|
|
Fabrica Guban din Timişoara: reabilitarea unui spaţiu în ruină
 „Spaţiul urban care se tot reînnoieşte, în loc să se reinventeze, îşi pierde caracterul şi esenţa”.
(Tim Edenson – Space, aesthetics and materiality)
Spaţiul industrial aflat în ruine este perceput ca un spaţiu fără valoare, inutil, în dezordine, acolo nimic nu se întâmplă şi, prin urmare, acolo nu este nimic. Aşadar, trebuie distrus şi construit altceva în loc. Dar fiecare lucru păstrează în structura sa energia acumulată de-a lungul existenţei sale. Fiecare fiinţă vie care a interacţionat cu un obiect a lăsat o parte din energia lui. Ruinele ascund în interiorul lor stafiile trecutului. În fiecare colţişor există câte o amintire. Fiecare spaţiu, atunci când pătrundem în interiorul lui, ne transmite din energia lui. Această energie nu stă în loc, ea nu se opreşte, este într-o continuă mişcare. Aşadar, nu contează cât de indiferenţi suntem, fie că vrem sau nu, tot ceea ce se întâmplă în jurul nostru ne influenţează.
Contactul cu un astfel de spaţiu oferă posibilitatea experimentării şi confruntării unor sentimente intense; frică, pericol, nesiguranţă. Ne testează vulnerabilitatea şi moralitatea. Este o diversiune în care ne confruntăm cu pericolul, pentru a ne încerca limitele şi frica de necunoscut.
Aceste spaţii sunt atemporale, nu mai percep timpul aşa cum îl percepem noi; este timpul naturii, timpul pământului, măsurat după gradul de degradare. Aceste spaţii sunt un fel de purgatorii, aflate între viaţă şi moarte. Sunt toată imaginaţia noastră.
 
Cum au apărut aceste spaţii în Timişoara şi nu numai? Cine este responsabil şi pe cine putem trage la răspundere pentru felul în care arată? Ei bine, nu cred că a fost cineva anume, ci doar un şir de întâmplări care a generat clipa de acum. Putem foarte uşor să arătăm cu degetul pe câte unul responsabil de deciziile proaste pe care le-a luat la un moment dat. Însă în acest moment nu mai contează nimic din toate astea. Tot ce contează acum este ce se poate face mai departe. Este important, totuşi, să cunoaştem factorii care au determinat apariţia acestor spaţii, deoarece astfel putem înţelege mai bine situaţia reală, pentru care să propunem intervenţii adecvate.
Fenomenul de dezindustrializare
În perioada comunistă în România nu a existat nici o practică economică în raport cu sistemul existent, nu a existat nici o „iniţiativă de preluare a sistemului căruia să-i propună vreo schimbare, aşa cum s-a întâmplat cu alte ţări comuniste precum Ungaria, Polonia sau Cehoslovacia care şi-au pus această problemă, cu toate că se menţinea controlul partidului”[1]. Aşadar, „absenţa oricărei dezbateri deschise în legătură cu modul de funcţionare a economiei a avut influenţe negative asupra întregii ţări”[2]. Economia României a avut în principiu trei soluţii: „I. reluarea conceptului economic din perioada anterioară (comunism) sau mai veche (antebelică); II. preluarea teoriilor existente în literatura occidentală; III. elaborarea unor noi teorii, originale”[3]. Iniţiativa de a crea noi teorii era destul de slabă, astfel încât „România a oscilat între primele două variante” [4]. „Autorităţile au ezitat să efectueze reformele necesare pentru transformarea economiei planificate, în economie de piaţă”[5]. Acest fapt a dus la „amplificarea dezechilibrelor economice moştenite în perioada comunistă” [6]. Reformele economice au început după 1999 când Consiliul European decide includerea României pe lista ţărilor candidate la Uniune. „După aderare, reformele au încetat aproape complet”[7]. „În general, economiştii formaţi în perioada comunistă nu au dispus de cunoştinţe necesare pentru a efectua studii şi statistici, astfel încât nu au fost capabili să studieze problemele reale ale ţării” [8]. Acest fapt a dus la lipsa unei opţiuni „geostrategice” clare, oscilând multă vreme între modelul economic occidental si cel sovietic [9].
