In memoriam Marco Cugno (1939-2012)

În 5 iunie 2012 s-a stins din viaţă profesorul Marco Cugno, titular al catedrei de limba română de la Universitatea din Torino. Românist de prestigiu internaţional, având la activ numeroase traduceri (printre cele mai cunoscute numărându-se scrierile lui Norman Manea şi o monumentală antologie a poeziei româneşti din secolul XX), şi-a dedicat viaţa promovării culturii şi literaturii române în Italia. Publicăm în acest număr textele in memoriam semnate de prof. Smaranda Bratu Elian, acad. prof. Ioan-Aurel Pop şi scriitoarea Doina Ruşti.


O tenacitate smerită   

Îmi vine foarte greu să vorbesc despre profesorul şi prietenul Marco Cugno la trecut: acum o lună de zile îl îmbrăţişam la Torino, cu urări de spor la lucru. Nu bănuiam că va fi ultima întâlnire. Prima fusese când el şi-a început cariera de lector, trimis de statul italian  la Universitatea din Bucureşti. Generaţia mea l-a avut profesor pe tot parcursul studenţiei şi atunci a avut ocazia să-l cunoască îndeaproape: extrem de bine pregătit, serios dar vesel, cordial dar rezervat, deschis oricărui dialog dar susţinându-şi cu blândă fermitate punctul de vedere, şi în plus tânăr şi luminos. În acei ani cred că toţi şi toate l-am iubit: în secret, deoarece căldura lui excludea familiaritatea. Catedra de italiană din acei ani i-a recunoscut pe dată valoarea şi l-a adoptat ca pe un italienist de marcă. Doar pe urmă am aflat noi, foştii studenţi, de hărnicia cu care învăţase limba română, de prieteniile strânse cu scriitori şi poeţi români, de formidabila râvnă de a absorbi cultura română, şi am aflat-o când el se întorsese deja în Italia şi devenise ceea ce noi numim „un românist”. Ceea ce a clădit ca românist în Italia este fără de preţ: ca profesor, ca traducător eminent al unor opere fundamentale ale literaturii noastre, ca cercetător şi interpret al culturii româneşti. Recunoaşterile venite din Italia şi din România nu au lipsit, dar ele nu au fost la înălţimea dăruirii lui, nici a valorii cărţilor pe care ni le-a lăsat. Este poate soarta celor care, într-o ţară cu un mare prestigiu cultural (precum Italia), se dedică cu abnegaţie şi pasiune unui teritoriu cultural (precum România) puţin interesant pentru marele public şi mai ales pentru marile edituri, întrucât nu aparţine unei puteri recunoscute, nici nu se exprimă într-o limbă de mare circulaţie, şi care, în plus, îşi decantează cu greu propriile valori şi întârzie să şi le onoreze. De aceea opţiunea pentru literatura şi cultura română trebuie să fi însemnat şi pentru Marco Cugno lungi aşteptări sau refuzuri din partea editurilor şi rezistenţa în faţa opacităţii pieţei de carte şi a sentimentului de zădărnicie pe care ea periodic ţi-o inspiră. Această rezistenţă costă şi ştiu că l-a costat şi pe Marco, dar el s-a zidit în ea, ca Ana lui Manole, cu o tenacitate smerită. Iată, cred că acesta e cuvântul pe care l-am asociat în gând mereu cu Marco: smerenie, care nu e modestia celui care se măsoară cu alte spirite, poate mai înalte sau mai prolifice, ci care se judecă necontenit în raport cu ceea ce singur şi-a propus să construiască şi care în mintea sa e nespus de mare şi de înalt. Această smerenie răzbătea în vorbirea lui măsurată, mereu de substanţă şi incapabilă de emfază, în atitudinea lui rezervată, aproape timidă, întreruptă doar din când în când de strălucirea unei trăiri năvalnice. La recenta şi ultima noastră întâlnire de la Torino, am surprins de mai multe ori acea strălucire: mi s-a părut că ea nu ţinea de prezent, ci de trecut, de amintiri; şi atunci îmi apărea din nou tânărul luminos, profesorul şi călăuza anilor noştri de studenţie.
Fie ca amintirea lui să fie mereu această strălucire, fie ca ea să ne lumineze până când vom fi la rândul nostru amintire! 

