Sabina Pecorella: „În România are loc o adevărată Renaştere a artelor”

Începând din acest număr deschidem o nouă secţiune dedicată artei, sub coordonarea Claudiei Mandi, artistă şi muzeograf la Muzeul de Artă din Timişoara. Iniţiem această rubrică printr-un interviu cu Sabina Pecorella, curatoare de artă la Napoli şi susţinătoare a artiştilor străini în Italia, care s-a ataşat în mod special de artiştii români, organizând expoziţii personale, licitaţii, întâlniri cu artişti şi importanţi critici italieni, festivaluri de artă.

Doamnă Sabina Pecorella, din 2010 organizaţi diverse evenimente pentru promovarea artiştilor români în Italia, implicînd şi instituţii ca Regiunea Campania, Primăria din Napoli sau importante asociaţii culturale. De unde provine interesul dumneavoastră pentru artiştii români? 

Din marea pasiune pentru artă care mă împinge să analizez şi să înţeleg expresivitatea artistică a unui popor care a produs de-a lungul secolelor baze solide pentru a putea promova şi astăzi artişti de o rară competenţă. Personal, o consider contribuţia pe care o pot oferi şi care-mi permite să-mi satisfac curiozitatea şi să mă îmbogăţesc cu noi conţinuturi. Nu cea din urmă este convingerea mea că adevărata şi intensa productivitate intelectuală apare acolo unde există o condiţie de restrişte, de marginalizare şi de multe ori de suferinţă. Italia se mândreşte cu un patrimoniu artistic invidiat de întreaga lume. Artişti ca Giotto, Rafael, Michelangelo, Leonardo, Caravaggio au lăsat moştenire opere universale, mărturia unei perioade istorice şi culturale care doar prin intermediul mecenatului a fost posibilă.

Ce reprezintă pentru dumneavoastră România? Care a fost prima întâlnire cu arta şi cultura română, mai ales cea contemporană?

Absolut emoţionantă, entusiazmantă, nu doar cu cea românească, ci din tot estul Europei. Aici are loc ceea ce am putea defini o adevărată Renaştere a artelor, un proces similar cu cel din multe alte ţări în care cultura a fost istoric masificată, mortificând orice spirit de inovaţie care nu reflectă o „tradiţie”. Înainte de revoluţie, artele erau colectivizate, exact ca agricultura sau alte producţii de masă. Acum, în schimb, pare să fie o explozie a artelor, sprijinită şi de Institutul Cultural Român, implicat în iniţiative progresiste. Acesta este un bine preţios pentru că arta românească prezintă o capacitate de sinteză între influenţele artistice provenind din diferitele zone şi culturi mai apropiate de ea: bizantină, balcanică, slavă, germanică, romanico-gotică.

Ce evenimente aţi organizat pînă acum pentru artiştii români şi care a fost impactul asupra publicului italian?

Iniţial am organizat expoziţii personale ale Claudiei Mandi în diverse oraşe din Italia, Napoli, Roma, Sardegna. Ulterior, artişti români, printre care Suzana Fântânariu, Sorin Scurtulescu, Gela Marghidan... şi aceeaşi Mandi au participat la evenimente importante organizate de primăria din Napoli, în cadrul manifestării culturale „Maggio dei Monumenti”. Astfel de evenimente au trezit întotdeauna interes şi o foarte bună participare a publicului.

V-a fost dificil să implicaţi instituţii de stat italiene în evenimentele organizate pentru artiştii români, ţinînd cont că noi, românii, nu ne bucurăm de o imagine „fără pată” în Italia?

Din fericire, am găsit prieteni care au crezut mereu în mine, sprijinindu-mi iniţiativele. Mai mult, unele expoziţii au fost patronate de doamna Anna Maria Colao, soţia domnului Caldoro, guvernatorul regiunii Campania.

Ce colaborări aţi avut cu Accademia di Romania la Roma, nucleul nostru cultural în capitala italiană?

Am început să colaborez cu Accademia di Romania după ce l-am cunoscut pe profesorul Bărbulescu care, în cadrul manifestării anuale „Spazi Aperti”, voia să-l invite ca oaspete de onoare pe maestrul Renato Frosali şi ciclul lui de opere cu titlul Fuori dal Fuori. Artistul promovat de mine reprezintă şi interpretează pe pânză impactul scenic al actorilor deţinuţi ai Compagnia della Fortezza a închisorii din Volterra. Frosali dezvăluie în acest ciclu caracterul spectacular neo-baroc în tonuri moderne, seducătoare, de o rafinată eleganţă.

