 |
|||
 |
|||
|
Criză mare, galerie de artă mică, la Roma
Iată-i povestea: într-un bloc mai mult decât unul obişnuit din via Pasquale Tola 42, la Roma, se află de la sfârşitul celui de al Doilea Război Mondial un lift de mărfuri. Plin de pământ, fără curent electric în interior, vopseaua deteriorată, se opreşte când nu trebuie şi porneşte când te aştepţi mai puţin, trist, murdar, începe să îşi strige inutilitatea. Până într-o bună zi când unul dintre locatari, organizator de expoziţii în spaţii neconvenţionale, lasă lipit pe peretele liftului unul din desenele sale. Reacţii? Nici una. Dar locatarul cu pricina insistă, expunându-şi câteva obiecte de mici dimensiuni: un ceas, un crucifix şi un mesaj scris: „Tristeţea cotidiană ne poate ucide făcându-ne asemenea ei”. Replica nu se lasă aşteptată, prezentându-se sub forma versurilor lui Dante Alighieri, răspunsul unui arhitect care locuieşte la ultimul etaj. Ani la rând, liftul va fi un loc al dialogului în imagini, laboratorul de creaţie al întregului bloc. Un băieţel de trei ani îşi expune desenul, un altul pictează având drept sursă de inspiraţie creaţia lui Bach pe care o împărtăşeşte tuturor. Sunt plini de entuziasm. Încep lucrările de renovare a spaţiului. Încercarea de a lupta împotriva indiferenţei de zi cu zi, dă roade. După un an, unica expoziţie aflată la dispoziţia publicului la orice oră din zi şi din noapte, se închide în triumf cu realizarea unui catalog ilustrat dăruit fiecărei familii în parte. Una dintre cópii aterizează în mâinile lui Carmine Muliere, critic şi artist care decide să îl publice într-o revistă web, Equipèco. „Mi s-a părut o idee genială – povesteşte acesta – şi m-am gândit imediat că nu se poate opri aici”. Prin urmare, în prima şedinţă de administraţie se decide transformarea liftului într-o galerie de artă. Se supune la vot. Aprobat în unanimitate. Ia naştere asociaţia culturală Lift Galery. Patru artişti mai mult sau mai puţin cunoscuţi – Vettor Pisani, Michele Marinaccio, Giuseppe Tabacco şi Enrico Pulsoni – încep să expună. Astfel, liftul rămâne lift, cu particularitatea de a deschide orice uşă, de a lega prietenii cu oricine şi oricând, un mic gest de civilizaţie în care arta are rolul de a crea cuvinte, înlesnind comunicarea. O parabolă despre raporturile dintre oameni, dintre sensibilităţi şi naturi diferite. O poveste adevărată plină de moralitate, de frumos. Lift art în vreme de criză. Artă pentru toţi şi toate. Pentru cei care norocoşi urcă, dar şi pentru cei care din nefericire coboară, pentru curioşi sau pentru cei interesaţi. Pur si simplu O IDEE.
Raluca Niţă | ||