Un model al dialogului între culturi

Comunitatea noastră academică şi culturală a primit cu profundă tristeţe vestea încetării din viaţă a lui Marco Cugno, profesor de limba şi literatură română la Universitatea din Torino, critic literar şi eminent traducător din literatura română, distins coleg şi autentic prieten al Universităţii din Cluj.
Ilustrul profesor italian şi-a dedicat viaţa românisticii şi în special literaturii române, a luat în serios cultura română şi a iubit România. Marco Cugno a fost bunăoară unul dintre fantasticele exemple de promotor asiduu şi plin de curaj al literaturii noastre, care ne lasă moştenire o listă impresionantă, cantitativ dar mai cu seamă calitativ, de opere traduse în limba italiană. Şi suntem ferm convinşi, fără să ne lăsăm pradă exagerării, că, de pildă, remarcabilul succes al scriitorului Norman Manea în Italia se datorează în mare măsură unei impecabile tălmăciri în italiană. Din valoroasa sa operă de traducător, care cuprinde poezie, proză, teatru, teoria literaturii, filosofie, eseistică, amintim dar câteva titluri: Tudor Arghezi, Accordi di parole, Poesie 1927-1927, Einaudi, Torino 1972  (1973 – premiul pentru debut din cadrul premiului pentru traducere literară „Città di Monselice”; Marin Sorescu, 80 poezii, 80 poesie, Editura Eminescu, Bucureşti, 1972; La poesia romena del Novecento (da G. Bacovia a Mircea Cărtărescu), Edizioni dell’Orso, Alessandria 1996 (ed. II, 2008) - 1997, Premiul Uniunii Scriitorilor; Norman Manea, Ottobre, ore otto (Octombrie, ora opt), Serra e Riva, Milano 1990 (ed. II, Il Saggiatore, Milano 1998); Felicità obbligatoria (Fericirea obligatorie), Il Saggiatore, Milano 2008; La busta nera (Plicul negru), Baldini e Castoldi, Milano 1999 (ed. nouă revăzută: Il Saggiatore, Milano 2009; Il ritorno dell’huligano (Întoarcerea huliganului), Il Saggiatore, Milano 2004; Paul Goma, L’arte della fuga (Arta refugii), Voland, Roma 2007; Ana Blandiana, Progetti per il passato e altri racconti (Proiecte de trecut şi alte povestiri), Edizioni Anfora, Milano 2008; Norman Manea, Il rifugio magico (Vizuina), Il Saggiatore, Milano 2011 etc.
Admirabila dedicaţie şi profunda implicare în promovarea culturii române în Italia nu au trecut neobservate nici în ţara noastră: Marco Cugno a fost distins cu titlul de Profesor honoris causa al Universităţii din Bucureşti (2007) şi cu titlul de Doctor honoris causa al Universităţii Babeş-Bolyai (2008).
Marco Cugno, prezent şi în acest an la Salonul de carte de la Torino – România fiind ţara invitată de onoare – contribuind substanţial la succesul amplului program de manifestări culturale, era încă plin de proiecte... În atelierul lui de lucru se găseau deja ideile, materialele pentru o monografie Norman Manea, pentru o carte despre Mircea Eliade în colaborare cu Roberto Scagno, pentru o traducere „la patru mâini” cu Bruno Mazzoni, pentru o traducere din Ana Blandiana şi pentru câte altele.
Marco Cugno a lăsat un model al dialogului între culturi, iar pentru români a fost o punte de legătură cu Italia, cu vechea Romă, care ne-a dat fiinţa, numele şi limba.

Acad. prof. dr. Ioan Aurel Pop
Rector al Universităţii Babeş-Bolyai, Cluj-Napoca

Oriunde se va duce acum, sufletul lui citeşte cu siguranţă o carte românească

Ultima oară l-am văzut pe Marco la Salonul de Carte de la Torino: subţire, elegant, deosebit de cald. M-a îmbrăţişat ca de obicei, căci Marco nu saluta şi nici nu era adeptul unor pupături formale. El deschidea braţele de la distanţă, cu acea bucurie autentică, a omului decis să primească sub aripa sa pe toţi cei care ar fi avut nevoie de ocrotire. Îmi aduc aminte că, şi acum câţiva ani, când ne-am cunoscut, m-a frapat bunăvoinţa şi modul protector în care Marco vorbea cu oamenii. Îl văd încă atent, participativ, aşezat în scaunul de spectator, venit la o lectură publică. Îi mai aud încă vocea de abur, completând câte o traducere, şi mai disting încă, între miile de sunete, notele de tenor la care ajungea, dăscălindu-l pe Roberto Merlo. În fine, trebuie să spun că Marco Cugno a fost un om care şi-a pus sufletul pentru toate greutăţile celorlalţi. Iar în afară de aceasta, a fost cel mai vajnic apărător al culturii române. Oriunde se va duce acum, sufletul lui citeşte cu siguranţă o carte românească. Drum bun spre Insulele fericiţilor eroi!

Aici se poate viziona filmul dedicat de Doina Ruşti celui care a fost Profesorul Marco Cugno.
Pe fundal e Ciprian Porumbescu, Zâna Dunării....

Doina Ruşti

(nr. 7, iulie 2012, anul II)