Dezindustrializarea în România a apărut ca urmare a trecerii rapide de la producţia manufacturieră la servicii şi centre de consum. Rezultatul a fost un proces de „descentralizare”, prin scoaterea industriilor din centrele oraşelor, spre periferii. „Pentru România, dezindustrializarea a însemnat o încadrare brutală în exigenţele de eficienţă ale economiei bazate pe forţele pieţei”[10], însă slaba capacitate de administrare a acestui proces din ultimii 20 şi ceva de ani a dus economia spre o pierdere continuă. „Astfel o serie de unităţi industriale depăşite tehnologic, din industrii aflate în declin au fost nevoite să se închidă” [11].
Cu toate că lipsea o strategie coerentă în domeniul industrial, economia a reuşit să dezvolte o serie de întreprinderi ce s-au menţinut, reuşind chiar să dezvolte şi să înfiinţeze noi unităţi. Cel mai adesea aceste dezvoltări s-au bazat pe investiţii străine, ceea ce a făcut ca „deciziile în domeniul industrial să nu mai fie autohtone” [12]. „Vechile hale au fost abandonate, determinând o supraîncărcare a spaţiului urban în fostele zone industriale. Aceste zone au fost propuse spre reconversie urbană, însă procesul de restructurare şi reabilitare este lent” [13]. Investitorii preferă să dărâme şi să construiască noi clădiri, adaptate sistemelor occidentale.
Fabrica Guban din Timişoara: Povestea unui om care a generat un brand
C1 – Mase plastice şi încăltăminte;
C2 – Secţia Fabricaţie;
C3 – Depozit produse finite;
C4 – Accesorii metalice;
C5 – Pavilion administrativ
Plan de situaţie – Halele Guban din Timişoara, Str. Bulevardul Eroilor de la Tisa
„Povestea acestei fabrici este de fapt povestea fondatorului său, Blaziu Guban” [14]. Acesta s-a născut în 1904 în Judeţul Bihor. „A făcut doar cinci clase, iar în timpul Primului Război Mondial s-a angajat la o fabrică de ghete din Oradea”[15], unde şi-a descoperit talentul pentru chimie. În 1932, directorul Fabricii Filty din Timişoara îl angajează pe Guban pe un post de chimist. În această perioadă Blaziu Guban creează Marca Guban în bucătăria casei în care locuia, producând o cremă de ghete de o calitate superioară. Crema inventată de el a avut mare succes, reuşind să-şi deschidă propria afacere. În 1937 a înregistrat la Registrul Comerţului „Uzinele Chimice Guban Timişoara” [16]. Această firmă a funcţionat ca un atelier de produse chimice undeva lângă Gara Mică. „În 1940 primeşte caracterul de fabrică. La început producţia era legată doar de crema de ghete, ulterior s-a trecut la producţia de ceară şi alte soluţii de lipit” [17]. Vreme de 25 de ani, Blaziu a studiat problema influenţei cremei asupra durabilităţii pantofilor şi astfel a produs o cremă care prelungeşte cu 50-100% durabilitatea pantofilor.
 
În tinereţe, Blaziu Guban a fost membru al Partidului Socialist, fiind arestat la Oradea ca „ilegalist”. Se spune că ar fi fost închis în aceeaşi celulă cu Gheorghe Gheorghiu Dej. În urma acestei experienţe, Blaziu a avut susţinerea autorităţilor, având anumite privilegii de-a lungul dezvoltării afacerii sale [18]. „În 1948, fabrica Guban a fost singura din ţară care nu a fost naţionalizată, deşi se făceau presiuni asupra lui Blaziu Guban. În 1952, acesta donează statului român atât brandul cât şi fabrica, cu promisiunea de a rămâne director pe viaţă” [19]. Numele fabricii se schimbă din „Uzina Chimică Guban Timişoara” în „Întreprinderea de Stat Fabrica de Produse Chimice şi Încălţăminte Bela Brainer Timişoara” [20]. În 1953, „Blaziu Guban a obţinut de la liderii comunişti permisiunea şi ajutorul pentru construirea unei fabrici noi, pe strada Eroilor de la Tisa” [21]. În 1959, a fost lansată pe piaţă prima pereche de pantofi Marca „Guban”. Astfel, fabrica s-a dezvoltat an de an datorită lansării producţiei de pantofi. Blaziu a dorit să producă numai calitate, remarcându-se prin comoditate și eleganţă. Pantofii Guban au fost încălţaţi de personalităţi celebre: Preşedintele American Herry Truman, Sophia Loren, Gheorghe Gheorghiu Dej, Elena Ceauşescu [22].
