Sculptura neoavangardistă a lui Paul Neagu: trei mari expoziţii la Timişoara şi Cluj-Napoca

Sub titlul Paul Neagu. (R)evoluţia formei, are loc în România un amplu proiect expoziţional dedicat celui mai important sculptor român de la Brâncuși încoace – născut în 1938 la Bucureşti, emigrat în Occident în 1969 şi stabilit la Londra în 1970 – la 10 ani de la dispariţia acestuia în 2004. Evenimentul este realizat de Fundația Interart Triade și Paul Neagu Estate RO, în colaborare cu Galeria Jecza Timişoara, Muzeul de Artă Timișoara și Muzeul de Artă Cluj-Napoca.
Revista noastă este partener media al proiectului, prezentând şi în Italia opera acestui mare artist care s-a manifestat în sculptură, pictură, desen, grafică, eseistică și poezie, animat întotdeauna de un spirit inovator. Sir Nicholas Serota, director al Tate Museum din Londra, scrie într-un text inedit care va fi publicat anul viitor la editura Fundației Triade: „Paul Neagu a descoperit un nou limbaj în sculptură, cu rădăcini în moștenirea sa românească, fără să se limiteze însă la această moștenire. Artişti de talia lui Anthony Gormley și Anish Kapoor au recunoscut importanța lui Neagu în dezvoltarea lor artistică, atât în calitate de profesor, cât și ca reprezentant al unei tradiții europene în care artistul este factor catalizator pentru înțelegerea societății și a relațiilor interpersonale”. Așa cum scria Kapoor, „era un profesor influent cu o viziune globală. Claritatea sa intelectuală era reconfortantă într-o epocă în care «a face» devenise mai important decât «a gândi»”. Paul Neagu însuşi afirma: „Pentru mine sculptura nu e o distracţie, ci mai degrabă un fel de a construi o plută cu care să plutesc pe o mare a unei realităţi derutante. Ca să găsesc profunzimea (sau salvarea), am nevoie să articulez forma şi simbolul social, adevărul imaginativ şi tehnica materialului, ca şi când viaţa însăşi ar depinde de acest proces”.
Proiectul cuprinde trei expoziţii la Timişoara şi Cluj-Napoca, deschise publicului până în 25 ianuarie 2015: expoziţia Paul Neagu. Obiecte regenerative, la Galeria Jecza din Timişoara (curator Horea Avram, cu lucrări din colecţiile Ovidiu Şandor, dr. Sorin Costina, familia Neagu); expoziţia Muchii infinite. Colecţia Mircea Pinte, la Muzeul de Artă Cluj-Napoca (curator Simona Nastac); expoziţia Paul Neagu. Opera ca o hermeneutică vizuală, la Muzeul de Artă Timişoara (curator Ileana Pintilie, cu lucrări din colecţiile dr. Sorin Costina, Muzeul de Artă Timişoara, familia Neagu). Expoziţiile sunt însoţite de cataloage cuprinzând lucrările expuse.
Publicăm textul de prezentare semnat de criticul Ileana Pintilie şi cataloagele expoziţiilor de la Muzeul de Artă Timişoara şi Muzeul de Artă Cluj-Napoca. De asemenea, publicăm o preţioasă mărturie video cu artistul în acţiune, realizată şi oferită nouă de Anton Neagu, fratele acestuia, şi o altă mărturie-document, un interviu video cu Paul Neagu realizat la Timişoara în 1994 de regizorul Victor Popa.

