 |
|||
 |
|||
|
Radioul italian, o „poveste” ce se ascultă de 90 de ani
O viaţă discretă, onestă, dură, însă încărcată de adevăr. Adevărul unui suflet şi al unui gând. Precum cele mai frumoase lucruri care există, doar o poveste. În primăvara lui 1895, anul inventării razelor X, a psihanalizei şi a cinematografului, Guglielmo Marconi, născut în 1874 la Bologna din mamă irlandeză şi tată italian, în vila paternă Griffone din Pontecchio, realizează prima legătură la distanţă cu ajutorul undelor electromagnetice: o scurtă secvenţă morse, folosindu-se pentru a putea transmite şi recepţiona mesaje de un sistem de captare, un complex mecanism antenă-pământ. Marconi era un diletant genial. Nu a făcut niciodată studii aprofundate de fizică sau electrotehnică, cum va aminti, de altfel, el însuşi în 1909, când i s-a conferit premiul Nobel pentru fizică. Studiase la Bologna, oraşul său natal, şi apoi la Florenţa şi Livorno, unde a frecventat cursurile de fizică ale profesorului Vincenzo Rosa. La 18 ani intuieşte transmiterea mesajelor la distanţă folosind unde hertz. Acesta este momentul în care îşi începe experimentele în podul casei de la Pontecchio. În 1896, Marconi se stabileşte la Londra unde va găsi mult mai lesne fondurile necesare susţinerii proiectelor sale. în 1897, înfiinţează Wireless Telegraph and Signal Company LTD (telegrafie fără fir), iar în 1900 obţine brevetul englez pentru „tuned or syntonic telegraphy”. În 2014, Radioul sărbătoreşte 90 de ani de existenţă în Italia. A fost mama şi sora mai mare a televiziunii italiene. În ciuda celor nouă decenii ale sale, Radioul nu seamănă nici pe departe cu o bătrânică stafidită şi epuizată. Ne trezeşte dis-de-dimineaţă, ne însoţeşte în maşină sau autobuz spre locurile de muncă, iese din smartphone şi rămâne un adevărat antidot la singurătate. Tot ceea ce există în universul comunicaţiilor, cu excepţia presei scrise, s-a născut în Radio. Talk-show-ul italian a debutat la microfoanele Radio RAI în 1952: se numea Il convegno dei cinque şi reunea cinci personaje coordonate de Arturo Carlo Jemolo, care a fost şi director al RAI. Ideea de facebook şi twiter exista deja la radio acum 50 de ani, în emisiunea Chiamate Roma 3131. Dar adevărata istorie începe în ziua de 24 martie 1924, când se încearcă fără succes transmiterea unui discurs ţinut de Benito Mussolini la Teatrul Costanzi (astăzi Opera din Roma). Ducele începe să vorbească, aparatele se vede că erau nepregătite sau „indiferente” la eveniment, bruiază extrem de deranjant şi nu se înţelege absolut nimic. De atunci, Mussolini decide să nu aibă încredere în acest mijloc de comunicare. În anii '20, cu precădere în nordul Italiei (Radioul transmite de la Torino) există deja cluburi unde grupuri de pasionaţi se întâlnesc pentru a asculta şi comenta emisiunile radiofonice. Ziarele epocii sunt pline de anunţuri publicitare privind enorme aparate încastrate în obiecte de mobilier elegante din lemn. Modelul cel mai cunoscut este Radio Balilla şi costa 430 de lire. După vizita lui Mussolini în Germania din 1937, unde vede cum Goebbels a transformat Radioul într-un instrument extraordinar de propagandă al regimului nazist, Ducele se convinge că trebuie să facă acelaşi lucru şi în Italia. De data aceasta discursurile în direct funcţionează. În emisiunea Cronache del regime realizată de Forges Davanzati se lansează mesaje retorice, patetice, uneori incomprehensibile, alteori false despre zonele de război. Vocea cea mai cunoscută din 1941 este cea a lui Marco Appelius cu celebrul său urlet: „Să fie blestemaţi englezii!”. Din 1934 până în 1937 este transmisă piesa Cei patru muşchetari în serial, în regia lui Angelo Nizza şi Riccardo Morbelli. Legenda spune că pentru a o asculta se schimba orarul şedinţelor Marelui Consiliu al fascismului. Sunt şi anii epopeii grupului Trio Lescanio, compus din trei surori olandeze care, cu a lor Tuli-Tuli-Tulipan il conving pe Mussolini să le acorde cetăţenia italiană. Emisiunile radiofonice de după cel de-al doilea război mondial sunt tot didactice, discrete, atente. Doar muzica se schimbă. Apar primele aşa-zise „canzonette” scrise de Alberto Rabagliati şi Beniamino Gigli. Radioul se transformă într-un incubator pentru televiziunea care se va naşte în curând. La sfârşitul anilor '40, Italia asculta spectacole de varietăţi, concursuri cu premii importante în bani şi scenarii radiofonice. Italienii nu călătoresc, suntem după un conflict mondial şi sărăcia este direct proporţională cu entuziasmul şi voinţa de a trăi din plin viaţa – nu îşi telefonează, nu îşi cunosc încă prea bine ţara. Tururile de ciclism le vorbesc despre locuri nebănuite din afara marilor oraşe. Emisiunea Tutto il calcio minuto per minuto cu meciurile încărcate de patimă devine evenimentul săptămânii. În 1954 este transmisă prima emisiune TV. Se preconizează o criză a radioului, mulţi vorbesc despre sfârşitul său natural. Se înşelau însă. Iar de atunci acestei cutii vorbitoare care ne ţine companie, ne întreabă, ne ascultă, ne amuză, ne pune pe gânduri sau ne face să uităm, ne mângâie auzul reinventând privirea, ne pune în contact cu lumea într-o manieră atât de rafinată încât generozitatea sa rămâne unică şi necesară; acestui univers, ascuns ca într-o valiză de mână, îi suntem datori. Noi, cei care seară de seară vedem dansuri provocatoare şi sâni „zburători”, filme care, dacă nu ne-ar umple timpul şi nu ne-ar ajuta să dormim în faţa televizorului, ar fi cel puţin penibile, lacrimile şi întâlnirile, scandalurile altora transformate în show, ore de perplexitate, ştiri servite în sufragerie şi gustate între ciorbă şi cartofi prăjiţi, maree de talk-show-uri unde toţi vorbesc şi nimeni nu spune nimic, noi, cei cărora televizorul le dă atât de multe, îi suntem datori radioului pentru puţinul său cu aromă esenţială. Şi tot pentru a nu uita acest mit inventat de un italian cu idei, fiica lui Guglielmo Marconi, Elettra, a înfiinţat o asociaţie, „Guglielmo Marconi in the world”, destinată să resusciteze slaba memorie a oamenilor de ştiinţă şi nu numai, în amintirea vie a unei valori, a unui geniu, propunându-şi să promoveze o serie de iniţiative în viitorul cât mai apropiat. Peste un secol de sunet, de cuvânt, de prietenie prezentă, reală, de prompt şi acut impact. Vă propun să îi faceţi radioului cel mai frumos cadou: Ascultaţi-l!
Raluca Niţă | ||
