Traducătorul literar în Europa de Sud-Est: situaţia actuală şi perspective

Pe 14 martie, la librăria Bastilia din Bucureşti a avut loc dezbaterea organizată de Institutul Goethe – Traducătorul literar în Europa de Sud-Est: situaţia actuală şi perspective, primul, se pare, dintr-o serie de evenimente similare ce se vor desfăşura pe parcursul anului 2013.
Spre surprinderea, dar şi bucuria mea, mansarda librăriei a devenit treptat neîncăpătoare pentru traducătorii veniţi singuri sau în mici grupuri de prieteni. Prezenţa feminină, întîmplător sau nu, a predominat, iar atmosfera a fost încărcată de emoţia aşteptărilor legate de o temă propusă rar, aproape deloc, de manifestările culturale de la noi.
După mulţumirile adresate audienţei din partea organizatorilor, au luat cuvîntul Ciprian Şiulea, jurnalist şi traducător, Andy Jelčić, vicepreşedintele Consiliului European al Asociaţiilor Traducătorilor Literari (CEATL), şi Peter Bergsma, preşedintele Reţelei Europene a Centrelor Internaţionale pentru Traducători (RECIT).

Ciprian Şiulea a făcut introducerea în tema dezbaterii şi a anunţat trei subiecte de interes pentru România: tarifele derizorii plătite traducătorilor literari (dacă în Europa tariful mediu este între 4,5-6 euro pe pagină, la noi, în cele mai bune cazuri, tariful cel mai mare nu depăşeşte 2,5 euro); masa traducătorilor care se schimbă permanent şi rapid; o piaţă de carte relativ redusă ca valoare (deşi nu ca număr de titluri) ca un posibil factor în defavoarea statutului traducătorului, pe cînd, o piaţă mai dezvoltată (prin lărgirea tot mai amplă a cercurilor de oameni care citesc) ar aduce mai multe resurse care pînă la urmă s-ar putea regăsi şi în maturizarea sectorului traducerilor. În opinia sa, toate cele trei elemente ar trebui să constituie motive determinante pentru ca traducătorii să se asocieze şi să funcţioneze într-un mod mai adecvat.