În 1965, numele fabricii suferă din nou modificări, schimbându-se în Fabrica de Încălţăminte şi Mase Plastice „Victoria”, iar producţia se diversifică, astfel se produc: mase plastice, imprimerie, tâmplărie, accesorii metalice, candelabre, confecţii, încălţăminte, etc. [23] „În 1970, se trece la producţia pe scară industrială a încălțămintei” [24]. În 1978, Blaziu Guban moare, iar la conducerea firmei urmează diverşi directori, iar Tiberiu Guban, fiul său, a ocupat un post de inginer [25]. În 1989, a fost prima companie care a înregistrat la Madrid o marcă europeană [9]. Din păcate însă, după 1989 se renunţă încet, încet la producţia de mobilier, candelabre, creme de pantofi şi încălţăminte de bărbaţi. A mai rămas doar producţia de pantofi de damă. În 1992, „Tiberiu Guban s-a pensionat, cerând totodată să i se înapoieze fabrica. Justiţia i-a dat însă un răspuns negativ. Nu îşi poate recupera munca tatălui său deoarece acesta a donat fabrica statului român”[26]. În 1995, fabrica a fost privatizată şi acţiunile cumpărate de angajaţi. În momentul de faţă, funcţionează doar producţia de pantofi de damă, care face parte dintr-un fond de investiţii american „New Century Holdings”, reprezentat în România prin „NCH Advisors”, însă folosesc marca Guban pe produse [27].
 
După ce Tiberiu Guban a ieşit la pensie, la conducerea fabricii au fost puşi diverşi directori care nu erau interesaţi nici să îmbunătăţească, nici să menţină producţia fabricii. Deşi aveau cereri mari, fiind printre cei mai mari producători şi furnizori din zona Banatului, atât pe piaţa internă cât şi pe cea externă, şi ar fi putut foarte uşor să menţină unele dintre producții, din cauza incompetenţei şi a unor decizii prost luate, ieşeau întotdeauna pe pierdere, fiind nevoiţi să vândă din clădiri pentru a-şi acoperi datoriile, care erau tot mai mari. Toate acestea se întâmplau din pricina faptului că fabrica încă aparţinea Statului şi trebuia adusă în insolvenţă pentru a putea fi vândută la privat. Au dus-o până în stadiul de faliment, fiind nevoiţi să vândă la un preţ mult mai mic faţă de valoarea reală. Până în 2008, fabrica a funcţionat în cele două hale, în condiţii mizere. Au restrâns apoi activitatea într-o singură clădire, care iniţial a fost proiectată pentru birouri, unde au înghesuit utilajele de producţie pe două etaje. Funcţionează cu 87 de angajaţi, iar pentru spaţiile în care îşi desfăşoară activitatea plătesc chirie unei firme de imobiliare, „IMS Proprietăţi”, cu sediul la Bucureşti. În ceea ce priveşte spaţiile în care Fabrica Guban şi-a desfăşurat cea mai mare parte din activitatea sa, sunt lăsate în paragină, aflându-se într-o stare avansată de degradare. Actualul proprietar nu are nici o intenţie de a investi. Cel mai probabil aşteaptă să se ajungă în stadiul iminent al colapsului, pentru a putea vinde terenul, valoros de altfel, datorită poziţiei în cadrul oraşului.
 
Cunoscând povestea acestor spaţii, am apreciat şi mai mult valoarea lor. De ce să ştergem cu buretele tot ce a fost, când putem să construim pe fundaţii solide? Indiferent de amintirile pe care aceste spatii le trezesc în noi, nu trebuie să le îndepărtăm, sunt ceea ce ne-au făcut să fim noi cei de astăzi, iar pentru momentul de acum, indiferent cum este, ar trebui să fim recunoscători.