Desigur, sunteţi curatoarea unor importanţi artişti italieni, printre care Renato Frosali, pe care tocmai l-aţi menţionat, ori Michele Iodice. Ne-aţi putea vorbi despre colaborarea cu artişti atît de renumiţi în Italia?

Maestrul Frosali a fost o adevărată descoperire. Eu călătoresc tot timpul prin Italia, imediat cum aflu de un artist interesant compatibil cu preocupările mele, alerg să-l cunosc. În cazul lui Frosali a fost „dragoste la prima vedere”, un talent autentic, am intrat imediat în sintonie, anul următor a participal la Bienala de Artă de la Veneţia şi, în scurt timp, a început ascensiunea lui. În prezent e considerat un Caravaggio contemporan.
Alt artist internaţional este sculptorul Michele Iodice, niciodată n-am mai văzut atâta genialitate într-un singur om, proiectele sale, sculpturile sale nu au graniţe, lucrările Migrazioni ajung pretutindeni şi amintesc de arta reciclării şi site-specific.

V-aţi gândit vreodată să organizaţi o expoziţie a artiştilor italieni în România, să faceţi un schimb cultural cu instituţii de stat româneşti sau cu galerii de artă?

Marea mea dorinţă ar fi o expoziţie la Muzeul Naţional cu operele maestrului Frosali. O întâlnire între artişti cu privire la arta figurativă, de la „Coborârea de pe cruce” a lui Rosso Fiorentino până în la contemporaneitate, ar fi fantastică.

Aţi organizat două festivaluri de street art la Napoli. Ce credeţi despre acest tip de apropiere de public? Trăim în lumea tehnologiei unde e uşor să vezi totul pe ecranul computerului şi tocmai acest mod de a aduce arta în stradă este cel care exclude anumite stereotipuri cu care ne-am obişnuit.

Consider cele două manifestări de street art ca fiind unele dintre proiectele mele cele mai reuşite. A fost cu adevărat entuziasmant să văd cum participă oamenii la eveniment, un moment de adevărată bună dispoziţie şi de comuniune. Tematica era Artă, solidaritate, integrare. În centrul iniţiativei street art, pe care am promovat-o cu ocazia manifestării „Maggio dei Monumenti”, erau patru artişti români. Este vorba despre o artă liberă de logica pieţei şi de aparenţe, arta ca mijloc de comunicare, apropiere şi popularizare; manifestarea directă a unui patos care-şi găseşte expresia deplină pe pânză e provocată de dorinţa de a comunica prin operele artistice o criză care, înainte de a fi personală, aparţine întregului popor român, inevitabil legată de particularităţile ţării. O artă care poate fi în mod real oglinda socialului. Şi tocmai recuperarea unei astfel de noţiuni de „artă socială” ne dă întreaga însemnătate a iniţiativei. Un proiect care, în acelaşi timp, ne oferă posibilitatea să savurăm plăcerea frumuseţii şi să-i percepem nuanţele etico-sociale. Încă o dată arta îşi demonstrează extraordinara capacitate de a se oferi ca mijloc de comunicare, favorizînd integrarea. De asemenea, am fost contactată de grupuri de elevi şi studenţi, ca şi de instituţii pentru persoane cu dizabilităţi care privesc arta ca terapie.

Care sunt proiectele „în lucru” şi ce altceva intenţionaţi să organizaţi în viitor?

Un proiect foarte ambiţios e cel al unei mari expoziţii în siturile arheologice de la Paestum şi Pompei, între lumea greacă şi cea romană, cu participarea unuia dintre sculptorii internaţionali, Igor Mitoraj, şi sub îngrijirea ştiinţifică a profesorului Vittorio Sgarbi. Administraţia s-a exprimat favorabil. Poate vom avea ocazia de a face cunoscută pe scară mai largă în Italia opera marelui artist român Brâncuşi, care a revoluţionat expresia abstractă a artei arhaice.

Interviu realizat de Claudia Mandi
Traducere din italiană de Cerasela Barbone
(nr. 10, octombrie 2014, anul IV)