 |
|||
 |
|||
|
Alvaro Barbieri: Despre necesitatea divulgării culturii române în Italia
Sunteţi un bun cunoscător al culturii române: ce părere aveţi despre receptarea acesteia în Italia? Este suficient cunoscută şi apreciată în acest moment? Pentru a da un răspuns riguros şi documentat, ar trebui ca în prealabil să examinăm un număr apreciabil de date cantitative: publicaţii despre autori şi mişcări literare româneşti apărute în volume ştiinţifice şi reviste de specialitate, articole din presa cotidiană şi periodică (recenzii, intervenţii, dezbateri), prezenţa autorilor români în manualele şcolare deschise literaturilor străine, interesul pentru cultura şi producţia de carte românească în emisiunile de radio şi televiziune, cunoaşterea limbii române în Italia etc. În lipsa acestor informaţii, vă pot oferi doar câteva consideraţii sumare. În general, cred că putem vorbi de un dublu registru: pe de o parte, activitatea de nişă a româniştilor italieni de profil academic, care se desfăşoară constant şi la un nivel foarte înalt, atât în cercetare cât şi în plan didactic; pe de altă parte, cunoştinţele foarte limitate ale cititorului italian de cultură medie-înaltă, de obicei circumscrise lecturii marilor scriitori ai exilului (Eliade, Cioran şi alte câteva nume). Avem, aşadar, o imagine deloc confortantă. Receptarea literaturii române în Italia vizează astfel cele două planuri. Nu aş vrea să par exagerat de pesimist, dar cred că pot spune că eforturile divulgative şi activitatea de înalt nivel ştiinţific desfăşurată de româniştii italieni nu au un ecou satisfăcător dincolo de restrânsele cercuri specializate. În studiile dumneavoastră v-aţi ocupat de Mircea Cărtărescu şi mitul reintegrării [1]. Cum vedeţi prezenţa şi rezonanţa operei sale în Italia? Travesti, Nostalgia şi primul volum din trilogia Orbitor (Abbacinante în italiană), traduse cu eleganţă şi sensibilitate de un om de studiu de talia lui Bruno Mazzoni, au avut un ecou jurnalistic notabil în publicaţiile italiene cele mai atente la noutăţile editoriale. Dar câţi au fost cumpărătorii şi cititorii italieni ai acestor opere? Ar fi interesant, în acest sens, să avem datele privind vânzările de la Editura Voland. Am senzaţia că Mircea Cărtărescu nu a dat realmente lovitura în Italia şi mă tem că circulaţia scrierilor sale este deocamdată restrânsă la un circuit de cititori pasionaţi sau care au deja un interes pentru literatura română. Mă îndoiesc, de exemplu, că specialiştii italieni în postmodernism (cu excepţia superinformatului Remo Ceserani de la Universitatea din Bologna) l-au inclus pe Cărtărescu în sfera lor de cercetare. Şi este păcat… Pe de altă parte, este vorba de un autor „dificil”, care poate va acţiona asupra culturii italiene puţin câte puţin. Este, aşadar, „providenţial” că unele cărţi ale sale sunt la dispoziţia cititorului italian în traduceri excelente şi în catalogul unui editor cu o bună reţea de distribuţie. Care este interesul editorilor italieni pentru proiectele privitoare la cultura română? Interesul editorilor italieni pentru scriitorii şi cultura română mi se pare mai degrabă focalizat pe autorii „siguri” (marii scriitori ai exilului deja bine afirmaţi la „bursa de valori” a Europei Occidentale). În rest, lăsând la o parte produsele editoriale subvenţionate (mă refer la volumele finanţate de universităţi sau de alte instituţii culturale), se pot semnala doar câteva excepţii. Mă gândesc, de exemplu, la sus-menţionata Editură Voland sau la Editura „Il Mulino” din Bologna, care a încercat să-l lanseze pe Noica. Dar meritul acestei din urmă iniţiative revine în mare parte inteligenţei şi generozităţii profesorului Lorenzo Renzi. În sfera studiilor de românistică se înregistrează, de asemenea, publicaţii de un înalt nivel ştiinţific. Dumneavoastră, spre exemplu, aţi semnat prefaţa volumului semnat de profesorul Alexandru Niculescu cu titlul L’altra latinità. Storia linguistica del romeno tra Oriente e Occidente (Cealaltă latinitate. Istoria lingvistică a limbii române între Orient şi Occident) [2]. Un volum remarcabil. Spre deosebire de cazul Cărtărescu, cu acest volum intrăm, desigur, în sfera cercetării ştiinţifice de nivel universitar, adică într-un sector prin definiţie restrâns şi specializat. Întrucât am îngrijit publicarea acestei a doua cărţi italiene a profesorului Niculescu, nu aş putea să emit o judecată detaşată şi eminamente obiectivă. Aş observa totuşi că volumul, foarte unitar şi coerent deşi adună o serie de eseuri apărute în diferite ocazii, oferă o frescă impunătoare a latinităţii daco-romanice, contribuind la definirea individualităţii limbii române în panorama neolatină. Se conturează astfel tabloul unei romanităţi orientale complexe şi diversificate, în care analiza fenomenelor lingvistice nu este în nici un caz separată de contextele sociologice şi cultural-istorice de referinţă. Interviu realizat de Afrodita Carmen Cionchin
NOTE |
||