Paul Neagu – o privire retrospectivă

Deceniul scurs de la dispariţia fizică a lui Paul Neagu reprezintă un interval suficient de extins pentru a privi, cu oarecare distanţare, creaţia unui artist, care şi-a construit cariera între Est şi Vest, respectiv între patria unde s-a format şi a cărei tradiţie culturală a absorbit-o şi lumea britanică, în care a evoluat atâtea decenii de-a rândul.
Născut la Bucureşti, în 1938 şi format la Academia de Artă din capitala României, Neagu poate fi considerat fără îndoială o figură emblematică a neoavangardei anilor ’60-’70, figură devenită legendară prin obiectele sale „tactile” care, în ciuda materialităţii, sunt de natură conceptuală. Cutiile lui Neagu, aşa cum şi le-a intitulat el însuşi, erau obiecte – nici sculptură, nici pictură, ci un fel de mixed-media, în care artistul aplica principiul compoziţie-decompoziţie. În ciuda fragilităţii lor, obiectele erau sofisticat construite, cu voleuri, ce se închid şi se deschid, ascunzând în interior fie reprezentarea unei siluete umane, fie materiale, care lăsau impresia unei preţiozităţi căutate.
De la formele de mici dimensiuni el a ajuns ulterior la obiecte mari, fixate pe picioare-suport, unele chiar cu rotile. Toate aceste obiecte conţineau elemente de surpriză şi purtau nume ironice sau care oricum proveneau din cu totul alte domenii decât cel al artei. Ele se intitulau: Raţionalizator de colaps şi anticolaps, Colector de prestigiu, Funcţionalizator neconstruit etc. Aceste construcţii din ce în ce mai complexe şi mai bizare erau expresia unei ironii abia mascate, transformată adesea în deriziune, mai ales în seria de obiecte Colector de merite şi medalii, prin care artistul se interoga asupra modalităţii de acordare a „medaliilor de merit socialiste”, ironizând modul în care regimul îşi instaura propriile valori, fără relevanţă faţă de societate. Cu aceste obiecte, înalte cât un stat de om, a organizat în 1968 o acţiune pe străzile Bucureştiului, ajungând chiar şi pe partea carosabilă a unui bulevard circulat. Această acţiune solitară a fost considerată prima acţiune în spaţiul public din România acelor ani.

Pentru Paul Neagu, obiectele concepute de el nu se adresau neapărat văzului, considerat perimat sau compromis, datorită conformismului artei realiste în general, dar mai ales datorită servilismului artei oficiale româneşti, ci trebuiau să dezvolte, în rândul publicului, simţul tactil, care urma să fie explorat ca o formă de percepţie nealterată încă. În acest sens el a elaborat chiar un Manifest al artei tactile, publicat mai întâi în ţară, în 1969, apoi şi în emigraţie, în Marea Britanie. Astfel, pentru Paul Neagu apropierea faţă de realitatea înconjurătoare s-a făcut prin două mijloace distincte, diametral opuse, care constituie două direcţii întâlnite permanent în creaţia lui ulterioară: pe de-o parte pe cale raţională, prin concept (puterea lui de analiză şi de sinteză fiind vizibilă mai ales în desenele din perioada 1968-1976), pe de altă parte prin raportarea la senzorialitate (prin simţuri, mai ales cel tactil, considerat a fi anterior văzului), pe care, aşa cum a mărturisit într-un text, o considera ca aparţinând unei culturi pragmatice, primare, moştenite de la tatăl său.
Desenul a devenit pentru el un mediu fidel, cu ajutorul căruia şi-a continuat cercetarea de tip analitic. Dacă „cutiile” au fost întâi obiecte, ele au devenit ulterior lucrări grafice, ca pentru a produce o sistematizare a formelor obiectuale, care izvorau din imaginaţie şi din intuiţie. În curând, din aceste desene aveau să ia naştere alte concepte artistice. Ideea de deconstrucţie, de fragmentare a obiectelor a condus la segmentarea formelor în mici unităţi, asociate cu celulele din corpurile vii. Acest model primar de structurare a formelor, dar mai ales al corpului uman a stăruit în atenţia artistului mai mulţi ani de-a rândul.

Astfel, în paralel cu aceste „cutii” palpabile, artistul a dezvoltat un sistem conceptual, bazat pe o interpretare filosofică a lumii, în care, central, era situată figura umană. În viziunea lui, corpul uman era deconstruit în elemente componente de mărimea unor „celule”, diviziuni structurale proprii artistului şi care aveau menirea de a evidenţia traseele-reţele de energie. Într-un desen din 1971 artistul propunea o schemă de materiale, care se întrepătrundeau din punct de vedere „conceptual şi organic” în acelaşi timp, definind tactil „arhitectura” Anthropocosmosului. Raportat la corpul omului, el dezvoltă un sistem ierarhic amplificat de la unu la multiplu, de la individual la colectiv, de la microcosmos la macrocosmos având ca referinţă universul uman şi în care există o comunicare pe verticală între diferitele paliere. Această viziune îi fusese inspirată de teoria ierarhiei a filosofului şi logicianului Naom Chomsky, iar în concepţia sa, Neagu aşeza la baza acestei construcţiei simbolice individul, într-o treaptă superioară societatea, privită ca o reţea de inter-relaţionări dintre indivizi şi, în final, imagina o forţă cosmică de natură spirituală, care unifica palierele inferioare într-o „tornadă”, menită să adune într-un singur vârtej tot ce îi apare în cale.  
Acţiunile sale The Cack Man, Blind Bite, Horizontal Rain, Ramp şi Going Tornado au avut rolul de a media o înţelegere aridă, a unor concepte filosofice, faţă de un public larg şi nespecializat. Neagu a actat, în perioada 1970-1976, în diverse spaţii ale unor galerii sau muzee britanice, încercând să provoace publicul către înţelegerea intuitivă şi apoi intelectuală a ideilor lui. Aceste acţiuni cu public au fost doar o parte din ansamblul operei lui din perioada anilor 1970, extrem de productivă şi de creatoare, fiind o formă de manifestare ce trebuie privită în contextul general al acesteia.

