproximativ 5000 de membri şi beneficia de o şcoală italiană (al cărei local era situat pe strada Madona, la intersecţia cu strada Calomfirescu, într-un edificiu dispărut în urma teribilului cutremur din 1977), de o biserică catolică (fondată în 1826 de comunitatea romano-catolică din oraş, şi astăzi la dispoziţia tuturor credincioşilor catolici din oraş), de un Institut de Cultură Italiană şi de o Agenţie Consulară.
Printre directorii Institutului Italian de Cultură din Craiova, înfiinţat de prof. Bruno Manzone ca filială a Institutului Italian de Cultură din Bucureşti, al cărui director era, se numără, printre alţii: Salvatore Sibilia, Luigi Cini, Corizia Cini, Vera Molaiolli şi Paolo Soldati (ultimul, traducătorul în italiană al lui Octavian Goga).
Sediul Consulatului Italian din Craiova a fost, mai întâi, în casa arhitectului Peressutti, apoi în localul Şcolii italiene. Au fost consuli la Craiova arhitectul Peressutti, autor a numeroase edificii publice din ţara noastră, şi Emilio Rupeno, care a fost şi profesor la Şcoala italiană. În prezent, Viceconsulatul Italian din Craiova (redeschis în martie 1997) are sediul în strada Bujorului nr. 10 şi este condus de Viceconsulul onorific Dott. Marco Oletti.

După 1948, cu afirmarea regimului comunist, autorităţile au interzis activităţile Comunităţii italiene din Craiova; măsurile restrictive i-au atins şi pe italieni, care au fost privaţi de paşaport şi de cetăţenia italiană.
În septembrie 1991, după patruzeci de ani de tăcere, Comunitatea italiană din Craiova s-a reorganizat sub numele de „Comunitatea Italiană din Oltenia”, propunându-şi obiective cu caracter social, cultural şi asistenţial. La data de 28 iunie 1992, Comunitatea italiană di Craiova s-a afiliat la EFASCE Pordenone – Ente Friulano Assistenza Sociale Culturale Emigranti (Societatea Friulană de Asistenţă Socială şi Culturală a Emigranţilor) – cu scopul, pe de o parte, de a reconstrui legăturile, culturale si umane, cu regiunea de origine, pe de alta, pentru a răspunde mai bine cererilor şi problemelor membrilor săi.
Ceremonia de constituire a Secretariatului EFASCE din Craiova, al doilea în România (primul fiind cel din localitatea Greci, din Judeţul Tulcea) a avut loc la Biserica romano-catolică, în prezenţa următorilor reprezentanţi EFASCE: Piergiorgio Zannese, consilierul EFASCE pentru România, monseniorul Mario Del Bosco, don Sante Neri, don Emilio Alfier, domnul Fabbro Lucian şi domnul Severo Goti. Au fost prezenţi, de asemenea, reprezentanţi ai Ambasadei Italiene la Bucureşti şi ai autorităţilor locale, împreună cu primarul din acel timp al Craiovei. Au asistat câteva sute de membri ai Comunităţii italiene [5].
Din punct de vedere lingvistic, observaţia cea mai importantă este că friulana folosită la Craiova de cele câteva persoane care o mai vorbesc este aproape identică cu aceea folosită în Italia de vorbitorii din Regiunea Friuli, atât de mult că friulana din Craiova ar putea fi perfect înţeleasă de un friulan care nu a plecat niciodată de acasă [6].