Expunerea stării de fapt făcută de Ciprian Şiulea, binecunoscută traducătorilor români, a fost urmată de discursul lui Andy Jelčić, a cărui viziune asupra situaţiei era diferită, aşa cum a ţinut să precizeze. După ce a descris, în cîteva cuvinte, organizaţia din care face parte, a afirmat că o metodă eficientă de a reprezenta interesele traducătorilor literari se poate realiza prin crearea unei asociaţii ai cărei membri să se înscrie pe lista unui sediu central şi activ, de preferinţă, în capitală, şi nu cum se întîmplă în prezent cu secţia de traducători alipită Uniunii Scriitorilor, cu filiale în toată ţara. Pentru că interesele scriitoriilor nu sînt întotdeauna identice cu ale traducătorilor, interesele celor din urmă riscă să fie neglijate sau insuficient reprezentate.
O altă modalitate de a schimba lucrurile este creşterea vizibilităţii asociaţiei către autorităţi (Guvern, Ministerul Culturii etc.). Pentru a le obţine sprijinul atît de necesar, trebuie găsită modalitatea prin care să li se explice că activitatea traducătorului este importantă în cadrul culturii unei ţări, că o traducere bună, care rezistă pe piaţă un interval de 30-50 de ani, devine parte din patrimoniul cultural literar.
Andy Jelčić şi-a exprimat, de asemenea, stupoarea în legătură cu calculul plăţii despre care aflase că se aplică în România (integrată, nu?, în UE), şi anume 2000 de caractere (cu spaţii) pe pagină. Zîmbind îngăduitor ne-a explicat că, în Europa, calculul se face pe o pagină de 1500-1800 de caractere (cu spaţii) pe pagină. Şi că acesta ar fi primul pas de făcut înainte de a pretinde tarife mai mari, adică traducătorii literari să nu se mai lase păcăliţi acceptînd calculul actual al tarifelor, pentru că pierd, din start, un procent din ceea ce li se cuvine în mod normal. Pe de altă parte, tariful normal de plătit unui traducător ar trebui să fie 10% din totalul costului de publicare a cărţii, adică între 5 şi 10 euro pe pagină. Aici intervin două aspecte legate de trăsăturile locului: 1) în România, prin autorităţi şi editori privaţi, trebuie să se activeze conştiinţa că ţara este parte integrantă dintr-o comunitate culturală mai largă şi că modul în care este receptată propria noastră cultură este definitoriu, de aceea, în termeni strict economici, garantarea calităţii traducerii prin raportarea la un tarif corect trebuie să fie de domeniul evidenţei; 2) tot în România, din cauza tarifelor scăzute, fapt care duce la imposibilitatea unui trăi decent numai din contracte de drepturi de autor, nu există traducători profesionişti, adică cei care să poată traduce 5, 6 cărţi pe an şi care să-şi asigure, astfel, un venit satisfăcător.
Încercarea de a schimba lucrurile nu trebuie să fie bruscă, ci graduală, pornind de la acei editori capabili să înţeleagă că joacă un rol important în contextul cultural şi social şi să fie deschişi ideii că traducătorii trebuie trataţi cu respectul cuvenit, plătiţi bine pentru a se obţine de la ei un produs de calitate, menit, eventual, să intre într-un circuit literar european. Astfel de iniţiative singulare ar trebui să influenţeze modul de gîndire al cît mai multor editori şi să contribuie la îmbunătăţirea, treptată, a relaţiei cu traducătorul. Cîtă vreme relaţia traducător-editor are la bază o gîndire de tip industrial, specific unui sistem în care traducătorul este perceput ca un element dispensabil şi substituibil oricînd, nu pot apărea condiţiile specifice negocierii şi se înţelege mai greu că de succesul profesional al traducătorului va depinde succesul pe piaţă al editurii.
Andy Jelčić a ţinut să menţioneze zvonul legat de faptul că, atunci cînd se obţine finanţare externă prin diferite programe dedicate, în România există situaţii în care se practică, lejer şi senin, obiceiul de a folosi suma de bani destinată traducătorului în alte scopuri, cu alte cuvinte traducătorul este pus să semneze contractul pe suma obţinută din finanţare, el primind, în realitate, cei 2,50 euro cu care este obişnuit editorul român să plătească. Sugera, apăsat, să se găsească mecanismele prin care să nu se mai îngăduie, pe viitor, asemenea constrîngeri incorecte din partea editorului.
Schematizînd întregul circuit editorial presupus de publicarea unei cărţi, Andy Jelčić a insistat asupra faptului că mecanismul trebuie să funcţioneze firesc şi fără surprize neplăcute dacă se prevăd costuri clare pentru toate etapele: drepturi de autor, traducere, proofreading, design & layout, redactare, tipar.
De asemenea, planul editorial ar trebui conceput printr-o selecţie mai riguroasă a cărţilor de tradus, astfel încît absorbţia lor pe piaţă să fie profitabilă atît financiar, cît şi cultural.

