Un „artist-cetăţean”. Dan Perjovschi şi desenele sale

Dan Perjovschi (Sibiu, 1961), artistul român în dialog cu lumea întreagă, aduce mai aproape scena artei contemporane româneşti de cea internaţională, şi invers. Este cunoscut pentru desenele sale pe pereţii muzeelor (precum prestigiosul Muzeu de Artă Modernă, MoMA, din New York, sau Tate Modern din Londra) sau diferitelor centre culturale şi spaţii special amenajate, în care foloseşte psihologia umorului pentru a aborda probleme sociale, politice şi culturale dintre cele mai diverse, din spectrul naţional sau global.
„Eu nu vreau marginea, eu cuceresc centrul – spune Perjovschi. Eu sunt în muzee mari, pe ziduri mari, pe ziduri oficiale, în faţă. Eu recuceresc galeria centrală, muzeul central, istoria artei centrale, bienala cea mare şi redistribui în cadrul ei un discurs care mi se pare mai just şi mai adecvat timpului în care trăiesc. Nu fac obiecte frumoase, eu nu înfrumuseţez sufrageriile oamenilor, nici holurile băncilor. Am transformat locurile astea din muzee sau din expoziţii în spaţii de dezbatere. Aşa m-aş defini: ca un om care distribuie un mesaj în centru, un mesaj deschis, critic şi empatic. Deşi eu fac statement-uri foarte dure, ele sunt empatice, nu sunt cinice. Eu vreau să înţeleg lumea în care trăiesc şi, dacă asta reuşesc să fac, o înţelegi şi tu din desenul meu”.[1]


Dan Perjovschi în Italia

Artistul a participat cu expoziţia personală rEst la cea de-a 48-a Bienală de Artă de la Veneţia, pavilionul României, în 1999. Despre semnificaţia acestei experienţe, Dan Perjovschi a vorbit în mai multe rânduri: „Ce fac acum, a început undeva prin 1999, odată cu Bienala de Artă de la Veneţia din ’99, unde am făcut parte dintr-un proiect care a câştigat concursul curatorial organizat pentru prima dată în istoria postdecembristă. Am câştigat noi, dar Ministerul Culturii a tot tras de timp cu bugetul, până când, de disperare, mi-am zis că nu mai aştept, că mă duc acolo şi improvizez ceva la faţa locului direct pe arhitectură. Habar nu aveam dacă se poate şi dacă o să meargă. Am convenit cu Judit Angel, curatoarea proiectului, că o să acopăr podeaua, mi-am cumpărat singur markere, am caroiat toată podeaua, vreo 150 de metri pătraţi, şi m-am apucat de treabă. Oamenii călcau poveştile mele, timp de şase luni, poveştile s-au şters, gridul a dispărut si mi-am văzut desenele plutind liber. […] Bienala a fost prima poveste pe arhitectură cu storytelling şi a fost şi momentul în care am mixat ce făceam ca ziarist cu ceea ce făceam ca artist. De atunci tot asta fac”.[2]
Cu expoziţia de grup Feeling with your mind, thinking with your senses, a participat la cea de-a 52-a Bienală de Artă de la Veneţia, Arsenal şi Pavilionul internaţional Giardini.

În 2011, Muzeul de Artă Contemporană din Roma (MACRO) a prezentat o nouă operă semnată de Dan Perjovschi, proiectul intitulat The Crisis Is (Not) Over. Drawings and Dioramas, al cărui curator a fost Teresa Macrì. O frescă sarcastică a societăţii contemporane desenată în prezenţa publicului curios să surprindă atât „detaliile originale”, cât şi pe artist. Prin libertatea semnului şi cuvântului, proiectul a reflectat, într-un mod ironic şi caustic, asupra nenumăratelor contradicţii ale lumii moderne.


„Artist-cetăţean”. Dan Perjovschi, desene 1999-2012

Publicăm un grupaj de desene despre artist şi condiţia artistului în societatea contemporană. Despre sine, Dan Perjovschi afirmă: „Sunt un artist. Punct. Şi felul în care eu definesc artistul este o conştiinţă vie, care îşi exersează sensibilitatea sau instrucţia pentru el şi pentru restul lumii. Cum erau menestrelii pe vremuri. Veneau băieţii şi cântau adevărul undeva. Eu sunt în clipa de faţă aşa, trag câte un gig din loc în loc, spun un adevăr, în sensul ăsta. Şi mi se creează teritorii în care să spun asta şi pot să fac asta şi sunt ajutat să fac asta, să critic, să privesc ironic, pentru că sunt temporar”.[3]

NOTE

1. Într-un interviu realizat de Magda Bărăscu şi publicat pe site-ul HotNews.ro, 15 septembrie 2008, accesibil aici.
2. Într-un interviu realizat de Adina Rosetti şi publicat în revista „Elle”, 27 aprilie 2010 (accesibil aici), precum şi în interviul sus-menţionat de pe site-ul HotNews.ro.
3. În interviul cu Magda Bărăscu, cit.