A fi scriitor: cele mai populare mituri despre o meserie specială

De-a lungul carierei mele de scriitoare atât de ficţiune cât şi de critică de artă/literară, am întâlnit multe mituri în legătură cu această meserie. În multe dintre ele am crezut eu însămi când eram la început de drum. E foarte tentant şi frumos să crezi că această îndeletnicire e o profesie care aduce cu sine faimă şi noroc. De fapt, curentul romantic a desfiinţat acest mit, înfăţişându-l pe scriitor ca fiind un spirit liber care atinge măreţia şi învinge timpul prin prisma artei sale. Realitatea însă este destul de diferită, aşadar şi motivaţiile autorilor contemporani vor suferi modificări de la un caz la altul. Aş vrea să descriu câteva dintre aceste motivaţii trecând în revistă anumite concepţii denaturate despre ce înseamnă să fii scriitor.

1. Scrisul este o profesie. E adevărat că scrisul cere tot atât de mult timp cât cere o slujbă. Chiar mai mult, scriitorii rareori fac pauze sau îşi iau o vacanţă de la scris. Este adesea o ocupaţie care îţi consumă tot timpul. Inspiraţia şi ideile nu ţin cont de o oră anume, chiar dacă scriitorul are o disciplină riguroasă şi scrie regulat. Mai mult decât atât, o profesie implică mai mult sau mai puţin un salariu fix. În sfârşit, puţini scriitori au un venit regulat care să îi ajute să se întreţină pe ei şi familiile lor prin intermediul acestei meserii. Prin urmare, privind din această perspectivă, scrisul nu este o profesie, cel puţin nu în sensul convenţional al termenului. E vorba mai mult de o pasiune care te consumă non stop şi un stil de viaţă în care recompensele financiare sunt inconsecvente şi incerte. Aici unde trăiesc şi scriu, în Statele Unite, scriitorii primesc pentru drepturile de autor între 5 şi 10 la sută din vânzările cărţilor publicate. Procentul variază în funcţie de câte copii ale cărţilor sunt vândute, cât anume costă fiecare, ca şi de tipul de contract pe care agentul lor literar (sau ei înşişi) l-au încheiat cu editorul. În mod normal, cu cât sunt vândute mai multe cărţi, cu atât le revin scriitorilor mai multe procente din profit, dar rareori este depăşit procentul de 10 la sută. Este de la sine înţeles că, doar în cazul în care cărţile tale se vor vinde la fel de bine precum seriile Harry Potter sau Twilight – şi ai vinde şi drepturi cinematografice pe deasupra – poţi obţine venituri substanţiale, altfel, este destul de dificil să câştigi un venit constant, suficient pentru a întreţine o întreagă familie doar prin a scrie şi vinde cărţi.

2. Scriitorii vor să fie faimoşi. Aşa cum spun americanii aici, să fie cu noroc! Din câte se poate desprinde din cultura populară, sunt mult mai multe şanse ca cineva să devină faimos dacă îşi alege meseria de actor sau star pop. Dat fiind că e atât de cunoscută la nivel internaţional, putem lua ca exemplu seria Harry Potter. Protagoniştii filmului – Daniel Radcliffe, Rupert Grint şi Emma Watson – sunt mult mai populari decât autoarea cărţilor, J.K. Rowling, care este totuşi una dintre cele mai cunoscute scriitoare din zilele noastre. De regulă, cei mai mulţi oameni mai degrabă ar recunoaşte pe stradă actorii care joacă în producţiile cinematografice ecranizate după anumite cărţi, decât pe autorii acestora. În concluzie, dacă îţi doreşti faimă şi recunoaştere e mai bine să îţi alegi o profesie care implică mai multă popularitate, precum muzica sau actoria.