Traducerea în vremuri de criză

A doua parte a dezbaterii a fost marcată de conferinţa intitulată Traducerea în vremuri de criză prezentată de Peter Bergsma, despre care am aflat că traduce din engleză şi franceză în olandeză, că predă cursuri de traducere literară în diverse instituţii academice şi nu numai, că este directorul Casei Traducătorilor din Amsterdam şi preşedinte al RECIT (Reţeaua Europeană a Centrelor de Traducători).
Ca să ilustreze propria certitudine referitoare la traducerea literară ca instrument de mediere culturală în zilele noastre, a ales să citeze din Johann Wolfgang von Goethe, Ryszard Kapuscinski, Paul Auster şi Osip Mandelstam, patru autori care, de-a lungul timpului, au exprimat aceleaşi gînduri legate de subiect. Literatura unei ţări, prin traducere, este cunoscută şi citită în limbile altor ţări. Pe baza unui principiu al reciprocităţii, editurile din fiecare ţară publică autorii naţionali, dar trebuie să accepte, totodată, să publice operele autorilor străini, devenind astfel responsabile de tipul de literatură pe care îl oferă pieţei de carte autohtone. Traducătorul, responsabil, la rîndul lui, cu transpunerea unui text în alt context lingvistic şi cultural, contribuie la îmbogăţirea propriei limbi şi a patrimoniului literar.
Peter Bergsma este de părere că piaţa traducerii literare se confruntă cu patru probleme:
1) Din cauza crizei financiare, oamenii tind să cheltuiască mai puţin pe produsele de lux, aşa cum sînt cărţile pentru mulţi dintre noi. Şi chiar dacă soluţia cea mai rapidă ar fi ieşirea din criză, între timp editorii şi traducătorii trebuie să încerce să menţină viu interesul cititorilor şi să-i convingă să-şi îndrepte atenţia şi spre alte titluri din literatură, altfel spus să le lărgească orizontul cultural. Un rol important în acest sens îl pot avea mediile sociale care acţionează prin noi mijloace de marketing şi care pot atrage un segment nou de cititori.
2) Declinul diversităţii gamei de traduceri literare publicate, ca rezultat al culturii best-sellerului, o categorie de cărţi traduse din pure raţiuni comerciale, fără a exclude totuşi că printre ele pot exista şi bijuterii literare. Traducătorul este, de asemenea, constrîns să predea într-un termen foarte scurt, pentru ca editorul să poată profita de pe urma publicităţii de care se bucură best-sellerul pe piaţa internaţională.
Pentru a încerca să inverseze această tendinţă globală, Fundaţia Olandeză pentru Literatură şi-a propus să spargă cultura dominantă a best-sellerului prin lansarea website-ului Schwob (www.schwob.nl) unde sînt prezentate operele literare importante din toată lumea nedisponibile încă în traducere olandeză – deopotrivă autori clasici şi autori contemporani încă nedescoperiţi.
3) Există o combinaţie de elemente cu care se confruntă traducătorul: presiunea că trebuie să-şi termine treaba cît mai repede, lipsa unui statul profesional şi a unei recompense pe măsura efortului. Editorii sînt cei care trebuie să facă tot posibilul să modifice această stare de fapt şi să ofere traducătorilor o recompensă financiară în acord cu nivelul lor de educaţie, creativitatea cerută de la ei, timpul investit şi impactul cultural al muncii lor. Din acest punct de vedere, dar şi al contractelor standard şi clauzelor legate de drepturile de autor, în aproape toate ţările europene situaţia nu este mulţumitoare, iar loc de mai bine este din plin. În Olanda şi Belgia există granturi care se acordă direct traducătorilor literari, situaţie care le permite să aibă timpul necesar pentru a face o traducere de calitate, chiar şi în condiţiile unor termene de predare strînse. În ciuda dificultăţilor inevitabile, aceasta ar trebui să fie ţinta de atins a tuturor asociaţiilor traducătorilor literari.
În plus, traducătorii literari, prin intermediul sistemului centrelor de traducători, trebuie să fie în contact cu limba-sursă şi cultura din care traduc, ca şi cu alţi traducători din alte ţări care traduc din sau în aceeaşi limbă. Din reţeaua RECIT fac parte 12 astfel de centre care primesc traducători pe perioade care variază între două săptămîni şi două luni şi organizează workshop-uri anuale atît pentru traducătorii începători, cît şi pentru cei experimentaţi.
În 2012, Comisia Europeană a primit un studiu de fezabilitate pentru un program de sprijin al mobilităţii traducătorilor literari şi se speră că rezultatul va fi un sprijin european acordat centrelor de traducători, dar şi pentru crearea de noi centre în ţările unde nu există încă.
4) În ciuda faptului că există, în cadrul sistemului universitar, dar şi în afara lui, cursuri de traducere literară, se poate vorbi despre o iminentă lipsă de traducători literari în viitor. Se pare că, din cauza perspectivei unei poziţii sociale descurajante şi a condiţiilor financiare precare, puţini absolvenţi devin traducători literari. Pentru ca profesia să capete un statut privilegiat şi să fie atractivă financiar, trebuie ca instituţiile europene să facă un efort comun, un pas esenţial în acest sens fiind creşterea vizibilităţii traducătorilor literari, nu doar pentru a le îmbunătăţi statutul cultural şi economic, dar şi pentru a obţine o apreciere tot mai mare din partea cititorilor şi a criticilor, trezind poate interesul tinerilor de a opta pentru această profesie.
În Olanda se întîmplă deja următoarele: „Translators’ Happiness Tour” – traducătorii cărţilor nominalizate pentru Dutch European Books Award vizitează librăriile din Olanda şi Belgia ca să vorbească despre traducerile lor. Din acest an, o altă iniţiativă este programul „Traducători în Şcoli” în cadrul căruia traducătorii merg în licee să vorbească despre munca lor sperînd că elevii vor opta, într-o bună zi, pentru profesia de traducător literar.

(Fotografii © Valeriu Pană)

Surse de informare online:
http://www.ceatl.eu/
http://www.re-cit.eu/
http://www.vertaalpleidooi.nl/index-en.php
http://www.petra2011.eu/