Am avut, de curând, oportunitatea de a-l întâlni şi de a vorbi cu Tiberiu Guban, fiul celui care a fondat fabrica Guban. La 91 de ani, acesta este o fabrică de amintiri, povestea vieţii sale este absolut impresionantă. Se mândreşte cu munca lui, cu viaţa lui, petrecută alături de tatăl său în fabrică, are şi cu ce, cele 19 brevete de recunoaştere a invenţiilor îi stau martor. Din păcate însă, după o viaţă de muncă, Tiberiu Guban nu a rămas decât cu amintirile: „Ştii ce îmi pare rău? Că, de ce m-am apucat? Puteam să şăd cât e ziua de lungă, că doar eram băiatul patronului. Niciodată, am spus; eu am să reuşesc mai mult decât oricare alt inginer”.
Pot spune cu sinceritate că a avut şi încă mai are o minte strălucită, altfel nu ar fi fost capabil să-şi amintească, în detaliu chiar, evenimente, locuri, persoane din viaţa lui. Încă mai ţine pe noptieră o foaie şi un creion pe care să-şi noteze noi idei şi invenţii. Doar de l-ar mai asculta cineva. E bătrân, toţi văd asta, însă mintea lui e tânără, încă mai are atât de multe de făcut, atâtea de spus. Este un om cu adevărat genial, este un exemplu de forţă şi energie pentru noi toţi. Cum de am ajuns să tratăm astfel de oameni deosebiţi cu atâta indiferenţă? „Tata a fost un om foarte dur... el s-a dus la minister şi a spus: vreau să fac cutare şi cutare. Şi atunci ministerul a dat bani ca să facă construcţia, pentru că în capul lor au văzut că este o mină de aur ce trebuie folosită...” (Tiberiu Guban).
Anca-Nicoleta Pandelea
(nr. 7-8, iulie-august 2014, anul IV)
NOTE
[1]. http://www.ecol.ro/content/gandirea-economica-romaneasca-in-perioada-postcomunista
[2]. Ibidem.
[3]. Ibidem.
[4]. Ibidem.
[5]. Ibidem.
[6]. Ibidem.
[7]. Ibidem.
[8]. Ibidem.
[9]. Ibidem.
[10]. www.ugir-1903.org/download/ReindustrializareaRomaniei
[11]. Ibidem.
[12]. http://www.timisoaraexpress.ro/ghid-util/starea-economica-sociala-si-de-mediu-a-municipiului-timisoara-industria_11410
[13]. Ibidem.
[14]. http://www.romaniatv.net/povestea-fabricii-de-pantofi-de-la-care-se-incaltau-sophia-loren-si-elena-ceausescu_149586.htm
[15]. Ibidem.
[16]. Ibidem.
[17].http://www.financiarul.ro/2014/02/04/marci-romanesti-de-traditie-producatorul-de-incaltaminte-guban-din-timisoara/
[18]. http://www.hotnews.ro/stiri-arhiva-1241170-mostenitorul-guban-calca-bombeuri-patronul-firmei.htm
[19].http://www.romaniatv.net/povestea-fabricii-de-pantofi-de-la-care-se-incaltau-sophia-loren-si-elena-ceausescu_149586.html
[20].http://www.financiarul.ro/2014/02/04/marci-romanesti-de-traditie-producatorul-de-incaltaminte-guban-din-timisoara/
[21]. http://www.justitiarul.ro/guban-brand-ul-care-a-incaltat-america/
[22].http://www.romaniatv.net/povestea-fabricii-de-pantofi-de-la-care-se-incaltau-sophia-loren-si-elena-ceausescu_149586.html
[23]. http://www.financiarul.ro/2014/02/04/marci-romanesti-de-traditie-producatorul-de-incaltaminte-guban-din-timisoara/
[24].http://www.romaniatv.net/povestea-fabricii-de-pantofi-de-la-care-se-incaltau-sophia-loren-si-elena-ceausescu_149586.html
[25].http://adevarul.ro/locale/timisoara/title-1_52fe8e31c7b855ff56597357/index.ht
[26]. http://www.romaniatv.net/povestea-fabricii-de-pantofi-de-la-care-se-incaltau-sophia-loren-si-elena-ceausescu_149586.htm
[27]. Ibidem
[28]. http://adevarul.ro/locale/timisoara/tiberiu-guban-rascoleste-placere-lucrurile-amintesc-fabrica-guban--7_52fe8213c7b855ff565943aa/index.html4.
[29]. http://www.digi24.ro/Stiri/Digi24/Actualitate/Stiri/REPORTAJ++Guban++istoria+unui+brand
| |