3. Scriitorii vor să rămână în posteritate. Este un gând extrem de tentant, împrumutat din curentul romantic, pentru aceia care aspiră să atingă culmile succesului, dar cei mai mulţi scriitori profesionişti se trezesc destul de repede la realitate din acest vis. „Nemurirea” nu e un ideal pur romantic; e mai mult o realitate pragmatică şi politică, care ţine de procesul unei consacrări culturale. Două dintre cele mai bune lucrări pe care le-am citit pe acest subiect sunt ale sociologului Pierre Bourdieu. Cărţile sale, Domeniul Producţiei Culturale: Eseuri despre Artă şi Literatură şi Diferenţe: Critica socială şi Judecata de gust explică toate sistemele politice şi ierarhiile sociale prin care e nevoita să treacă o carte pentru a intra în canon, în sfera artei, a muzicii sau a literaturii. A tinde către o astfel de nemurire artistică – care este atât de umană şi efemeră în cele din urmă – ţine de un proces politic complex, care pe majoritatea autorilor nu îi favorizează şi asupra căruia ei sau editorul lor nu au control.

4. E uşor să scoţi o carte pe piaţă. Asta depinde de cum alegi să publici cărţile. A le publica singur e destul de simplu, din moment ce în prezent oricine îşi poate imprima cărţile în format e-book pe site-ul Amazon Kindle, dar problema cu această metodă este că acolo se găsesc atât de multe cărţi încât e destul de greu să captezi atenţia audienţei, mai ales că, optând pentru această cale, nu vei beneficia de promovarea şi distribuţia pe care marile edituri le pun la dispoziţie. Iar dacă vrei să publici la o editură renumită, cel puţin în SUA, trebuie să treci prin procesul dificil de a găsi un agent literar cu o reputaţie bună care să fie dispus să îţi promoveze opera. Acum câţiva ani am avut ocazia de a trage cu ochiul din interior la un asemenea proces. Pe când predam la Universitatea din Michigan, am organizat câteva conferinţe în cadrul festivalului „Ann Arbor Book” (în 2005, 2006 şi 2007). În 2007, Amy Williams, agentul literar al lui Elizabeth Kostova, şi Susan Golomb, agentul lui Jonathan Franzen, au fost doi dintre invitaţii care au luat cuvântul la aceste conferinţe. Au discutat, printre altele, despre ce implică procesul publicării unei cărţi, relevând faptul că primesc între 100 şi 200 de cereri pe zi de la autori care caută să fie reprezentaţi de un agent literar. Acest val de cereri e numit în limbajul colocvial „set de manuscrise”. Precum majoritatea agenţilor literari de succes, adesea trec în revistă superficial cererile şi se concentrează mai mult asupra textelor care vin din partea unor autori de care au mai auzit, sau asupra celor care sunt recomandaţi de autori de succes cu care au mai lucrat. Rareori găsesc în acel set de manuscrise un autor necunoscut sau nerecomandat pe care doresc să îl promoveze, şi chiar şi în acele cazuri e vorba în mare parte de studenţi cu bună reputaţie din cadrul programelor de masterat sau care au mai colaborat cu reviste de recenzii literare importante.

În concluzie, dacă această meserie nu este o cale garantată de a deveni faimos, nemuritor, sau măcar de a avea un venit stabil, de ce atât de mulţi dintre noi vor să devină scriitori? În mod cert nu pot vorbi în numele tuturor, dar pot spune că principala mea motivaţie pentru scris a avut ca sursă libertatea intelectuală şi artistică. E ceva ce mulţi artişti şi scriitori preţuiesc enorm. Există puţine îndeletniciri care pot fi asociate atât de mult cu libertatea profesională, precum este scrisul. Iată de ce:

a) Înainte de toate, un scriitor nu poate prospera cu adevărat decât într-o ţară care respectă şi protejează libertatea de exprimare. Desigur, marii scriitori au devenit cunoscuţi chiar şi în timpul celor mai dure regimuri totalitare. Un foarte bun exemplu îl avem în cazul lui Maxim Gorky, cel mai de seamă scriitor din timpul regimului stalinist, dar până şi el a fost nevoit să îşi compromită creativitatea şi să se conformeze motto-ului născocit de Yury Olesha şi parafrazat de Stalin însuşi: „Producţia sufletelor e mai importantă decât producţia tancurilor; de aceea închin paharul în cinstea voastră, a scriitorilor, a experţilor în suflete umane”. (Joseph Stalin, Discurs în casa scriitorului Maxim Gorky, 26 octombrie 1932). Să subordoneze arta şi literatura unei ideologii e cel mai trist lucru pe care cultura îl poate face creativităţii umane. Este mai degrabă o modelare a unei stări inanimate, decât a sufletului omenesc. Scrisul şi libertatea de exprimare sunt strâns legate.

