 |
|||
 |
|||
|
«Traduzionetradizione», o unitate în diversitatea limbilor şi vocilor europene
Nucleul proiectului l-a constituit un simpozion şi un performance poetic despre traducere organizat la Librăria Internaţională Hoepli din Milano, în toamna anului 2004. Din actele acestui simpozion s-a născut primul număr al revistei, aş zice printr-o germinare a seminţelor iniţiale, cu participarea încă de la început a unor poeţi italieni şi englezi de prim rang. Toate textele poetice au fost publicate, bineînţeles, în original şi traducere, iar acesta a rămas un format constant al tuturor numerelor care au urmat. Proiectul revistei este, aşadar, foarte clar: acela de a crea o deschidere spre temele legate de Europa, plecând de la poezie ca inegalabilă substanţă şi formă de sensibilitate, emoţii şi culturi diferite, ca o unitate în diversitatea limbilor şi vocilor europene. Un proiect cu mult mai mare, dacă vreţi, decât spaţiul deloc enorm al La primul număr am făcut deja referire, în vreme ce numărul 2 s-a coagulat în jurul temei apei, „apa care dă viaţă, apa care ia viaţa”, cu poezii în italiană, engleză, germană. În acest sens, ţin să subliniez că poeziile şi intervenţiile critice care apar în numerele de la 1 la 6 se succed prin asocieri mentale, prin conţinutul specific al fiecărui text în cadrul unui discurs. „Traduzionetradizione”, aşadar, nu ca un simplu „recipient” umplut cu texte până la refuz, ci ca un „microcosmos” integru şi de sine stătător. În numărul 3, tema a fost „vârtejul”, iar aceasta a fost o extraordinară aventură. S-au adăugat, printre altele, limba spaniolă şi limba latină. Numărul 4 a încercat să pătrundă misterele şi ambiguitatea limbajului, mai ales în zilele noastre când limbile par să se restrângă, să renunţe la potenţialul lor de energie, de purtători de simboluri şi de experienţă istorică. Numărul 5 a intrat în „locurile frumosului”, în „frumuseţea locurilor” şi, pentru prima dată, experienţa limbii maghiare şi a limbii române devine parte din ţesutul lingvistic european pe care revista îl propune. Numărul 6 vizează culorile sau, mai bine zis, culoarea. Aş dori, de asemenea, să precizez că atât coperta fiecărui număr din „Traduzionetradizione”, cât şi unele imagini interne, sunt în sintonie cu tema aleasă. Este vorba despre reproduceri din operele unor pictori care fac parte din panorama culturală europeană, iar coperta are de fiecare dată altă culoare, formând o colecţie atractivă inclusiv din punct de vedere estetic. Proiectul „Traduzionetradizione” a manifestat încă de la început o pasiune declarată pentru avangărzi. Am intrat în legătură cu galeristul Peccolo di Livorno, deţinător al documentelor Letrismului reproduse în numărul 3 al revistei, a cărui copertă îi aparţine „suprarealistului” Sergio Dangelo (de altfel, despre suprarealism şi despre Illuminations de Arthur Rimbaud este vorba în acest număr), iar Peccolo mi-a permis publicarea desenelor lui Isidore Isou, fondatorul acestei mişcări. Numărul 3 a configurat o perspectivă vizionară a poeziei, în perioade istorice diferite, încheindu-se cu viziunea Infinitului lui Giacomo Leopardi, în original şi în versiune engleză. Personal, am semnat textul dedicat avangărzilor, ca şi multe din textele „de legătură” din diferitele numere ale revistei ajunse la al şaselea an de publicare. Redescoperirea italiană a parizianului de origine română Isidore Isou, cu deconstrucţia limbajului şi fondarea unei noi culturi libertare în a doua jumătate a secolului al XX-lea, poate reprezenta un aport semnificativ la cultura europeană adus de o revistă cosmopolită. Este adevărat, în numărul 5 au intrat din plin cultura şi civilizaţia Transilvaniei, prin componentele sale istorice. Avem texte foarte interesante semnate de Dieter Schlesak, ca şi de alţi autori de limbă română şi maghiară prezentaţi de Antonio Staude şi de Tomaso Kemeny, care m-au impresionat şi mi-au stârnit un profund interes, astfel că sper să putem continua acest filon. De altfel, Antonio Staude de la Heidelberg a mai colaborat la „Traduzionetradizione” atât ca autor, cât şi ca traducător şi critic. Cât despre Dieter Schlesak, personalitatea acestuia este mult mai complexă decât poate să o exprime o revistă focalizată pe problematica traducerii. El este şi un remarcabil scriitor şi operator cultural care a îngrijit, printre altele, antologia intitulată Transilvania mon amour, din care sunt extrase poeziile publicate în numărul 5. Prima mea întâlnire, pe care urmează să o aprofundez, cu poezia Anei Blandiana – pe care am citit-o din culegerea bilingvă cu traducerea italiană intitulată Un tempo gli alberi avevano occhi (Donzelli, Roma, 2004) – a fost aceea cu o scriitură amplă şi destinsă ca un mare fluviu care cuprinde şi duce în apele-i lente tema existenţei şi a sacrului, legătura cu trecutul, cu animalele şi natura ca parte din sine însuşi. Sau, mai bine zis, ca natură care nu face nici o discriminare între copac şi om, între om şi lup, între pământ şi cuvânt („…aici să dormi,/ mutat a doua oară,/ fie-ţi ţărâna literei uşoară”). Iar lucrurile se mişcă şi într-o viziune onirică în care bisericile zboară în bătaia vântului sau alunecă pe asfalt, aproape ca nişte fiinţe, aşa cum numai în vis se poate întâmpla. În acest caz, traducerea marii poete române a fost deja realizată de Biancamaria Frabotta şi Bruno Mazzoni pentru Editura Donzelli, iar eseul prin care o introduceţi în numărul 6 al revistei «Traduzionetradizione» o relansează, în viziunea mea, prin limfa vitală pe care o dă receptării acestei personalităţi din Est care merită să fie cunoscută mai mult în Italia şi într-un context european mai larg. Odată cu Ana Blandiana deschidem o nouă perspectivă asupra poeziei româneşti contemporane, după traducerile din poeţi români pe care le-am semnalat deja, îngrijite de Dieter Schlesak. Interviu realizat şi tradus din italiană |
||
