Radu Țuculescu: Întîlniri culturale pe meridiane italiene

Prima oară s-a întîmplat la... Napoli, prin 2002, la un festival internațional de teatru francofon dedicat tinerilor. Acolo am condus un atelier de pantomimă realizînd un spectacol cu tineri interpreți din 12 țări. Nu au fost probleme de comunicare, pantomima are un limbaj universal...

Apoi, cu patru ani în urmă, Tîrg internațional de carte la Torino. Autori români și-au prezentat cărțile. Fiecare cu un traducător. Eu fusesem „ales” de către Francesco Ricci. De fapt, el alesese romanul meu Povestirile mameibătrîne (Editura Cartea Românescă, 2006). Era entuziasmat de carte. Singura lui problemă era traducerea cuvîntului mamabătrînă. Nu reușea a găsi un echivalent care să-l mulțumească. Prezentarea romanului a stîrnit interes publicului prezent, ba chiar și unor editori. Din păcate, traducătorul s-a retras, brusc, din viața literară, renunțînd la orice activitate în acest sens. La Torino am mai cunoscut cîțiva traducători din limba română, unii dintre ei și cadre didactice. M-au uimit entuziasmul și cunoștințele lor temeinice în ceea ce privește cultura română, în general, și literatura în special. Printre ei se afla și tînărul Danilo de Salazar.

În urmă cu vreo doi ani, Danilo îmi propune traducerea romanului Stalin, cu sapa-nainte! Găsise și editura dispusă să-l publice: Aracne editrice din Roma. Așa a început... aventura. În toamna anului trecut, Danilo de Salazar a venit la Reghin, orașul copilăriei mele, unde se petrece mare parte din acțiunea romanului. Ne-am plimbat împreună, arătîndu-i locurile descrise în roman, acolo unde s-au „întîmplat” multe din scenele importante. Lîngă pădure ori pe malul Mureșului.

La sfîrșitul lunii mai, am fost apoi invitat la Universitatea din Calabria, pentru lansarea romanului și mai multe întîlniri cu profesori și studenți. Am vorbit despre carte, despre Transilvania, una multietnică și multiculturală, una fără granițe (așa cum apare ea și în romanele mele Umbra penei de gîscă și Povestirile mameibătrîne). De asemenea, le-am proiectat studenților documentare tv. Sălile au fost, de fiecare dată, pline iar interesul pentru această zonă a României, real. Căci, în afară de Dracula... se știu puține despre ea. Am cunoscut-o pe profesoara Gisele Vanhese, de-a dreptul îndrăgostită de literatura lui Eminescu și Blaga, dar și de pictura lui Țuculescu. Alături de ea, alți doi profesori pasionați de cultura română: Yannick Preumont și Annafrancesca Naccarato. Și am aflat, cu oarece emoție, că romanul meu se află în bibliografia studenților pentru un seminar despre copilărie și realitatea magică.

Regiunea Calabria m-a fermecat pur și simplu. Mă simțeam, ca și cum aș fi fost... unul plecat de-acolo. Căci și orășelul copilăriei mele se află crescut pe burta unui deal (precum localitățile calabreze...), cu casele parcă gata să se rostogolească la vale, între pădure și apa Mureșului. Diferența e că în Calabria, în locul rîului, e marea...
Acum pentru carte, noi, adică eu și traducătorul, nu mai putem face mare lucru. A „ieșit” în lume, în lumea italiană, și așteptăm cititorii. Și reacțiile lor. Bineînțeles, după ce va trece vara aceasta fierbinte...

Radu Țuculescu
(nr. 7-8, iulie-august 2013, anul III)