Construcţia conceptuală a operei lui Paul Neagu a primit mai multă profunzime şi sens, în momentul în care el a început să facă conexiuni între diferitele idei şi elemente deja enunţate. Treptat şi-a constituit un întreg sistem de ordonare mentală, prin care asocia formele geometrice simple – triunghiul, dreptunghiul şi cercul, apoi conul, piramida, sfera, în cele din urmă spirala – cu diferitele niveluri – cel individual, social şi cosmic. Cu ajutorul acestui sistem, Neagu a ajuns să coreleze toate creaţiile sale vizuale – fie desene, picturi, obiecte, instalaţii şi performance – într-un ansamblu unitar şi coerent, intitulat de el artă generativă. Şi acest termen a fost împrumutat din teoriile aplicate lingvisticii de către Chomsky.
În perioada 1973-74, prin tatonări formale, el a ajuns la o instalaţie alcătuită dintr-un fel de „poliţe” (shelf), aparent suporturi pentru unele lucrări. Raporturile geometrice austere dintre verticale, orizontale şi oblice, ca elemente de susţinere, l-ar fi condus – aşa cum singur a mărturisit – la un obiect-sculptură, care va rezuma căutările lui din anii 1970 şi pe care-l va numi Hyphen. La început acest obiect-sculptură părea să aibă un rol funcţional, dar evoluţia lui a fost rapidă şi a devenit un fel de platformă, pe care se află aşezate diferite obiecte cu semnificaţii aparte în contextul acţiunilor lui, desfăşurate în bună parte în jurul acestui obiect central pentru creaţia lui.
Evoluţia formală a Hyphen-ului a avut un caracter deschis şi experimental, Neagu a utilizat la început mai mult materiale organice, în special lemnul, dar şi sfoară, diverse alte materiale textile, piele, sârmă, crengi de copac, adaptate formei sculpturale. Din spontaneitatea şi perspicacitatea cu care le adaptează ideilor lui se transmite o vădită înclinaţie pentru organic şi pentru un spirit vernacular, ce răzbate din aceste prime sculpturi de tip Hyphen. Odată cu acest obiect sculptural, pe care-l considera „generator” de forţă vitală artistică a luat naştere, în decurs de câţiva ani, un întreg sistem de obiecte care revendicau tot mai mult spaţiul. Cu alte cuvinte, de la formele deschise, croite după concepte îmbunătăţite continuu, Paul Neagu ajunge la o serie de sculpturi, strâns legate între ele. Această familie de forme a ajuns la nouă sculpturi derivând unele din altele astfel: Hyphen, Double Hyphen, Open Monolith, Fish, Starhead, Wake, Fish Over Gate, A-Cross, Edge Runner.
Filiaţia morfologică, ce marchează o evoluţie într-o succesiune vizibilă, a condus la un nou concept artistic, cel de catalitic, înţeles ca o însuşire a acestor obiecte-sculpturi de a grăbi metamorfoza spaţiului şi de a genera şi propaga o reacţie de înţelegere din partea privitorilor. Aşa după cum a explicat Paul Neagu, cele nouă staţii catalitice nu sunt simboluri, ci semne, dar care conţin, fiecare în parte, energii multiple. Acest ansamblu de lucrări aduce o împlinire şi o semnificaţie adâncă operei sale, de factură occidentală, perfect inserată în spaţiul artistic european.

Ileana Pintilie

Publicăm cataloagele expoziţiilor de la Muzeul de Artă din Timişoara şi Cluj-Napoca.
Pdf-ul integral al cataloagelor poate fi vizualizat clicând pe imaginea coperţii.

(nr. 12, decembrie 2014, anul IV)