Arta seducţiei de la Belle Époque la Spotted

De curând, a fost importat şi în Italia noul fenomen social apărut în Statele Unite sub numele de Spotted. Potrivit descrierii de pe pagina Spotted a Universităţii „Sapienza” din Roma, accesibilă pe Facebook, este vorba despre o „vitrină” unde sunt postate, în mod anonim, declaraţii de dragoste de orice fel. Dragoste, joc sau flirt? E adevărat că arta seducţiei a fost ucisă de sex şi tehnologie? Acum câţiva ani, a fost publicată o poveste dintr-o Belle Époque plină de curtezani, ajungând cronologic până în zilele noastre. O teză surprinzătoare: flirtul a ajutat femeia să se emancipeze şi acum nu îşi mai are rostul. Să vedem de ce.
Ce este flirtul? Oxford Dictonary îl defineşte drept „încercarea de a seduce o persoană, arătându-i interes, dar fără niciun fel de intenţii serioase”. De acord, dar parcă flirtul era ceva mai mult. Tocmai. ERA. Cel puţin aşa susţine Fabienne  Casta Rosaz în Istoria flirtului care istoriseşte viaţa, moartea şi miracolul celei mai subtil revoluţionare relaţii sociale din lume. Căci, aşa cum explică autoarea, flirtul a dus la emanciparea femeii în materie de sex, nemaifiind obligată la acel „totul sau nimic”, putând „să aleagă fără să opteze”, cunoscând bucuria, jocul şi eleganţa flirtului.
Nu întâmplător, în vremurile Belle Époque, când noţiunea de flirt e formulată în premieră, „a filtra” însemna practic plăcere amoroasă în relativă castitate, folosindu-se de puţinele libertăţi oferite de o societate foarte puţin permisivă (cum o demonstrează cazul scenariului plasat într-un salon unde tinerii erau lăsaţi în mod strategic singuri timp de câteva minute, calculate cu multă grijă, pentru ca ireparabilul să nu se producă niciodată).
Datorită flirtului, cutumele îşi pierd din bigotism, iar domnişoarele de familie bună reuşesc să se mişte în interiorul unor canoane extrem de rigide: ochii în pământ, modestie şi tăcere.
„Nu vă începeţi experienţa matrimonială cu un viol”, recomanda Balzac în 1830. Este vorba de aşa-zisul „viol legal”, idealul unei societăţi care le impunea fetelor să fie în noaptea nunţii „complet lipsite de educaţie sexuală”.Secolul al XVIII-lea aduce cu sine existenţa primelor „flirteuses”, femei care, culmea scandalului, obişnuiau să le răspundă celor care le acordau atenţie. Dar privirile şi vorbele rămân unicele protagoniste ale seducţiei.
Odată cu izbucnirea Primului Război Mondial, ameninţarea flirtului ca asasin al naturalului raport de autoritate între sexe devine tot mai pregnantă. Toţi bărbaţii fiind plecaţi pe front, femeile sunt obligate să se emancipeze pentru că reprezintă unica mână de lucru disponibilă. Iau locul bărbaţilor în fabrici, hainele le devin tot mai lejere, mişcările le sunt din ce in ce mai libere, în toate sensurile.
În timp ce Freud descoperă triumful plăcerii în faţa realităţii, tangoul explodează în Europa, trupurile strângându-se tot mai mult în braţe, pline de voluptate. Pe ecranele cinematografelor se văd primele săruturi, gesturi simetrice punând, în sfârşit, bărbatul şi femeia pe acelaşi plan.
Un alt război mondial şi morala se moleşeşte. Viaţa de zi cu zi trăieşte un moment crucial. Nimic nu va mai fi ca înainte.
America intră cu putere în obişnuinţele bătrânului continent, cu fete care flirtează şi alte noi orizonturi necunoscute. Definiţia unei „demi vierge” (jumătate virgină) se referă la ceea ce am putea numi „flirt extrem”, unde sunt experimentate toate posibilităţile erosului în afara uneia.
Urmează perioada amorului liber. Brigitte Bardot este cea care rupe prejudecăţi şi interdicţii întruchipând-o pe Marianne plină de inocenţă, dar mărturisind avortul făcut în adolescenţă.
Anii '70 sunt anii contestaţiilor, iar flirtul-salvator întru emanciparea femeii se îndreaptă spre un declin lent dar sigur, cu sloganuri gen „Te iubesc! Spune-o cu pietre!”, scrise pe toate zidurile.
De fapt, vremea ingenuităţii este demult apusă, pilula contraceptivă a doctorului Pincus va rupe toate opreliştile unei vieţi sexuale cât mai libere cu putinţă.
Zilele noastre sunt poate cele care dau un aspect cât mai virtual posibil flirtului. Suntem împinşi, încurajaţi, obligaţi să ne găsim sufletul pereche. Şi cei mai mulţi o fac în mod virtual, pierzându-se în oceanul de informaţii adevărate, false sau inexistente care este Internetul. Avem de ales între mii de chat-uri, sute de agenţii matrimoniale online, site-uri de dating, blind dating, speed date, ba chiar întâlniri programate online şi efectuate în aeroporturi din întreaga Europă. Totul e pe orbeşte (blind) sau pe repede înainte (speed).
Alergăm disperaţi după un Făt-Frumos sau o Cenuşăreasă, dar de cele mai multe ori cursa ia sfârşit la miezul nopţii. Ca în poveşti. Doar că în locul pantofului pierdut, ne regăsim în apartamentele noastre, cu hainele ponosite, portofelul gol şi o durere de cap infernală din vina numărului infinit de cocktailuri băute din „date in date”.
Şi taman atunci ne pocneşte nostalgia cu violenţa cu care un boxer loveşte sacul la antrenamente. Nostalgia după un timp când ştiam să aşteptăm cu emoţie o scrisoare care venea de departe, când cuvântul sau gestul nu erau niciodată vulgare, iar privirea concentra întreaga bogăţie a unui suflet febril.

Raluca Niţă
(nr. 1, ianuarie 2014, anul IV)