Pictura Virginiei Tomescu Scrocco şi «nostalgia grădinii»

Virginia Tomescu Scrocco este o reprezentantă emblematică a picturii din prima jumătate a secolului XX din Italia. Artista s-a născut în România, la Bucureşti, pe 5 august 1886, într-o familie înstărită de proprietari de pămînt. Îşi încheie studiile clasice în România, unde începe şi formarea sa în domeniul artei, faţă de care este atrasă în mod irezistibil. Îşi continuă apoi studiile în Franţa şi în Italia, aprofundîndu-şi formarea artistică.
La vîrsta de 18 ani este însoţită de mama ei la Paris, unde studiază pentru un an şi jumătate la Académie Julian, faimoasa şcoală privată de artă fondată de pictorul francez Rodolphe Julian. Ulterior, în decursul clasicei călătorii în Italia, în compania mamei, este fascinată de Belpaese şi de enorma sa bogăţie artistică, unde descoperă cea mai importantă legătură cu lumea sa ideală. Decide, aşadar, să se transfere la Accademia di Belle Arti din Roma, unde obţine diploma la capătul a doi ani foarte strălucitori. Îşi începe cariera artistică sub îndrumarea pictorului italian Cesare Maccari, implicat în decorarea cupolei sanctuarului din Loreto. În 1915, îl cunoaşte pe tînărul medic Amedeo Scrocco cu care se căsătoreşte şi se stabileşte la Tivoli.
Desfăşoară o intensă activitate artistică înainte de război şi în perioada interbelică, cu expoziţii personale şi participări la expoziţii colective atît în Italia, cît şi în România. Între anii ’20 şi ’30 pictoriţa atinge culmea expresivităţii şi preferă plein air-ul cercetării în atelier. Este trimisă în Spania de către guvernul român pentru a realiza cópii după operele lui Velázquez, destinate instituţiilor şi galeriilor din România. În 1929 se întoarce în România ca să decoreze un castel din Transilvania la cererea reginei Maria.

Virginia Tomescu Scrocco e influenţată de neoclasicism şi de impresionism, între solida compoziţie figurativă şi vibranta energie a luminii atmosferice. Arta sa atinge subiecte clasicizante. Este o artistă figurativă cu o solidă formaţie academică. În pictura ei nu foloseşte elemente simbolice şi arhetipuri româneşti, întregul său parcurs artistic fiind legat stilistic de bagajul formativ pe care-l adusese de la Paris la Roma, acolo unde opţiunile sale artistice au ajuns la maturitate.
Pentru ea pensula a reprezentat un mijloc spre descoperirea frumuseţii supreme a lumii. A fost o inovatoare, ca George Sand, Simone de Beauvoir, Camille Claudel, o pionieră cu un parcurs sinuos, pentru că, la începutul secolului XX, femeia-artist era un personaj foarte curajos.

A trăit şi a pictat la Tivoli într-o atmosferă de seninătate, aşa cum Monet a pictat în casa lui din Giverny, fascinată de lumina zilei, de en plein air, de densitatea climei mediteraneene, invadate de galbenuri vibrante. S-ar putea spune că Virginia Tomescu Scrocco a pictat sub semnul nostalgiei grădinii. Pe de altă parte, în latină, paradisul, nume de origine greacă, se traduce prin hortus care înseamnă, tocmai, «grădină». Sau, că Virginia Tomescu Scrocco a avut viziuni prerafaelite la Tivoli. «Tivoli, oraşul apei», locul unde împăratul Adrian a pus să fie construită Vila Adriana, unde cardinalul Ippolito d’Este a pus să fie înălţată Vila d’Este, unde papa Grigore al XVI-lea a pus să fie construită Vila Gregoriana. Loc minunat, recunoscut pentru extraordinara frumuseţe a naturii înconjurătoare. Această grădină paradiziacă, Edenul pe care Virginia Tomescu Scrocco l-a găsit aproape de Roma, locul care i-a vrăjit pe împăraţi şi pe papi, îi fascinează şi astăzi pe turişti.
Este de-ajuns să ne gîndim la mediul în care artista şi-a pictat tablourile, pentru a înţelege că n-a făcut altceva decît să privească pe fereastră şi să redea pe pînză ce vedea şi că frumuseţea reprezentată în picturile sale este un ecou al acestei frumuseţi văzute şi trăite. Lumina mediteraneană se insinuează ca ceva supranatural, cade în rafale, tulbură. Liniştea unei lumi ideale, nevoia de fantastic pe care pictura o trezeşte în noi, profunda complicitate cu peisajul – toate acestea însă înseamnă mult mai mult decît o simplă reprezentare. Este ceea ce Stendhal numeşte ʻcristalizareʼ.
Pînzele artistei trezesc în noi o senzaţie de irealitate, de miracol; este o atmosferă care încîntă, care ne face să ne închipuim Paradisul din jurul nostru; ai impresia că te afli în faţa unei porţi, invitat să intri. Poţi vedea frumuseţea, simţi o nevoie incontrolabilă de a o admira, te transformi în estet, simţi primăvara în timpul iernii, observi măreţia spectacolului naturii. Farmecul artezienelor de la Vila D'Este, al proporţiilor perfecte ale arhitecturii Vilei Adriana a influenţat în mod evident opera picturală a Virginiei Tomescu Scrocco, invadată de o privire hedonistică şi nostalgică, în sintonie cu natura.
Artista redescoperă corpul păgîn, face să iasă la suprafaţă o dinamică înscrisă în rădăcinile civilizaţiei noastre greco-romane. Creştinismul şi păgînismul oferă o lectură diferită a corpului. Desenul neo-păgîn în reprezentările umane a surprins graţia divină cuprinsă în frumuseţea umană. Pictoriţa e atrasă şi de dimensiunea domestică a vieţii cotidiene, de viziunea  standardizată a frumuseţii feminine, de descrierea grădinilor, cu vizibile accente sentimentale. Prin eleganţa căutată a personajelor feminine, prin enigmatica aluzie la menajul familial, Virginia Tomescu Scrocco descrie familia ca pilastru al identităţii umane. Femeia e reprezentată de o lume feminină alcătuită din mame, mătuşi, fetiţe, bunici care trăiesc cu autentică devoţiune misterul naşterii.

Virginia Tomescu Scrooco a trăit la Tivoli, dar a avut o legătură de mare iubire şi cu locul de origine al soţului, Buonalbergo, o mică localitate din regiunea campania, aflată în sudul Italiei. Aici a fost puternic fascinată de peisaj, de lumea satului, de munca cîmpului. Astfel, a pictat tablouri cu figuri angelice ale lumii satului – mai ales femeile, dar şi ţăranii cu înfăţişări monumentale, mitice, solide şi victorioase. Aceste personaje sînt adevărate personificări ale forţei naturii, sînt impresionante, ca munţii şi pădurile.

Activitatea pictoriţei este întreruptă din cauza unei boli; a murit la Tivoli în 1950. În prezent, operele sale se găsesc în expoziţiile de la Vila d'Este, un semn al omagiului oraşului Tivoli pentru artista română. Alte opere se află la Galleria Nazionale d’Arte Moderna din Roma. În plus, copiii ei, Eolo şi Marisa Scrocco, au donat operele mamei lor, păstrate în casa părintească din Buonalbergo, Muzeului Sannio din Benevento, unde există o expoziţie permanentă dedicată operei Virginiei Tomescu Scrocco.

.

Concert

Claudia Mandi
Traducere de Cerasela Barbone
(nr. 11, noiembrie 2014, anul IV)