Focus: în octombrie, Serile italiene şi centenarul Giuseppe Berto

Serile Italiene de la Humanitas

În 20 octombrie 2014, la Libraria Kretzulescu din Bucureşti, a avut loc prima Seara italiană din noul sezon. Aceasta a fost dedicată schimbării de serie a studenţilor şi gândită ca o sinteză şi o rememorare a activităţii din trecut.


Centenar Giuseppe Berto

În 23 octombrie 2014, a avut loc la Libraria Humanitas de la Cişmigiu un eveniment dedicat centenarului scriitorului Giuseppe Berto, unde s-a lansat traducerea romanului Il male oscuro (Răul ascuns), cu participarea: directului Institutului Italian de Cultură „Vito Grasso” din Bucureşti, dl. Ezio Peraro, directorul Editurii Humanitas, d-na  Denisa Comănescu, prof. Smaranda Bratu Elian – traducătoarea, prof. Cesare De Michelis, preşedintele Fundaţiei Giuseppe Berto şi directorul Editurii Marsilio, scriitorul Radu Paraschivescu şi Radu Teodorescu, medic primar psihiatru, preşedintele Asociaţiei Române de Terapii Comportamentale şi Cognitive.

Giuseppe Berto (1914 -1978), scriitor, scenarist şi jurnalist, autorul romanelor de mare răsunet în perioada neorealistă Il cielo è rosso (1948, distins cu premiul Strega) şi Il brigante (1951), apoi, în 1955,  al volumului Guerra in camicia nera, jurnal alcampaniei din Africa scris fără concesii la adresa orientării politice dominante, cunoaşte un succes răsunător cu Il male oscuro (Răul ascuns) în 1964, distins imediat cu două dintre cele mai importante premii literare italiene, Viareggio şi Campiello, şi tradus îndată în mai multe limbi. Urmează alte romane, între care: La fantarca (1965), La cosa buffa (1966), Modesta proposta per parvenire (1971), L’uomo e la sua morte (1973), La gloria (1978) precum şi volumul de povestiri È forse amore (1975). Ca scenarist a colaborat cu mari regizori italieni, rămânând în cinematografie un reper cu Anonimul veneţian, dramă ecranizată  în 1970 de Enrico Maria Salerno.
Răul ascuns, cel mai cunoscut roman al scriitorului, reconstituie cu multă luciditate şi mult umor cura psihanalitică menită să-l vindece pe autorul-protagonist de depresie. Totodată însă, Berto ne propune în el o originală şi răscolitoare radiografie a suferinţei ca atare, precum şi o pasionantă readucere la viaţă a Italiei din secolul de curând încheiat, cu neîmplinirile şi frustrările societăţii ei în tranziţie. „Drama lui Berto, şi deci miezul poeticii sale – cum spune Cesare de Michelis –, e esenţială: viaţa este o încercare disperată de a combate «răul universal», cum îl numea el, o încercare disperată fiindcă e sortită eşecului, dar în acelaşi timp necesară. Omul nu e niciodată învingător, acţiunea lui e compromisă de însăşi natura sa, şi totuşi trebuie să se opună în continuare, e tot ce are mai bun de făcut”.

(nr. 10, octombrie 2014, anul IV)