b) Nu e uşor să scrii, precum spuneam. Procesul creaţiei – în mod particular în cazul genului fictiv – e delicat, alunecos şi individual. Acest proces a jucat un rol important în alegerea mea de a scrie literatură şi nu lucrări academice. Domeniul academic e constrâns de ariile de specializare şi jargoanele tehnice, pe când ficţiunea e constrânsă de... nimic. Doar imaginaţia şi capacităţile noastre sunt limitele. „Tot ce îţi poţi imagina e real”, a spus Picasso. Atât de adevărat!

c) Propria creativitate e singurul tău ghid. Ca scriitor, în general, trebuie să ai în minte atât un public ţintă, cât şi ceea ce editura poate vinde; cum să îţi promovezi cartea. În orice caz, aceştia sunt nişte parametri abstracţi. Nimeni nu poate prezice cu adevărat gustul publicului: nici scriitorii, nici agenţii literari, nici editorii. Pentru editori şi agenţi literari, succesul publicaţiilor e precum un pariu bine gândit; spun bine gândit deoarece ei studiază piaţa îndeaproape şi au o înţelegere intuitivă asupra a ceea ce se vinde bine, dar nimeni nu poate prezice cu exactitate următoarea vedetă din vitrinele librăriilor. Acesta este motivul pentru care agenţii literari reprezintă doar între 100 şi 200 de autori şi de aceea marile edituri din SUA publică în jur de 200-300 de cărţi pe an. Câteva dintre ele sunt susţinute de renumele autorilor şi sunt asigurate că vor avea profituri maxime, dar cele mai multe care aparţin autorilor nou intraţi în branşă cunosc un succes moderat. Nimeni nu poate să prevadă, de exemplu, că o carte erotică de ficţiune precum Fifty Shades of Grey – un gen literar de obicei asociat cu micile publicaţii specializate în erotică, un gen ce nu a mai fost atât de popular din secolul al XVIII-lea când Marchizul de Sade făcea senzaţie – va fi cea mai bine vândută carte din acest an! Gândiţi-vă! Pentru scriitori, agenţi şi editori de asemenea, gustul publicului e complet impredictibil. Poţi ţinti către satisfacerea unei audienţe de amploare, dar intenţia ta îşi poate împlini sau nu scopul final.

d) Scrisul e o celebrare a libertăţii. Acesta este un motiv personal. Poate nu e valabil pentru toţi autorii, dar aceasta a fost principala mea motivaţie pentru care am abordat genul fictiv. Am părăsit România la o vârstă fragedă, într-o vreme în care ţara încă se afla în cea mai neagră perioadă a represiunii exercitate de Nicolae Ceauşescu. Regimul comunist a înăsprit condiţiile Cortinei de Fier impunând măsuri din ce în ce mai sufocante şi restrictive. Am scris prima mea carte, Între două lumi, tradusă de Mihnea Gafiţa în limba română (Editura Curtea Veche, 2011), intenţionând să redau realitatea unei perioade pline de provocări din istoria românilor, prin intermediul ficţiunii. Am sperat ca aceia dintre noi care au trăit în acea perioadă şi-o vor aminti, şi că noile generaţii vor învăţa ceva din trecut. E foarte important să păstrăm vie amintirea comunismului, deoarece trecutul se poate repeta fără să ne dăm seama; nu neapărat în acelaşi mod, dar îl putem actualiza promovând aceleaşi forme politice represive sau încurajând corupţia care riscă să ne priveze de drepturile de bază ale omului şi mai ales de libertate, care nu este numai elixirul scriitorilor, ci face posibilă viaţa în sine.

Claudia Moscovici
Traducere din engleză de Nicoleta Diaconeasa

(nr. 9, septembrie 2012, anul II)